Eşti aici

“Nu poți trece peste anumite drepturi și libertăți pentru a obține audiență cu orice preț”

11 Decembrie 2015
665 de afişări
Interviu cu Cristina LIBERIS, jurnalistă din România

 

- Majoritatea dintre noi Vă cunoaștem de pe timpurile când ați activat în calitate de reporter în regiunile de conflict militar (Iugoslavia, Irak, Afganistan), dar și jurnalistă specializată în politică externă. Cum vedeți de la distanța zilei de azi, retrospectiv, activitatea Dvs.?

- Îmi place să cred că am făcut de toate în jurnalism. Am fost reporter, producător, cameraman… Acum aș putea să stau pe margine și să privesc la ce se întâmplă în mass-media, dar mai sunt lucruri de făcut și îmi face mare plăcere să mă implic cât mai mult.
Îmi amintesc, în anii 1998-2005 am fost corespondent în mai multe zone fierbinți: Kosovo, Irak, Iran, Siria, Afganistan, Turcia, Spania… În prima perioadă aveam tot timpul o valiză pregătită pe care o țineam lângă ușă. Veneam dintr-o deplasare și plecam în alta. A fost o perioadă extrem de agitată pe plan internațional – războiul din fosta Iugoslavie, atentatele din Spania și din Istanbul, răsturnarea de la putere și capturarea lui Saddam Hussein… În cei peste 20 de ani de activitate am avut parte de multe experiențe profesionale.

 

- Ultimul Raport al organizației "Reporterii fără Frontiere” privind respectarea libertăţii presei constată că, în majoritatea ţărilor lumii, situaţia mass-mediei s-a înrăutăţit. Cum explicați aceste involuții?

- Involuția presei cred că ține, întâi de toate, de criza economică mondială și de faptul că presa este subordonată unor patroni cu interese politice sau economice. Iar jurnaliștii trebuie să facă față cerințelor audienței. Dacă e să ne referim la aspectele de politică externă și la faptul că jurnaliștii nu mai au acces în anumite zone de conflict, acest lucru se întâmplă și din cauză că autoritățile invocă pretextul securității naționale. Lucrurile s-au complicat foarte mult în această "zonă" a jurnalismului, numită jurnalismul de front. Avem un război de câțiva ani în Siria, un conflict nerezolvat în care la început au fost corespondenți de presă și au relatat de acolo, dar pe măsură ce conflictul a evoluat, corespondenții de presă nu au mai avut acces. În același timp, s-au întețit răpirile, uciderile, a apărut gruparea ISIS etc.

 

- Ucraina, este o altă zonă fierbinte și e chiar în apropierea noastră. Pe lângă accesul oarecum restricționat al jurnaliștilor, vorbim și despre un război informațional... Ce ar trebui să înțeleagă consumatorul de presă din acest noian de informații contradictorii?

- Până la urmă, este de înțeles. Într-un conflict armat fiecare își susține punctul de vedere și încearcă să influențeze opinia publică în sensul dorit de ea. Astfel, partea pro-rusă dorește să transmită un anumit tip de informație sau imagini, iar cea ucraineană – alt tip. Aici ar trebui să intervină echilibrul jurnalistului care nu face parte din conflict și relatează echidistant, astfel ca oamenii să aibă o imagine mai clară despre ceea ce se întâmplă în zonă. Agențiile de presă străine reușesc să informeze prin diverse surse sau prin intermediul free lancer-ilor din diferite regiuni. Întotdeauna sunt binevenite relatările de la fața locului – transmisiunile live - dar acest lucru de multe ori nu este posibil.

 

- Ce ne puteți spune despre libertatea de exprimare în România? Cât de liberi se simt jurnaliștii în abordarea subiectelor de interes public?

- În România există libertate de exprimare și există dreptul la libertatea de exprimare. O amplă dezbatere a subiectului dat a avut loc după atentatul din Franța asupra săptămânalului Charlie Hebdo. Fiecare încerca să răspundă pentru sine: Ce înseamnă libertatea de exprimare? Până unde poți merge? Care sunt limitele sau dacă trebuie impuse niște limite? Au existat două tabere bine definite: cei care susțineau că “Libertatea este libertate și nu există limite” și ceilalți, care erau mai raționali și afirmau că “Libertatea este libertate, însă în anumite limite”. Aceasta înseamnă că libertatea mea se sfârșește acolo unde începe libertatea altuia. Nu poți trece peste anumite drepturi și anumite libertăți ca să obții audiență cu orice preț. Vei fi sancționat fie de justiție, fie chiar de aceeași audiență.

 

- Cu alte cuvinte, vorbim și despre responsabilitatea jurnalistului… Cum pot fi cultivate valorile și virtuțile profesiei de jurnalist?

- Adevărul este că nu se prea cultivă. Este o mare problemă dacă ne referim la ceea ce se întâmplă în România. Din punctul meu de vedere, produsul jurnalistic în Moldova este mult mai curat și obiectiv, în anumite aspecte, decât produsul jurnalistic din România. De ce? Pentru că în multe școli de jurnalism din România nu se mai predă așa cum trebuie astfel încât tinerii să înțeleagă ce înseamnă să fii jurnalist, formator de opinie, ce înseamnă dreptul la libera exprimare sau ce este, de fapt, un reportaj. Absolvenții de astăzi ai instituțiilor nu cunosc, de cele mai dese ori,  ABC-ul jurnalismului, de aceasta și produsul jurnalistic este cel pe care îl avem, fie că vorbim de TV sau presa scrisă. În R. Moldova, în opinia mea, lucrurile stau mult mai bine. Veți spune că aveți probleme cu partea politicului, sau economică… Chiar dacă este vorba despre o comandă politică sau un trust de presă condus de un om politic, produsul jurnalistic este mult mai curat decât în altă parte. Prin urmare, există speranță ca lucrurile să meargă foarte bine pe acest segment aici.

