Alina Radu, directoarea săptămânalului „Ziarul de Gardă”: ”Într-o societate în care drepturile omului nu sunt respectate, presa trebuie să fie prima care bate clopotele”

Este în prezent presa din R. Moldova o a patra ”putere în stat”? Cât de puternică vi se pare?
Presa poate fi puternică. Depinde însă în ce sens puternică, pentru că nu doar în Moldova, ci și oriunde pe glob, presa poate deveni uneori și o forță distructivă. Rămân la convingerea că presa trebuie să fie puternică în sensul în care luptă pentru developarea informațiilor de interes public care sunt  ascunse, de fapt, acesta ar fi rolul ei primordial. În R. Moldova nu cred că presa şi-a găsit locul său, deocamdată. Pe lângă faptul că trecem printr-o perioadă complicată, în care mass media suportă o mulțime de transformări – unele ediții tipărite dispar, apar multe instituții media on-line, sau instituții TV și Radio – ne trezim cu o mulțime de probleme profesionale neabordate și cu o mulțime de oameni nemulțumiți de credibilitatea presei. Aş zice că mass-media din Moldova nu e omogenă,  nu e o putere unită, mai degrabă răzlețită.

Care ar fi factorii ce o slăbesc, iar pe alocuri o şi dezbină? Ce-ar trebui de făcut pentru consolidarea mass-media în R. Moldova?
Printre factorii distructivi aş menţiona influența politicului și intransparența proprietății mass-media. Se vorbeşte de mult timp în presă, și în societate, că nu se cunosc patronii instituțiilor media. Nu mai zic de când se vorbeşte despre faptul că TV rusești au captivat spațiul mediatic și din această cauză se dau lupte între instituțiile TV locale independente şi instituțiile TV ce retransmit posturi străine, care totodată împart și piața de publicitate. În rezultat, posturile independente locale se pomenesc oarecum marginalizate, limitate. Aici lucrurile se pare că nu mai pot fi schimbate doar de jurnaliști. E nevoie de o societate puternică de consumatori de presă care să conștientizeze că are nevoie de o presă corectă, deontologică și să facă presiuni asupra lumii jurnalistice, dar și politice pentru a responsabiliza și profesionaliza presa. Or, în prezent avem o mulțime de instituții media din R. Moldova care nu răspund intereselor cetățenilor, ci doar unor interese politice. Iar cetățenii, care ar trebui cumva să participe la responsabilizarea presei, se dau la o parte, fiind lehămetiţi de problemele lor existenţiale.

„Ziarul de Gardă” este o publicaţie independentă. Cât de ușor este să menţii pe piaţa mediatică un astfel de ziar?
Nu pot spune că e ușor. Ne simțim frustrați, pentru că în fiecare zi la redacţie se adresează oameni care doresc să își explice/soluţioneze problemele lor cu justiția, cu procuratura, cu instituțiile medicale, cu primăriile etc. Practic, în fiecare săptămână cel puțin un cetățean ne spune că s-a adresat la alte instituții media, la televiziuni, la ziare, dar de acolo au fost redirecţionaţi la ZdG. Nouă ne pare rău că nu putem să răspundem la toate solicitările, deoarece suntem o redacție mică. În acelaşi timp, ne pare incorectă o astfel de abordare din partea multor instituții care oferă doar show-uri inutile, cu vedete artificiale, ignorând genul jurnalismului de investigație, sau produse media care ar contribui la combaterea corupției sau ar milita pentru drepturile omului. De ce vin oamenii la noi? Pentru că vor să spună că ceva nu merge bine în stat, în societate, în comunitatea în care locuiesc. Într-o societate în care drepturile omului nu sunt respectate, presa trebuie să fie prima care să bată clopotele, în fiecare zi.

