6 Mar 2014
Instituții media vizate:
Publika.md anunță, într-o știre de joi, 6 februarie, că în urma unui vot în parlamentul local din Crimeea, autonomia ”va intra” în componența Rusiei. Reporterii Publika anunță acest lucru ca pe o certitudine, însă situația reală este alta. În urma votului din parlamentul Crimeei, se va organiza și un referendum în 16 martie pentru a consulta populația, iar, în paralel, Duma de Stat din Rusia ar trebui să voteze și ea măsura alipirii regiunii pentru ca procesul să înainteze. Între timp, media nu poate afirma că autonomia ”va intra” în componența țării vecine, nici dacă o astfel de evoluție ar părea extrem de probabilă.
Potrivit Ghidului de Stil cu Norme Etice, jurnaliștii trebuie să prezinte faptele obiectiv, clar, fără ambiguități sau opinii proprii. Mai ales într-un caz atât de grav și care ar afecta întreaga regiune, este vital ca reporterii să prezinte evenimentele echilibrat, exact așa cum s-au întâmplat și să nu lase loc speculațiilor - ”Nu există nicio scuză pentru inexactități”, subliniază Ghidul.