“Jurnaliștii care acceptă să fie piese în jocul politicienilor, pur și simplu, își trădează profesia”

Cum vi se pare comportamentul presei noastre în actuala campanie electorală?
 
Urât, dacă e să privim lucrurile în ansamblu. Actuala campanie electorală este hârtia de turnesol care arată câtă independență și libertate are, de fapt, presa din Republica Moldova. Instituțiile mass-media care își fac onest meseria - adică informează obiectiv publicul, reflectă echidistant activitatea tuturor concurenților electorali - pot fi numărate pe degete. Majoritatea însă fac propagandă, manipulează, lustruiesc imaginea anumitor partide și politicieni, toarnă zoi în capul altora, promovează minciuna, trunchiază realitatea. Unele instituții de presă sunt, de fapt, mașinării de luptă politică ale patronilor lor – un fel de filiale ale partidelor pe care aceștia le controlează, sau devin instrumente docile la cheremul „sacilor cu bani” care se vor în Parlament. E suficient să privești un post TV sau altul ca să-ți dai seama al cui este sau cine îl finanțează. Și nu mă refer la publicitatea politică/electorală, marcată corespunzător, care e normal să existe. Mă refer la propaganda servită oamenilor în buletinele de știri și în emisiunile de dezbateri. Este o dovadă a lipsei de respect față de telespectator, tratat ca un prost care nu ar fi în stare să priceapă că e mințit. Iar jurnaliștii care acceptă să fie piese în jocul politicienilor, pur și simplu, își trădează profesia. Majoritatea nici nu-și fac procese de conștiință și mulți nici nu înțeleg că sunt folosiți, iar unii, bănuiesc, chiar cred că fac o faptă bună cântând osanale iubitului partid. Ați auzit mulți ziariști să se revolte, public, că sunt obligați de șefi/patroni să facă propagandă electorală?
 
Cum credeţi, codul deontologic al jurnalistului este în măsură să reglementeze acest comportament? În general, cât respect au jurnaliştii din Republica Moldova pentru acest cod?
 
Codul deontologic nu este un cod penal, iar Consiliul de Presă nu e o instanță de judecată. Este vorba despre un mecanism de autoreglementare a mass-media, iar instituțiile de presă serioase și jurnaliștii responsabili trebuie să-și asume de bună voie să respecte regulile bunului simț în ceea ce fac, nu de teama unor eventuale sancțiuni. Codul deontologic nu are capitole speciale ce ar reglementa comportamentul presei în campaniile electorale, normele pe care le conține sunt valabile oricând. Doar că unii jurnaliști și instituții de presă fac abstracție de ele, mai ales în perioada alegerilor, când se conduc, probabil, de principiul „à la guerre comme à la guerre”. În general, însă, atitudinea instituțiilor de presă care țin la bunul lor nume este alta, vedem asta și din felul cum reacționează la plângerile ce le vizează primite la Consiliul de Presă. Majoritatea preferă să soluționeze conflictele pe cale amiabilă, să ofere drept la replică, să repare greșelile, să-și ceară scuze și să țină cont de recomandările Consiliului de Presă pentru a nu ajunge din nou într-o astfel de situație. Totuși, nimănui nu-i place să se spună public despre el că a făcut ceva urât. Sunt însă și instituții mass-media care scuipă pe Codul deontologic și reacționează agresiv la sesizările Consiliului de Presă. Mă rog, ăsta e nivelul lor de înțelegere.
 
Care e principala problemă cu care se confruntă, la această etapă, mass-media din Republica Moldova?
 