Ați scris în săptămânal investigații răsunătoare despre corupția în rândul demnitarilor. Totuși, nu am auzit ca anumite persoane corupte să fi ajuns pe banca acuzaţilor. De ce se întâmplă așa? Presa noastră scrie puţin despre ele, sau instituțiile statului nu se sensibilizează suficient la ceea ce scrie presa?
 ZdG muncește la tema combaterii corupției din anul 2004, din momentul lansării. Sigur că nu suntem mulțumiți de rezultate, dar, atunci când devenim prea pesimiști din cauza faptului că nu s-a reacționat adecvat la investigațiile noastre, ne gândim ce-ar fi fost dacă nu făceam nici acest efort. Dacă nu făceam nici aceste dezvăluiri, nici aceste articole din seria palate ale demnitarilor publici, averi și interese..? Cred că situația ar fi fost mult mai tristă.
Totuși, schimbările se produc, doar că în ritmuri mai lente. De exemplu, atunci când am publicat prima investigație din seria ”Palatele demnitarilor”, era vorba de palatul șefului CNI, a existat o mare listă de nemulțumiți. Doar că toți acești nemulțumiți erau din Parlament și din partidele politice. Iată că cititorii de rând ne-au încurajat și au cerut și alte articole la această temă. Atunci am trăit acest sentiment frustrant, când te simți parcă singur în fața mașinii politice nemulțumite, dar ai în spate oameni ca tine care cred în efortul tău. Apoi am simțit primele schimbări de atitudine. Astfel, atunci când reporterul a telefonat la primul judecător, palatul căruia urma să fie expus în ZdG, cerându-i opinia despre veniturile legale care ar fi asigurat așa o construcție, reporterul a fost  bruscat și amenințat. Și al doilea judecător s-a comportat cam la fel. Cei care au urmat nu ne-au mai înjurat, dar au acceptat să vorbească calm cu reporterul, chiar dacă nu vroiau, chiar dacă nu aveau dovezi concludente despre proveniența banilor. Ne întrebau cam așa – „A venit și rândul meu? Ei bine, veniți să vă povestesc”.  Schimbarea s-a produs atunci – judecătorii au acceptat că presa are acest rol  de „câine de pază” și banii, veniturile ilegale, interesele obscure – sunt una dintre temele pe care jurnaliștii trebuie să le abordeze.
Desigur că aceasta nu e schimbarea la care visam. Așteptarea cititorilor și a noastră era ca vinovații și corupții să fie pedepsiți imediat. Dar am constatat că ne dor mâinile de scris  despre corupție și ne dor urechile de auzit promisiuni deșarte despre faptul că vinovații își vor primi pedeapsa. Chiar dacă cei vinovaţi nu întotdedauna sunt traşi la răspundere, suntem mulţumiţi că am scris despre nişte lucruri necesare, aşteptate de cetățeni și despre care alții nu se încumetaseră să scrie. Or, anume ei sunt cei care ne sugerează o mulţime de subiecte. Astfel, dacă ne-am simţit vreodată singuri din punctul de vedere al solidarităţii presei, nu ne-am simţit niciodată singuri din punctul de vedere al susţinerii cititorilor noştri – aceştia întotdeauna sunt buni, participativi, educaţi şi foarte interesaţi ca ziarul să se menţină. Atâta timp cât ne susţin cititorii, nu suntem singuri.
Eu cred că instituțiile de presă încă nu simt presiunea publicului, nu caută să trăiască acel  sentiment  de mândrie când ai contribuit cu ceva la soluționarea unei probleme în societate. Cu atât mai mult, instituțiile de presă nu se tem de oprobriul public, de nemulțumirea consumatorului de presă, de rușinea de a înțelege că faci ceva de care publicul nu are nevoie. Din această cauză abordează foarte puțin problemele grele, complicate, care țin de corupție.
 
