19 Apr 2016
Instituții media vizate:
Portalul stirimd.net a publicat marți, 19 aprilie, o știre cu titlul „Nimeni nu se vrea alături de Filat. Chiar și deținuții”, realizată în baza declarațiilor lui Igor Popa, avocatul fostului Prim-ministru, și ale Nataliei Bucur-Bandas, purtătoarea de cuvânt a Departamentului Instituții Penitenciare.
De facto, contrar celor anunţate în titlul, în știre nu se spune decât că, din 5 aprilie, politicianul Vlad Filat este singur în celulă, şi asta după ce celălalt deținut, care se afla în arest preventiv, a fost transferat în arest la domiciliu. Cu referire la astfel de situaţii, „Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști” recomandă ca titlurile să fie fără ambiguități: „Vom da, pur și simplu, informația: scurt, brut, la obiect, neutru, fără nuanțări. Vom reda faptele fără a exagera”.