​Valentin Guțu: „Sunt prea mulți cei care nu au știință de carte suficientă, dar scriu...”

V. G.:  E vorba de o culegere de texte ceva mai neobișnuite sub aspectul cultivării limbii, fiindcă le-am dat o notă așa…  mai aproape de proză. Chiar lucrarea ca atare are ca subtitlu: Lingvistică prozaică (mă rog, autoironic) sau/și Proză lingvistică, ceea ce este, într-un fel, o noutate pentru noi. De fapt, e un stil mai aproape de cel artistic, literar, dar care variază foarte mult aici, de la unul mai neutru, până la unul mai aproape de cel colocvial sau chiar argotic. Să zicem, în Foșnitorile, două doamne de la țară ciripesc  păsărește, românește bineînțeles, ceea ce produce hazul unora. De ce am făcut lucrul acesta? Pentru a promova și unele argotisme românești, care nu prea sunt cunoscute în Basarabia. Tot ce e aici e un fel de popularizare a lingvisticii: a foneticii noastre, a ortoepiei, în mod special, a felului în care trebuie să vorbim, literar, bineînțeles.

M.A.: Printre alte bucăți de proză lingvistică, compartimentate în stil caragialian - D-ale gramaticii (normative), D-ale transportului (public) ș.a. – aveți și o bucată de proporții, Duși cu Titanicuˊ, de unde și titlul cărții...

V. G.: Duși cu Titanicuˊ este, ca să zic așa, râsul și plânsul limbii noastre. Acolo e vorba despre felul macaronic în care se exprimă unii oameni de la noi, cu mai puțină cultură, care nu țin seama... când vorbesc rusește și când românește. Amestecă limbile fiindcă așa suntem noi aici, la o margine de țară, și nu ne mai controlăm felul de a vorbi, dăm frâu liber imaginației noastre și iată că ajungem să grăim chirițește. În acest sens, cartea e deci și cu note parodice, dar și, pe de altă parte, una de educație lingvistică, prezentată însă într-o altă cheie decât cea academică.

M. A.: Presa, de asemenea, este influențată de modul în care se vorbește în societate... Care ar fi, în opinia Dvs., cele mai frecvente greșeli lingvistice  comise de jurnaliști?

V. G.: Cele mai persistente greșeli sunt cele privind acordul cuvintelor. Acordul la noi se face prin mijlocirea a patru articole: a pentru feminin singular, al pentru masculin singular, ai pentru plural masculin și ale pentru plural feminin. Dumneata, să zicem, mă întrebi greșit: A cui sunt cărțile acestea? Ai luat aminte la greșeală? A…  cui sunt cărțile acestea? Dacă e vorba de cărți, ele nu sunt…  a, ci…  ale cuiva, fiindcă e vorba de un plural feminin. Și eu îți răspund: A mele, a cui să fie... Iată, aceasta este cea mai frecventă greșeală a noastră. Cele patru forme de acord genitival sau posesiv se reduc la o singură formă, a, și asta se cheamă greșeală care ține de limbajul popular. Așa se spune cam în toată România, ba se și scrie uneori, inclusiv la cel mai înalt nivel. Deci, cărțile sunt… ale mele,  iar prietenii aceștia sunt… ai mei, nu…  a mei.

M. A.: Cum putem îmbunătăți calitatea textelor jurnalistice?

V. G.: Instruindu-ne. După ce ai făcut o școală specială, o facultate, trebuie să te și autoinstruiești. Dacă nu ai prea bine dezvoltat simțul limbii, simțul lingvistic, trebuie să ți-l educi prin cărți de specialitate, inclusiv de felul acesta: Duși cu Titanicuˊ sau Dicționar al greșelilor de limbă. În acestea sunt analizate sau parodiate cam toate greșelile comise de basarabeni, plus cele generale, panromânești, de toate genurile: gramaticale, ortoepice, privind stilul, unele  probleme de traducere, calchierile. Calcurile ne domină în mod deosebit pe noi, basarabenii, atât cele după limba rusă, cât și cele după engleză.

M. A.: Care din ele predomină?

V. G.: Întrucât în Basarabia predomină mass-media rusească, televiziunile și posturile de radio respective, influența vine în primul rând de acolo. Noi suntem puși în fața situației de a cunoaște la fel de bine două limbi, dacă vrem să ne exprimăm corect. Or, nu oricine este în stare să facă așa ceva, fiindcă pentru asta trebuie să ai atât cunoștințe, cât și conștiință lingvistică. Suntem, precum e și firesc, din diferite domenii, unii au un simț mai dezvoltat al limbii, și își dau seama atunci când greșesc, alții însă nu conștientizează greșelile, le au undeva în subconștient și le perpetuează fără să-și dea seama de asta. Iar atunci când le faci observație, s-ar putea supăra, dacă nu sunt autocritici și nu au educație sau cultură în genere.

M. A.: Într-un mediu lingvistic poluat, cum, de unde învățăm să ne exprimăm corect?  

V. G.: Trebuie să învățăm de la cei care știu să vorbească astfel -- de la TV, de la radio, din presa scrisă, din facultate, de la teatru, din grădinițe, dacă avem educatoare instruite bine, care știu să se exprime corect, pentru că în grădinițe și în școli se pun bazele exprimării corecte. Cei mici, dacă își formează o pronunție corectă, o să însușească mult mai ușor și celelalte norme gramaticale pe parcursul vieții și, încet-încet, maturizându-se, o să-și îmbogățească și vocabularul sau limbajul de specialitate, în funcție de meseria pe care o deprind.

M. A.: Mediul universitar, care formează profesorii și educatorii, este suficient de prielnic pentru aceasta?

V. G.: Este. Pentru că totul se evaluează prin comparație. Eu compar situația de astăzi cu cea de până în anii ˊ90. Atunci, prin anii ˊ70 - ˊ80, era jale. Existau doar oaze de limba română vorbită și scrisă: în universități, institute, teatre, și cam pe aici. În administrația de stat, spre exemplu,  doar formal existau formulare în română, se completa totul în rusește, iar de aici veneau și calchierile de tot soiul. De aici și limbajul macaronic, care se perpetuează și acum. Dar s-au dezvoltat foarte mult anumite limbaje după ˊ90 încoace, care nu existau în perioada sovietică.

M. A.: Limbajul macaronic, despre care vorbiți, se simte la el acasă în spațiul on-line, îndeosebi, pe rețelele de socializare...

V. G.: E un limbaj special aici, care e de condamnat. Așa e în toată lumea, fiindcă am ajuns să scriem toți și fiecare scrie potrivit nivelului său de educație, de instruire. Unii mai îngrijit, care au autocontrol lingvistic, alții mai puțin îngrijit, neglijent total sau chiar agramat. Scriind ceva pe Internet, pe Facebook sau pe alte rețele, te expui, fiindcă îți apare și numele, și poza. Iar dacă scrii agramat, sigur că devii ridicol. Acest lucru adesea nu este conștientizat, pentru că sunt prea mulți cei care nu au știință de carte suficientă, dar scriu...

M. A.: Cartea pe care ați lansat-o recent nu este prima din domeniul cultivării limbii. Atunci când definiți o greșeală, după ce repere vă orientați?

V. G.: Când e vorba de gramatică, dar și de ortoepie, în general, de scriere și vorbire, ne conducem toți, inclusiv noi, basarabenii, după regulile limbii române, adică după DOOM (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române), apărut în 2005. Acesta este  reperul nostru normativ.