În ultimul timp aţi devenit ţinta unor atacuri din partea Bisericii Ortodoxe. Reprezentanţii clerului se solidarizează, participă împreună la diferite conferinţe de presă, organizează anumite acţiuni publice. Din păcate, nu se observă şi o solidarizare a breslei jurnaliştilor, care preferă să privească de la o parte şi să nu ia atitudine...
Da, am simțit și noi această lipsă de solidaritate. Ne-am bucurat că multe instituții media au preluat aceste articole – aceasta e dovada că au apreciat munca noastră, dar atunci când am fost atacați, foarte puțini lideri de presă ne-au susținut măcar cu un cuvânt, în timp ce unii lideri de opinie ne-au acuzat chiar că am fi realizat aceste anchete reportericești la comanda Moscovei sau în interesul Moscovei. Așa ne-am pomenit blamați de structurile bisericești, și e firesc probabil să-și apere întâi-stătătorii, dar atunci când am văzut că și jurnaliștii, în special unii pe care nu i-am văzut niciodată pe la Biserică, îi apărau cu ardoare pe episcopi de jurnaliști, ne-am gândit că e ceva contra naturii jurnalistice. Deci după ce am publicat câteva articole despre averile și afacerile conducerii Bisericii ortodoxe, ne-am pomenit amenințați telefonic, blestemați la conferințe de presă, ocărâți la slujbe religioase retransmise în direct de Moldova1, tot felul de atacuri pe Internet, un atac cibernetic care a scos pagina web a ziarului pe linie moartă timp de câteva zile, după care ne-au sunat nişte reporteri şi ne-au spus că ei au primit o informaţie că Ministerul de Interne ar fi închis site-ul ZdG pentru multiple încălcări ale redacției. Peste toate astea, ne-au blamat și niște editorialiști.
Nici societatea civilă nu a reacţionat prompt. Am avut impresia că societatea civilă avea la moment o găluşcă mare în gât și nu putea vorbi. Noi nu credem că suntem ideali și că trebuim mângâiați pe cap sau apărați de cineva. Dar în acesc caz, când o parte a societății blama jurnaliștii pentru faptul că au scris niște articole despre averi, am fi vrut să avem susținerea societății civile în crearea unui dialog, cu Biserica, cu alți jurnaliști, despre ce e greșit și ce e necesar în activitatea unei redacții atunci când se scrie despre o Mitropolie, să ne privim în ochi și să discutăm despre profesie, deontologie, drepturi, dar și despre o bună comunicare și despre dezbateri profesioniste în societate.

 Înţelegem că aceste investigaţii v-au apropiat şi mai mult de cititori...
După investigaţia cu Mitropolitul cititorii ne-au furnizat atâta informaţie (fotografii, dovezi) de care pur şi simplu, omeneşte, ţi se face rău. Noi nu ne-am dorit niciodată război cu nicio Mitropolie, cu niciun preot  sau cu Dumnezeu. Misiunea şi obligaţia noastră este să informăm publicul despre ceea ce se întâmplă în societate. Şi atunci când ni se sugerează că ar fi mai bine să nu publicăm ceva ne este foarte greu, trebuie să avem argumente foarte clare, de ce nu publicăm? Singura noastră obligaţie este ca orice informaţie pe care o publicăm să fie veridică, adică verificată, răsverificată şi să fim siguri că nu e folosită rău intenţionat de cineva împotriva altcuiva. Vrem să știm că ceea ce scriem serveşte publicului, care trebuie să fie bine informat și să își poată crea concluzii.

Cum procedaţi atunci când sunteţi chemaţi în instanțe din cauza anumitor investigaţii jurnalistice?
Pe parcursul celor zece ani de actvitate, ZdG a ajuns să aibă, probabil, cele mai multe dosare în instanțe. Nici nu le mai cunoaștem numărul. Ne cunosc toți avocații din oraș. CJI ne-a ajutat permanent cu servicii juridice. Cum procedăm? Foarte simplu. Am învățat cum să scriem ca să nu încălcăm legea și să nu dăunăm cu adevărat unei persoane, să nu publicăm calomnii. Dacă se întâmplă să greșim totuşi (greșește oricine), suntem dispuși să publicăm o erată, o scuză, să reparăm erorile. Dar nu se prea întâmplă aceasta, pentru că nemulțumiții de regulă nu vor rectificarea textului, ci milionul de lei. Și atunci, intrăm în această luptă: nemulțumitul luptă pentru un milion de lei de la redacție, iar redacția luptă să demonstreze că nu a greșit nici măcar de un leu.  Îmi amintesc, am avut un dosar care a durat şase ani. Timp de şase ani să mergi cu un dosar în toate instanțele – este foarte mult. Dar am învins, și nu am plătit niciun leu. În general nu am pierdut niciun dosar, chiar în condițiile justiției moldovenești, în condițiile în care marea majoritate a judecătorilor sunt supărați pe ZdG. Eu cred că învinge cel care știe că are dreptate. Îi ia mai mult timp, suferă mai mult, dar în final învinge.

Cum aţi caracteriza echipa “Ziarului de Gardă”?
Suntem o echipă mică, dar cu persoane devotate profesiei. Majoritatea reporterilor vin de pe băncile universității. Dintre tinerii care ne trec pragul redacţiei, rămân să activeze doar cei care sunt interesați să guste din această viață a redacției, un pic diferită de celelalte prin faptul că aici nu există glamour, vedetism, lux. Te așezi la masa de scris și lucrezi la teme grele, cu fapte complicate, primești și amenințări, ocări publice de la deputați sau preoți etc. Nici salariul nu este mare, dar satisfacția profesională este enormă pentru cei care reuşesc să se integreze şi le place să facă acest gen de jurnalism. Avem și reporteri care au muncit pentru o perioadă cu dedicație, apoi au plecat să muncească și în alte redacții. Dar comunicăm cu ei în continuare și știm că ei rămân devotați jurnalismului de calitate. Ne mândrim cu cei care au venit și au învățat alături de noi să scrie presă bună, inclusiv investigații complicate.

