Eşti aici

Daunele pe care și le-a adus Pro TV nu vor putea fi acoperite cu milioane de vizualizări

11 Decembrie 2015
928 de afişări
 
Interviu cu Petru MACOVEI, Secretar al Consiliului de Presă, director executiv al Asociației Presei Independente (API)

 

 
Dle Petru Macovei, Consiliul de Presă s-a autosesizat privind reportajele de la Ungheni, difuzate de postul Pro TV Chișinău acum o săptămână. Cum se întâmplă, totuși, că o televiziune care, în recenta campanie electorală a avut un comportament editorial corect, a putut să rateze în mod penibil un subiect social? Nu vi se pare că presa autohtonă se concentrează mai mult pe politic și nu e pregătită să realizeze în profunzime subiecte cu tentă socială, de viață?

P.M.: Într-adevăr, presa din țara noastră este axată mai mult pe probleme politice, deseori nici acestea nu sunt realizate profesionist, iar unele subiecte sociale sunt reflectate cu încălcarea celor mai elementare drepturi ale omului, cu imixtiune în viața privată, neprotejarea victimelor, în special a copiilor care apar adeseori în calitate de protagoniști ai materialelor jurnalistice cu o conotație negativă.  Consiliul de Presă va examina cazul difuzării acelor reportaje la Pro TV şi pe site-ul postului în cadrul unei ședințe săptămâna viitoare. Va fi adoptată o decizie, deşi lucrurile sunt foarte clare în acest caz și, cu siguranță, membrii Consiliului de Presă vor constata încălcarea gravă a deontologiei profesionale. Este regretabil că atât jurnalista, cât și producătorul acestui post au acționat neprofesionist și au admis să fie difuzat un material care calcă în picioare viața privată a unei persoane private. Or, deontologia profesională spune foarte clar în ce caz jurnaliștii pot admite imixtiune în viața privată a unei persoane private. Întrebarea mea și a tuturor, probabil, este de ce acest post de televiziune a acceptat să fie un instrument, prin intermediul căruia un nemernic se răzbună pe fosta lui iubită? Postul a fost folosit în cel mai urât mod și îmi pare rău că după atâtea luări de atitudine din partea diferitelor organizații, cetățenilor, conducerea Pro TV (directorul general și producătorul general) a acceptat atât de târziu să-și prezinte scuzele publice pentru o situație regretabilă.

 

De ce un post cu acoperire națională a ignorat atâta timp atitudinea societății și valul de critici care i-au fost aduse?

P.M.: Postul a avut o reacție tardivă şi incompletă, deoarece la prima etapă nici nu au fost prezentate scuze, ci s-a exprimat doar „compasiunea” faţă de victimă, iar la etapa a doua scuzele au fost publicate pe site, şi nu în buletinul de ştiri, aşa cum ar fi fost corect, în opinia mea. Într-o societate sănătoasă presa trebuie să aibă responsabilitate față de public. Din păcate, la noi, politicile editoriale ale mai multor instituţii mass-media sunt îndreptate nu atât spre acoperirea interesului public, cât spre „vânatul” de vizualizări. Sunt convins că daunele pe care și le-a adus sieşi postul Pro TV prin difuzarea celor două reportaje nu vor putea fi acoperite cu milioane de vizualizări. Or, e vorba de încrederea publicului, care a fost puternic zdruncinată de imixtiunea impardonabilă în viaţa privată a unei persoane private. Eu nu văd nicio justificare pentru realizarea şi difuzarea acestui material, în felul cum a fost făcută de Pro TV. Tema răzbunării crunte pe care a ales-o fostul iubit al acestei doamne putea fi tratată profesionist, fără imixtiune în viaţa privată a victimei.

În acelaşi timp, nu putem să trecem cu vederea rezultatele monitorizărilor în mai multe campanii electorale, care au demonstrat că acest post de televiziune este relativ echilibrat și prezintă actorii politici, în general, fără partizanat şi favorizări. De asemenea, să ne amintim că Pro TV a reflectat profesionist mai multe subiecte sociale – acele campanii răsunătoare de Crăciun, care au ajutat zeci de persoane și familii concrete. Deci, pe de o parte, avem atitudini bune pe anumite cazuri sociale, iar pe de altă parte – reflectarea neprofesionistă a acestui caz de la Ungheni.

