„Îmi doresc o presă responsabilă, profund profesionistă...”

 

Agenda reuniunii de lucru a Comisiei Cultură, Știință, Educație și Mass-media a APCE a conținut examinarea mai multor rapoarte, unul din ele fiind în curs de elaborare de către Gulsun Belgehan (Turcia) cu tema: „Sporirea transparenței proprietarilor media”. Dumneaei a prezentat pre-proiectul de raport, însuși raportul și proiectul de rezoluție va fi adoptat de Comisie la sesiunea din ianuarie 2015, iar raportul va fi propus plenului sesiunii APCE în aprilie anul viitor. Subiectul este unul foarte important pentru ca problema transparenței proprietarilor instituțiilor mass-media să fie consfințită în legislațiile naționale ale statelor membre ale Consiliului Europei. Cel mai pozitiv exemplu, în acest sens, ni-l oferă Danemarca, unde legislația obligă să fie făcute publice numele proprietarilor tuturor instituțiilor media, TV, Radio, presă, inclusiv portaluri internet.

 

Platforma on-line a fost lansată de Consiliul Europei, iar semnarea solemnă a Protocolului a avut loc la 4 decembrie curent, în Senatul Franței, în cadrul Conferinței dedicate libertății media și protecției jurnaliștilor, organizată de Comisia Cultură, Știință, Educație și Mass-media a APCE. Protocolul a fost semnat de Torbjørn Jagland, Secretarul General al Consiliului Europei și reprezentanții organizațiilor media internaționale.
Participanții la Conferință au menționat importanța lansării Platformei on-line vizând fortificarea protecției jurnaliștilor, dar și necesitatea ca aceasta să nu fie transformată într-o banală bază de date statistice cu privire la numărul jurnaliştilor uciși, arestați și maltratați în lume. Toți vorbitoriii au lansat un apel către legiuitorii prezenți la conferință de a contribui la ameliorarea legislațiilor naționale în materie de depenalizare a defăimării, de asigurare a securității jurnaliștilor de investigație, a persoanelor-surse de informare. În 18 țări din cele 28 state membre ale UE defaimarea este subiect al codului penal.

 

Pe parcursul anului 2014, zeci de jurnaliști și-au pierdut viața, inclusiv cu exercițiul profesional, zeci de percheziții au avut loc la redacțiile media din diferite țări, jurnaliștii au fost implicați în altercații cu organele de drept. Claudio Fava, vicepreședintele Comisiei Camerei Deputaților pentru luptă cu mafia (Italia) a menționat precaritatea materială a unor jurnaliști italieni, care din necesități materiale sunt convinși fie să înceteze investigația, fie să publice materiale manipulatoare etc. Un caz îngrijorător reprezintă situația jurnaliștilor din Ucraina, unde circa 300 de jurnaliști au fost bătuți și torturați. O problemă gravă constituie impunitatea persoanelor implicate în cazurile de omor, tortură și maltratare a jurnaliștilor. Chiar dacă anchetele sunt uneori duse la bun sfârșit, sunt pedepsiți doar executorii crimelor, dar nu și comanditarii. Așa este cazul jurnalistei Ana Politkovskaya, a fost identificat ucigașul, nu și comanditarul. În unele cazuri jurnaliștii sunt arestați, dar motivele invocate nu sunt legate de exercițiul profesional, ci de alte cauze intentate, pentru a camufla de fapt pedepsirea acestora pentru libertatea de exprimare. Abuzurile puterii pot fi oprite doar printr-o mobilizare concertată a jurnaliștilor, asociațiilor media naționale și internaționale, a societății civile. O democrație veritabilă este de neconceput în afara unei prese libere. În același timp, libertatea presei angajează și un grad sporit de responsabilitate. Există limite pentru libertatea de exprimare, care trebuie să fie încadrate în prevederile deontologice ale meseriei jurnalistice.

 

La nivel de Comisie de profil APCE voi menționa că două rapoarte sunt în curs de elaborare și prezentare, unul din ele, ”Libertatea presei în Europa”, e pregătit de deputatul Gvozden Flego (Croația) şi va fi prezentat în sesiune plenară în ianuarie. Cel de-al doilea, privind ”Sporirea transparenței proprietății mass-media”, va fi dezbătut la sesiunea APCE din aprilie. Din momentul adoptării rezoluțiilor pe marginea acestor două rapoarte, ele ar trebui luate în calcul la amendarea legislației naționale în acest sens. Problema cea mai mare în cazul Republicii Moldova este, de fapt, ignorarea anumitor rezoluții APCE, implementarea acestora este foarte lentă, mă refer și la semnarea unor convenții ale Consiliului Europei, procedura durând uneori câte patru ani de la lansare.