Ca profesoară la Școala de Studii Avansate în Jurnalism (ŞSAJ), ce ne puteți spune despre tinerii care se pregătesc aici să devină jurnalişti?
Apropo, mulți dintre colaboratorii noștri au făcut această școală de jurnalism. Aceasta ne bucură pentru că de la ŞSAJ tinerii vin cu niște lecții învățate, cu niște abilități și principii deja formate. O școală bună este cea care livrează redacțiilor reporteri bine instruiți, care știu să facă cele mai diverse munci redacționale, care sunt responsabili și cunosc normele etice. Și atunci ne ia mai puțin timp să îi integrăm în redacție.

Recent ați participat la o conferință internaţională în domeniul mass-media la Kiev. Cum este văzută presa noastră în contextul țărilor Parteneriatului Estic?
Dacă până acum ne-am tot plâns că presa din ţara noastră are probleme, atunci când te pomenești alături de reporterii din Azerbaidjan, Armenia, Belarus sau din Kazahstan, Turkmenistan – recunoşti că jurnaliştii din R. Moldova sunt cei mai liberi, presa din R. Moldova fiind cazul de succes al Parteneriatului Estic. Respiri ușurat atunci când înțelegi că noi am depășit demult unele probleme, am scăpat de niște poveri, cu care ei continuă să se confrunte.  Astfel, am rămas uimită când am aflat că în una din țările post-sovietice, de doi ani a fost închis canalul Youtube și nimeni din țară nu are acces la acest site.  Motivul închiderii  - cineva a plasat pe Youtube o filmare cu președintele statului dansând beat la o nuntă. În Moldova poți plasa pe reţelele de socializare orice video cu orice președinte, politician, ministru în orice stare  l-ai surprins. Lumea poate vorbi liber în stradă sau la TV, în presă că este nemulțumită de Guvern, de ministrul X sau parlamentarul Y. Acum, când avem această libertate, ne pare firească, dar dacă ni s-ar lua, ar fi o catastrofă. De aceea trebuie să ținem mult la valorile și standardele jurnalistice pe care le-am dobândit și să aspirăm la mai mult.

Dar cât de trainice şi ireversibile sunt aceste libertăţi ale mass-media în R. Moldova?
Eu nu cred că cineva din redacția noastră, de exemplu, ar accepta să i se închidă acum accesul la baza de date a Camerei Înregistrării de Stat. Eu nu cred că cineva dintre reporterii din Moldova ar tăcea dacă ar fi interzise sau închise rețelele de socializare. Eu nu cred că libertățile obținute, de care ne bucurăm de câțiva ani, pot fi anulate ușor. Jurnaliștii din Moldova vor mai mult, nu mai puțin. Sigur că noi vrem să credem că în R. Moldova s-au făcut niște reforme ireversibile, la acest capitol. Totuși, dacă ajungem într-o sală cu jurnaliștii europeni (finlandezi, norvegieni), mai avem pentru ce roși pentru că nu avem libertățile care le au ei. Presa noastră nu este o putere independentă, pentru că nu are independență economică.

Care ar trebui să fie comportamentul presei în campania electorală?
Apropo de această campanie electorală și de acest joc în care este antrenată practic toată presa din R. Moldova... Eu știu că există politicieni cu bani și partide cu bani, și mai știu cât de greu se câștigă un ban în redacție din vânzarea de ziare, din vânzarea de publicitate. Dar nu cred că presa trebuie să calce atât de strâmb încât să prezinte falsuri. Cel mai grav e să prezinți un fals, să lauzi un fals, și să produci lideri falși. Presa noastră este un mare instrument în mâinile politicienilor cu bani, aceștia se folosesc foarte abil de ea. Mi-aş dori ca societatea civilă să susțină moral instituțiile de presă care îşi fac datoria cu onestitate, corect, care abordează genuri grele, precum investigații, și să pună în discuție comportamentul presei în campania electorală. Pentru că nu doar politicienii, dar şi presa are nevoie să se privească în oglindă în asemenea momente.