 

- În Moldova ați fost invitată să moderați un curs de instruire pe subiecte legate de integrarea europeană. Care au fost cele mai interesante aspecte pe care le-ați discutat cu jurnaliștii moldoveni, pe marginea acestei tematici?

- Am participat două zile la un curs organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent, la care au participat 13 jurnaliști din R. Moldova, interesați să afle cum pot să reflecte mai bine tematica europeană. Cele mai interesante aspecte au ținut de capacitatea instituțiilor de presă (portal, TV, radio) de a informa cetățeanul - cum să transmiți informația cetățenilor astfel încât să nu creezi o reacție inversă. Participanții au fost interesați, în mod special, de partea practică a cursului de instruire.
Ceea ce am mai observat plăcut este faptul că în Moldova lucrurile se desfășoară din punct de vedere jurnalistic pe un teren fertil (produsul mediatic nu este alterat de tabloidizare, iar baza pe care o au jurnaliștii de aici este foarte bună). M-am întâlnit și cu studenții de la Școala de Studii Avansate în Jurnalism și, repet, tinerii studenți au noțiunile de bază, cunosc regulile jurnalismului clasic, sunt interesați și au ambiția să devină profesioniști în meserie, ceea ce face să îți crească inima de bucurie. 

 

- România a ajuns demult în Uniunea Europeană. Care a fost rolul presei în promovarea perspectivei europene?

- Spunea cineva că aderarea la UE reprezintă comunicare. Nu poți merge pe un drum atât de important, complicat, fără partea de media. În România, încă din anii 2000, cu ajutorul Guvernului de atunci, la TV națională a fost inițiat un proiect care a susținut o rețea de corespondenți externi în principalele capitale europene, și nu numai (Rusia, SUA etc.). În perioada de preaderare, au existat foarte multe reportaje la posturile de televiziune din țară, pentru că TV este cu cel mai mare impact la cetățeni (imaginea ajunge prima și creează efectul imediat). S-au realizat materiale în țările care au aderat înaintea României pentru a vedea cum s-au descurcat, cum au fost depășite greutățile, care au fost avantajele, pentru a-l ajuta pe cetățeanul român să-și facă o imagine generală. Un moment care trebuie menționat – presa nu a prezentat doar succesele, deci nu a creat o imagine idilică, ci a reflectat realitatea. Acest lucru a contat foarte mult pentru că, așa cum se întâmplă la ora actuală în Moldova, cetățenii aveau foarte multe întrebări și trebuiau să ia decizii în baza unor convingeri personale. Astfel, presa a prezentat cetățeanului român și bunele, dar și relele pentru a-l lăsa singur să-și facă o opinie. Evident, presa are o putere mare de influență.  

 

- Câtă putere are, totuși, astăzi cea de-a patra putere în România?

- Cu regret, în opinia mea, în România, presa nu mai este cea care influențează, ci mai curând cea care este influențată. Ea nu mai este a patra putere în stat. Ea este a patra putere prin faptul că poate să fie influențată în anumite direcții. Una este când o idee de schimbare, o investigație jurnalistică vine din partea presei și cu totul alta este când acestea sunt promovate prin intermediul instituțiilor de media din partea politicienilor sau oamenilor de afaceri. Din punctul acesta de vedere lucrurile stau foarte prost și nu mai pot să meargă înainte. Jurnalistul a devenit executant al unor anumite cerințe/interese de ordin politic, dar nu un formator de opinie sau câine de pază al democrației.

 

- Afirmați într-un interviu că fiul Vă merge pe urme, studiază la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării. Ce credeți că l-a determinat să facă această alegere?  

- Fiul meu a ales… în cunoștință de cauză, trăind oarecum toate poveștile mele. În momentul în care am plecat în prima deplasare, el avea doar 4-5 ani. De pe atunci a început să mă urmărească la televizor pentru a vedea dacă mama e bine, ce relatează, ce s-a întâmplat nou. Cu alte cuvinte, partea de istorie în politică externă și conflicte a simțit-o mai bine ca alții. Care va fi viitorul lui în presa românească nu pot spune pentru că nu știu care ar fi viitorul presei românești, în general. S-a ajuns la un nivel de deprofesionalizare atât de mare, încât trebuie să ne restartăm, să o luăm de la zero, să repunem jurnalismul pe niște baze normale.

 

- Cu ce gânduri vă întoarceți în România și ce planuri aveți pentru viitor?

- Cu gânduri de bine despre întâlnirile pe care le-am avut, oamenii pe care i-am întâlnit și am discutat, și convingerea că trebuie să existe o voce unitară, colaborare și solidaritate în breasla jurnalistică. Până acum două luni am activat în cadrul Ministerului de Externe pe partea Românilor de pretutindeni, iar acum mă reîntorc în presă. Am mai multe idei și proiecte de viitor, dar prefer să discut despre ele în momentul când le voi pune în practică.