Angela Frolov: “Oamenii nu-și mai afișează homofobia din frica față de lege”

Potrivit unui raport publicat de CJI în 2015, minoritățile sexuale se numără printre cele mai vulnerabile grupuri supuse discriminării și discursului de ură, comunitatea LGBT fiind o țintă constantă a atacurilor verbale pe rețelele de socializare și în media online. Cum se vede acest fenomen din interior și care sunt pârghiile care pot diminua ura – despre aceasta aflați din interviul cu Angela Frolov, coordonatoare de program Lobby și Advocacy a Drepturilor LGBT.
 

- Da, acum spiritele s-au calmat, în presă nu se mai vorbește atât de mult despre comunitatea LGBT.  Totuși, am văzut comentarii de genul „acum au legea lor și nu-i mai putem bate sau să-i numim cu cuvinte urâte”. Lumea nu-și afișează homofobia din frica față de lege. Cred că e bine, până la urmă, dacă nu ai suficientă umanitate în tine, pentru a înțelege că nu poți discrimina o persoană pentru că nu este bine, atunci măcar din frică față de lege să nu discriminezi.
- Cum se manifestă discursul de ură în presă în raport cu minoritățile sexuale?

- Jurnaliștii nu-și permit să aibă un discurs de ură direct. Însă acesta se manifestă fie prin intonația de batjocură a moderatorului, fie printr-un fundal muzical vesel, care diminuează din seriozitatea problemei. Acestea sunt mesaje de ură ascunsă promovate de mass-media. Atitudinea redată de jurnaliști este preluată la nivel de subconștient de către cititori sau de către persoanele care privesc respectivele reportaje, din care înțeleg că nu e bine să fii tolerant față de comunitatea  LGBT. Vreau să precizez că asemenea reportaje avem mai multe în presa de limbă rusă, presa de limba română este mai tolerantă, reportajele de aici având un caracter neutru. În orice caz, am observat că în ultima perioadă atitudinea jurnaliștilor s-a schimbat, reportajele sunt mai neutre, iar când reflectă festivalul nostru nu mai folosesc poze de la carnavalurile de prin Europa, ci de la marșurile noastre. Totodată, ori de câte ori jurnaliștii ne iau interviuri, sunt foarte deschiși, înțelegători, însă când  reportajul este dat pe post i se schimbă total tonalitatea. Presupun că aici se implică redactorii, sau e din cauză politicii lor editoriale.

- Exact, adevărată problemă sunt comentariile de sub articolele publicate în media online. Acolo înflorește nu doar discursul de ură, dar și incitarea la violență. Problemele vin din două surse: când aceste mesaje sunt lăsate pe una din paginile cu zeci de mii de vizualizări și citite de multe persoane (de exemplu, comentariile la unele reportaje) și dacă discursul de ură apare pe pagina unei persoane publice cu autoritate, fie ministru, deputat, cu mii de prieteni pe rețelele de socializare.

Acesta este un lucru foarte serios, iar responsabilitatea nu este doar a celor care scriu, dar și a celor care moderează sau dețin aceste site-uri. Dacă deții un site pe care permiți postarea mesajelor de ură, atunci este responsabilitatea proprietarului sau a redacției ca să le modereze, iar dacă nu există posibilitatea de moderare, atunci cel puțin persoanele care intră pe site și comentează să nu fie anonime, pentru că în cazul în care instigă la ură să poată fi trase la răspundere.

- În calitate de reprezentant al unui ONG care apară drepturile comunității LGBT, ce întreprindeți când sesizați comentarii sau articole din presă care promovează discursul de ură?  

- Cel mai des începem cu sesizarea Consiliului de Presă, noi întotdeauna depunem o scrisoare, prin care informăm despre încălcarea deontologiei jurnalistului și mai departe ei își fac lucrul. Noi nu avem intenția să dăm în judecată toată presa, mai ales că deseori se întâmplă că oamenii fac greșeli nu din rea intenție, dar pentru că  nu-și dau seama că ceea ce spun este de fapt o incitare la ură. În asemenea cazuri încercăm să rezolvăm amiabil, în caz contrar, când nu vedem nicio reacție de la instituția media apelăm la justiție. Bunăoară, așa s-a întâmplat în cazul cu Pro TV. Este vorba despre comentarii nemoderate și instigatoare la ură apărute la un reportaj, care de altfel era neutru și la care nu avem nicio pretenție. Suntem în proces de judecată cu ei din vara anului 2014 și am ajuns în această situație după ce am trimis trei sau chiar patru scrisori la care nu am primit niciun răspuns. Avem câștig în prima instanța de judecată, am pierdut la Curtea de Apel, iar acum așteptăm decizia Curții Supreme de Justiție. 

- Prin informare. În prezent, persoanele LGBT nu sunt tratate ca toți ceilalți, oamenii nu-și dau seama că minorități sexuale pot fi vecinii, colegii, rudele și că ei nu se deosebesc de alții. Atunci când în presă vor fi mai multe istorii despre persoanele LGBT, va fi mai multă informație despre ce cred oamenii de știință, atunci când vom înțelege că persoanele homosexuale nu sunt ”monștri” de care trebuie să se teamă, doar atunci se va schimba atitudinea.  Noi, la Genderdoc-M, folosim toate metodele pentru a informa, organizăm traininguri pentru studenți, medici, jurnaliști, ong-iști, avocați. Facem campanii de sensibilizare, avem spoturi sociale, filme, mergem la lecții și discutăm cu studenții, avem literatură, broșuri pe care le folosim pentru sensibilizarea opiniei publice. 

_____________________