 

Un alt subiect care a stârnit un val de comentarii pe rețelele de socializare pe parcursul săptămânii curente este cazul fetiței din Drochia, care a fost reflectat în presă cu foarte multe detalii. Există o justificare pentru utilizarea acestor detalii într-un material jurnalistic? Cui ar servi acest gen de materiale și care ar fi beneficiul pentru public?

P.M.: Aici lucrurile sunt diferite față de situația precedentă. Sigur, au existat unele probleme deontologice care țin în primul rând de reflectarea exagerată, cu foarte multe detalii, cu utilizarea imaginilor operative de reconstituire a crimei. Însă aici avem şi altă problemă: organele de anchetă care s-au ocupat de acest caz au furnizat mass-mediei imagini operative, lucru pe care nu cred că aveau dreptul să-l facă până la finalizarea anchetei.

O altă problemă este respectarea principiului prezumției nevinovăției. Înţeleg că, poate, aici lucrurile sunt mai mult sau mai puţin clare, însă nu există o decizie definitivă a instanţei de judecată şi nu putem afirma cu siguranţă că anume acest om este autorul crimei, chiar dacă anchetatorii sau procurorii afirmă acest lucru. De ce să nu admitem că această crimă a fost pusă în cârcă acelei persoane? Înțeleg că este mai ușor să preiai un comunicat de presă de la poliţie, să foloseşti imagini oferite de organele de anchetă, să mergi la înmormântare şi să dai pe post un reportaj cu sicrie, lacrimi şi detalii cum anume a fost violat şi ucis copilul.

Această abordare, din păcate, a devenit şablon pentru unele media, şi ar trebui să se renunţe la ea în favoarea reflectării responsabile a subiectelor de acest fel. Deontologia profesională interzice difuzarea detaliilor morbide ale crimelor, iar prezentarea reconstituirii crimelor în general este descurajată. Pornind de la rezonanța foarte mare a cazurilor de acest fel, sugestia este ca detaliile crimei să fie prezentate succint, şi să se discute mai mult cu specialiştii şi experţii despre cauzele care au dus la asemenea situaţii, în aşa fel încât să poată fi evitate alte tragedii similare.

 

Ce credeți că ar trebui de întreprins pentru a evita cazurile de acest fel?

P.M.: O cale ar fi înăsprirea legislaţiei, iar cei care încalcă legea să fie penalizați. Însă înăsprirea legislației, volens-nolens, va lovi în independența mass-mediei şi în libertatea de exprimare. Altă cale este autoreglementarea, când breasla jurnalistică exclude cazurile de încălcare gravă a deontologiei, prin mecanisme cum este Consiliul de Presă. Însă autoreglementarea funcţionează doar atunci când jurnaliştii şi instituţiile mass-media înţeleg importanţa ei şi respectă deciziile colegiale ale mecanismelor de autoreglementare. Eu sunt adeptul ferm al autoreglementării, deşi nu întotdeauna ea are efect sută la sută. Este foarte important să avem o masă critică de jurnaliști şi activişti care vor face presiune asupra celor care încalcă normele profesionale. Cazul Pro TV a arătat că există această masă critică de jurnalişti, ONG-işti, simpli cetăţeni: pe parcursul unei săptămâni, petiția online împotriva postului a fost semnată de circa 2500 persoane; peste douăzeci de organizații neguvernamentale au declarat boicot, refuzând să mai participe la emisiunile televizate și să invite reporterii postului la evenimentele pe care le organizează; unii activişti au protestat în fața sediului Pro TV; organizațiile neguvernamentale de media au solicitat administrației Pro TV să-și prezinte scuze publice; furnizorii de reclamă au fost chemaţi să retragă publicitatea.

Toate aceste inițiative vorbesc despre faptul că oamenii își înțeleg mai bine drepturile și reacționează atunci când acestea sunt încălcate. O spun și din experiența Consiliului de Presă, pe adresa căruia vine un număr tot mai mare de plângeri. Sper foarte mult că jurnaliştii şi conducătorii Pro TV, dar şi ai altor instituţii mass-media au însuşit lecția de deontologie după acest caz. Or, chiar dacă conducerea postului a insistat pe această manieră de prezentare a cazului, jurnalista avea tot dreptul să refuze, însă ea nu a făcut acest lucru...