Mi-e greu să numesc una principală, pentru că sunt mai multe, interconectate și care reies una din alta. Voi evidenția doar câteva blocuri de probleme. Este vorba de netransparența proprietății mass-media și ingerința politicului în activitatea editorială, ceea ce a dus la transformarea unor instituții de presă, în special a unor posturi de televiziune private cu acoperire națională, în mașinării de spălare a creierelor, subordonate intereselor personale și de grup ale patronilor. O altă problemă gravă e degradarea calității jurnalismului din Moldova, superficialitatea, amatorismul, ignoranța, lipsa de profesionalism. În ultimul timp, au apărut o puzderie de site-uri, chipurile, de știri, care chiftesc de greșeli și prostie! Mă întreb ce fel de specialiști pregătesc facultățile noastre de jurnalism, dacă mulți absolvenți nu pot, cel puțin, să se exprime corect în limba română și le lipsește cultura generală elementară? Șchiopătăm mult și la capitolul independența economică a instituțiilor de presă, multe redacții supraviețuiesc doar datorită granturilor de la donatori externi care le ajută să-și păstreze independența editorială. Ne lipsește solidaritatea ziaristică, nu ne putem lăuda cu dezvăluiri și campanii de presă care să fi demis miniștri sau să fi trimis corupți și hoți pe banca acuzaților. Şi nu pentru că nu am avea potențial, ci pentru că nu suntem suficient de uniți pentru a merge până în pânzele albe. Mulți preferă să facă mercenariat, nu jurnalism, sau să stea cuminte și comod în banca lor, să-și ia salariile și să se mulțumească doar cu libertatea de exprimare pe care i-o permite patronul. 
 
Adesea, presa este acuzată de manipularea opiniei publice. De ce se recurge la manipulare? În activitatea Dvs. de gazetar v-aţi confruntat vreodată cu acest fenomen?
 
Mass-media nu manipulează de capul lor, de dragul manipulării. Presa care manipulează opinia publică este doar un instrument, ea execută, de cele mai multe ori, ordinele celor care o controlează și care au interesul de a influența procesul de gândire și comportamentul oamenilor. Scopul acestor păpușari e să-i transforme pe oameni în marionete ușor de condus, ei nu au nevoie de persoane capabile să gândească singure și să-și facă propriile concluzii. Un exemplu elocvent de manipulare gravă este felul cum sunt reflectate prin optica Kremlinului evenimentele din Estul Ucrainei de către majoritatea mass-media din Rusia. Dar avem și noi cazuri de manipulare a opiniei publice. Personal, m-am confruntat cu acest fenomen doar în calitate de consumator media, nu am recurs niciodată în activitatea mea jurnalistică la astfel de tehnici murdare. 
 
Cum poate supravieţui o publicaţie din Republica Moldova „furtunilor magnetice” – crizei de bani, influenței politicului, intereselor patronilor etc.?

Este o întrebare grea. Nu cunosc rețeta magică a succesului, aș fi aplicat-o dacă o știam și aș fi oferit-o cu plăcere colegilor. Ziarul „Adevărul” Moldova, unde am fost redactor-șef timp de trei ani și jumătate, a rezistat influenței politicului, patronii de peste Prut nu ne-au strâmtorat în niciun fel libertatea de exprimare și nu s-au implicat în politica noastră editorială, dar problemele financiare ne-au doborât. Nu e o încercare de a-mi declina o posibilă vină pentru acest eșec, dar țin să subliniez că la ziar am fost responsabilă doar de partea editorială, nu și de cea financiară. Din experiența la „Adevărul” Moldova pot spune că nu e suficient să faci un produs bun, să practici jurnalismul de calitate, să ai independență editorială și o echipă de ziariști foarte buni pentru a supraviețui pe piață. Trebuie să poți vinde ceea ce faci, să funcționezi ca o afacere. „Adevărul” a fost gândit ca o afacere românească în Republica Moldova, doar că ceva n-a mers, din cauza greșelilor de management, a dificultăților ce țin de atragerea publicității de către presa de limba română, a promovării insuficiente. Plus că nu putem face abstracție de tendințele mondiale privind dispariția treptată a presei scrise. Totuşi, încă mai cred în viitorul presei scrise, care, cel mai probabil, va deveni un produs de nişă, nu unul de masă. Pentru a face faţă competiției inegale cu televiziunea și internetul, ziarul trebuie să ofere altceva - nu știri de ieri, ci investigații, analize, interviuri, reportaje, povești. O soluție ar fi și oferirea unor servicii și produse adiționale, care ar susține financiar ziarul. 
 
Aţi creat o echipă de presă competitivă pe piaţă, dar… viata ei nu a fost foarte lungă. De ce se destramă colectivele de jurnalişti atât de uşor în Republica Moldova?
 