 

La nivel de APCE orice rezoluție este adoptată cu un grad de consensualitate fie mai mare, fie mai mic. Depinde de subiectul abordat. Cât privește libertatea presei, nu au existat disensiuni profunde în acest sens. De obicei, membrii delegațiilor naționale APCE sunt politicieni responsabili, unii cu vastă experiență universitară, care au mintea suficient de deschisă pentru a milita în favoarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. 

 

Republica Moldova are nevoie de un Cod al audiovizualului nou, adaptat la cerințele actuale, dar, în opinia mea, nici în viitorul parlament nu se va găsi voință politică pentru adoptarea unui nou Cod al audiovizualului, deoarece unii deputați, fiind proprietari de instituțiii media, vor prefera să păstreze starea de lucruri actuală, fără a schimba nimic în legislație. Cu atât mai mult, am îndoieli referitor la proiectul vizând transparența proprietăților mass-media, care a fost votat în prima lectură. Nu cred că va ajunge să fie votat în a doua lectură, chiar dacă aceasta e una din cerințele stringente de armonizare a legislației naționale cu cea europeană.  

 

Eu pledez pentru libertatea maximă a presei. Cetățeanul este în drept să aleagă ce canale TV să privească, ce canale radio să audieze, ce portaluri internet să consulte. Ba mai mult, eu aș pleda inclusiv pentru permiterea televiziunilor de partid, amendând legislația în acest sens (ca în SUA, de exemplu). Aceasta este situația ideală într-un stat civilizat și dezvoltat din punct de vedere al democrației și al tehnologiilor moderne. În același timp, în R. Moldova, în condițiile lipsei televiziunii digitale și accesului limitat al cetățenilor la canale TV în diferite părți ale ţării, unde cetățeanul este constrâns să vizioneze doar unul sau două canale TV, prin intermediul cărora vine propaganda rusească fățișă, nu văd cum am putea proteja informațional cetățeanul nostru decât prin reglementări suplimentare, înlocuind emisiunile de propagandă prin alte emisiuni autohtone sau europene, cu atât mai mult că posibilități tehnice există în acest sens. Mai mult, este absolut deplasată retransmisiunea unor posturi TV rusești fără bază de reciprocitate (cazul Rossia 24). De ce un post rusesc de propagandă transmite nestingherit pe teritoriul R. Moldova fără ca un post moldovenesc, de exemplu, să fie retransmis pe teritoriul Rusiei în baza unei convenții?

 

Răspunsul CCA la acest demers a fost unul mai mult sau mai puțin concret, a fost interzisă retrasmiterea canalului TV Rossia 24, chiar dacă unii prestatori de servicii TV nu au dat ascultare acestei interdicții. Oricum, reacțiile CCA sunt modeste, dar eu consider că nu CCA trebuie să dea tonul în problema securității informaționale naționale. Tonul trebuie să-l dea politicienii. E nevoie de o dezbatere largă la temă în comisia de profil, în plenul parlamentului, cu participarea SIS, a experților în domeniul media și securitate, apoi trebuie să urmeze amendarea legislației în sensul asigurării securității informaționale, deoarece problema propagandei nocive rusești a jucat festa inclusiv în rezultatul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, când o bună parte din cetățeni au votat fotografia lui Putin din bilbordurile ce împânziseră R. Moldova. În condițiile insecurității informaționale totale din R. Moldova nu putem vorbi nici despre justețea sondajelor sociologice, nici despre relevanța votului în electorale.

 

Exact aceeași pe care au avut-o în legislativul precedent. Dacă unii deputați influenți nu ar fi proprietari media și s-ar gândi la interesul național, proiectul ar avea șanse, dar așa - proiectul e sortit să fie dat uitării. Proprietarii media se orientează la profit ușor, nu prea se preocupă de educarea consumatorului de servicii media. Cetățeanul R. Moldova este consumator de produse media mediocre, el nu este prea exigent în materie de calitate intelectuală a emisiunilor, de aceea, proprietarii media se simt ca peștele în apă într-un mediu ca acesta: consumatorul mediocru cere produse media mediocre, iar proprietarul media i le oferă cu multă bucurie. Un produs media de calitate necesită investiții, necesită implicarea jurnaliștilor profesioniști, dar, din păcate, legea cererii și ofertei va domina încă mult timp spațiul mediatic al R. Moldova. Cetățeanul bine educat și informat migrează spre alte spații mediatice, cele europene, inclusiv românești, însă, fenomenul nu este unul de masă.