Fac o precizare: nu am format eu echipa, ci colegii din România care au pornit proiectul „Adevărul” Moldova. Dar mi-ar plăcea să cred că e și meritul meu în faptul că această echipă a fost competitivă pe piață timp de aproape patru ani. Era un soi de chimie între noi, probabil, ca în dragoste, care ne permitea să ne sincronizăm perfect, să ne completăm, să funcționăm ca un tot întreg fără a ne pierde fiecare din individualitate. Am spus-o de mai multe ori: sunt mândră de colegii cu care am lucrat la ziar, sunt profesioniști unul și unul, ziariști onești, cu verticalitate și demnitate, care nu au făcut compromisuri dezonorante. Toți am lucrat cu pasiune și multă dăruire, nu am tratat munca la ziar ca pe un job oarecare. Da, pe parcurs au plecat unii oameni, alții au venit în loc, e un proces firesc. Dar nu e aplicabilă în cazul nostru afirmația că „echipele de jurnaliști din Republica Moldova se destramă ușor”. Cu restanțe la salarii, în condiții de insolvență, cu o echipă incompletă, am continuat să scoatem ziarul, sperând că va fi găsită o ieșire din situație și va fi salvat printul. Se pare că cineva găsise, până la urmă, soluția, doar că era una cu multe necunoscute, iar eu nu mai contam în acea ecuație „salvatoare”. Am anticipat „surprizele” și mi-am dat demisia. Apoi m-au urmat și ceilalți colegi de redacție. Pentru că apăruseră și tot soiul de zvonuri cum că „Adevărul” Moldova ar fi încăput pe mâinile unui anume politician, am declarat atunci, la începutul lui septembrie, că ne disociem de brandul Adevărul. Să se înţeleagă corect, nu avem confirmarea zvonurilor, dar, până la proba contrarie, nu am dorit ca numele noastre să fie asociate cumva cu numele vehiculate.
 
Ce lecţii aţi învăţat din experienţa de redactor-şef la „Adevărul” Moldova?
 
Per ansamblu, experiența la „Adevărul” a fost una frumoasă, chiar dacă finalul mi-a lăsat un gust amar. Una din lecții e că nu trebuie să te implici emoțional prea mult în munca pe care o faci, ca să suporți mai ușor eventualele eșecuri, pierderi, dezamăgiri. Dar nu știu dacă voi ține cont de această lecție în activitatea mea de mai departe. Or, dacă nu pui mult suflet în ceea ce faci, ai oare satisfacția lucrului bine făcut, ești credibil, poți fi mândru de tine? 
 
Acum vă aflaţi la un nou început. Aţi putea să ne dezvăluiţi câte ceva din planurile la care lucraţi în prezent?
 
Acum sunt parte a echipei Radio Europa Liberă, sunt editor în cadrul unui proiect nou, o emisiune TV, care va fi difuzată începând din 3 noiembrie la postul public Moldova 1. Emisiunea se numeşte „Pur şi simplu”, adică ne propunem să vorbim simplu, pe înţelesul tuturor, fără încrâncenare şi părtinire, despre viaţa noastră aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, despre problemele ce ne frământă, oamenii cu care ne mândrim etc. Am acceptat cu bucurie oferta Europa Liberă, or, este una dintre puţinele instituţii de presă în care mă regăsesc şi pot lucra în prezent, o instituţie cu tradiţie, cu adevărat liberă şi independentă, recunoscută şi respectată pentru calitatea jurnalismului practicat. Voi continua şi colaborarea cu Centrul de Investigaţii Jurnalistice, cu RISE Moldova. Totodată, sunt membră a Consiliului de Presă, aşa că am multe de făcut.  
 
În concluzie, cât de optimistă sunteţi în legătură cu viitorul mass-media autohtone?
 
Cred că am vorbit suficient despre lucruri negative. Nu e totul negru în presa de la noi, se întâmplă şi lucruri frumoase, sunt mulţi ziarişti buni, pe care îi respect şi care încearcă să-şi facă onest meseria, chiar şi în condiţii economice precare, chiar şi în cadrul unor instituţii controlate de politicieni. Nu se întâmplă des, dar totuşi există investigaţii, reportaje, emisiuni care să mă surprindă şi să facă să fiu invidioasă (în sensul bun al cuvântului) că nu le-am realizat eu.