 

Nu aș spune că e o bilă neagră. În parlamentele altor state presa ocupă spații rezervate, unde are loc transmisiunea on-line. Pur și simplu, spațiul oferit presei în parlamentul renovat este absolut insuficient. Dar să nu uităm că nici deputații deja de cinci ani nu au condiții de muncă adecvate. Birourile deputaților nu sunt gata și nici nu se știe când vor fi gata. De exemplu, în parlamentul federal al Elveției, presa tot nu are acces în sala de ședințe, cameramanii apar în sală în cazuri excepționale, doar când președintele se adresează parlamentului. Și asta inclusiv din cauza problemei similare cu cea din parlamentul R. Moldova: spațiul este limitat. Circa 200 de jurnaliști sunt acreditați pe lângă parlamentul R. Moldova. Imaginați-vă că ei intră toți odată în sala de ședințe, vor fi mai numeroși decât deputații, plus, că nici spațiu suficient nu este. Eu personal consider că doar această unică sală de ședințe plenare a parlamentului nu este suficientă. Parlamentul Lituaniei, de exemplu, are mai multe săli de ședințe plenare. Una din ele este foarte spațioasă, aerată și modernă, cu galerii pentru vizitatori și asistenți, inclusiv presă. Mi-aș dori foarte mult să fie identificată o posibilitate de a întruni unele ședințe plenare ale parlamentului în astfel de spațiu, se presupune că ședințele parlamentului sunt publice. În cazul unor dezbateri importante ce vizează interesul național, astfel de ședințe ar trebui să fie larg accesibile cetățenilor, presei etc.  După exemplul APCE, de ce nu!

 

În general, campania electorală a fost una foarte liniștită, iar presa a reflectat-o de o manieră mai mult sau mai puțin angaja(n)tă, în funcție de proprietarul politic al instituției media. Aceasta ar fi caracteristica principală a comportamentului instituțiilor media în campanie – angajarea pe criterii de  partid. În fine, această afiliere politică pentru mine nu este deranjantă, urmează doar a fi consfințită prin lege, ca să știe toată lumea foarte clar – canalul TV cutare este al lui cutare, celălalt e al lui cutare, și în funcție de această informație, cetățeanul urmează să tragă concluziile necesare, liber, nesilit de nimeni, luând decizia care îi pare mai bună pentru opțiunea sa de vot. Repet, toate acestea au sens în condițiile unui acces nelimitat al tuturor cetățenilor R. Moldova din cătunele cele mai îndepărtate la toată multitudinea de canale TV și Radio,  ce emit pe teritoriul ţării.

 

Comisia Cultură, Știință, Educație și Mass-media APCE a prezentat în plenul sesiunilor APCE în anul 2014 o serie de rapoarte importante, ce au generat rezoluții demne de urmat de parlamentul R. Moldova, printre ele, rezoluția Nr.2014 „Sporirea statutului învățământului profesional în Europa”, rezoluția Nr.2013 „Buna guvernanță și mai bună calitate a învățământului”, rezoluția Nr.2005 „Identități și diversitatea în sânul societăților interculturale”, rezoluția 2001 „Violența vehiculată de către și în media”, rezoluția 1987 „Dreptul de acces la internet”, rezoluția Nr. 1986 „Ameliorarea și protecţia securității utilizatorilor de ciberspațiu”, rezoluția Nr. 1970 „Internetul și politica: influența noilor tehnologii informaționale asupra democrației”. Din păcate, hotărârea adoptată de parlament la inițiativa mea personală, pentru a spori vizibilitatea documentelor adoptate de APCE în scopul popularizării acestora în societate, care prevede traducerea tuturor rezoluțiilor APCE în limba română și plasarea acestora pe site-ul parlamentului R. Moldova, nu este respectată. Prin aceasta se crează o lacună foarte mare, deoarece nici măcar legiuitorii R. Moldova nu cunosc subiectele principale discutate la APCE, în mediul public existând opinia eronată, precum că la APCE atunci se discută un subiect interesant când în vizor este Republica Moldova. Ceea ce, de fapt, nu e adevărat. Republica Moldova se află în proces de monitorizare, dar din 2009 R. Moldova nu mai constituie un subiect ”fierbinte” pentru APCE, în acest sens, sunt notorii schimbările declanșate de parcursul nostru european, despre care sunt la curent și raportorii pentru R. Moldova și alţi oficiali de la Consiliul Europei.

 

Îmi doresc o presă responsabilă, profund profesionistă, care să se intereseze nu doar de gafele ținutelor vestimentare ale politicienilor, de coafurile sau machiajul lor în scopul de a acumula maximum de audiență, ci de prestația intelectuală a celor care iau decizii în numele statului.
Presa este considerată drept puterea a patra într-o societate, păi așa să ajungă și presa din R.Moldova, să pună presiune acolo unde e nevoie ca problemele cetățenilor să fie soluționate, iar politicienii să fie somați să acționeze în conformitate cu interesul public. Atunci când presa va avea o prestație profesionistă, eficientă, politicienii vor fi nevoiți să se ralieze la gândirea media, după mine, aceasta ar fi o concertare ideală a eforturilor elitelor politice și elitelor media în beneficiul societății.