 

Nu credeți că ar fi nevoie și de un cod al drepturilor și obligațiilor profesionale ale jurnalistului, așa cum există în țările din Occident?

P.M.: Codul deontologic al jurnalistului reprezintă în sine un cod al obligațiilor jurnalistului. Iar drepturile sunt foarte bine prevăzute şi asigurate în Legea cu privire la libertatea de exprimare, elaborată de CJI și adoptată de Parlament în 2010. În lume există diferite practici în domeniu. În România, spre exemplu, Codul deontologic al jurnalistului este parte a contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii mass-media şi poate servi ca motiv pentru rezilierea contractului de muncă.

În Moldova, pentru că nu avem constituit un sindicat de ramură, nu există nici contract de muncă la nivel de breaslă. Nu sunt neapărat adeptul acestei soluții, dar cred că trebuie identificate soluții pentru a-i responsabiliza mai mult pe jurnaliști şi mai ales pe patronii instituţiilor media. La noi, conform Codului audiovizualului, CCA poate examina doar plângerile care vizează conținutul difuzat în emisie la radio sau la televiziune. Însă deseori materialul jurnalistic difuzat la radio și TV este diferit de cel publicat pe site-ul aceleiaşi instituții media. Astfel, unii se folosesc de faptul că internetul nu este reglementat legal, în detrimentul drepturilor omului și a calității jurnalismului.

În plus, redacţiile utilizează pe larg secvenţele video, audio sau textele care le sunt transmise de către cititori sau spectatori. În unele cazuri, acestea sunt publicate fără verificări suplimentare sau fără un minim efort de documentare. Însă uneori aceste materiale sunt furnizate de persoane de rea-credinţă care urmăresc anumite scopuri, aşa cum s-a întâmplat în cazul cu profesoara din Ungheni, dar şi în alte cazuri. În opinia mea, jurnaliştii trebuie să-și schimbe metodele de lucru cu informația, pentru a nu fi utilizaţi în scopuri de dezinformare şi defăimare.

 

În calitate de secretar al Consiliului de Presă, cum vă explicați comportamentul jurnaliștilor în recentele alegeri parlamentare? Mulți dintre ei au făcut propagandă deschisă sau au publicat materiale manipulatorii, inducând în eroare cititorii, fapt constatat și în cele șase rapoarte de monitorizare realizate de CJI, API și APEL

P.M.: Realitatea tristă de la noi este că o mare parte a instituţiilor mass-media sunt controlate de factori politici sau de oameni de afaceri cu interese în politic, iar asta ne-a jucat festa în campania electorală. Am asistat la o abordare partizană în 80-90% din cele 35 de instituții media care au fost monitorizate (ziare, radio, TV, presa online).

Trustul media care aparține lui Vlad Plahotniuc a fost un exemplu de abordare partizană în favoarea Partidului Democrat şi de favorizare a acestui concurent electoral. A avut loc un fel de manipulare prin omisiune – lucrurile bune despre partid au fost reflectate în detalii, lucrurile proaste au fost trecute sub tăcere. Postul Jurnal TV în 90% din cazuri a avut un comportament editorial anti-Partidul Democrat și anti-Plahotniuc.

Dintre ziare – un exemplu prost a oferit Panorama, care în afara faptului că a publicat masiv materiale pro-Usatâi, a editat câteva ediții speciale ale ziarului în 500 mii ex., 24 de pagini, condiții poligrafice excelente, agitație electorală pro-Usatâi sub brendul Panorama. Ziarul Nezavisimaia Moldova a fost un agent electoral al comuniștilor,

Radio Vocea Basarabiei a promovat PLDM... Unul din puţinele exemple de acoperire echilibrată şi profesionistă a campaniei electorale l-a avut Pro TV Chişinău. Televiziunea Publică Moldova 1 și Radio Moldova au avut o prestație relativ bună, deşi s-a observat o dorinţă de a nu se implica prea mult în subiectele electorale „fierbinţi”...

 

De ce jurnaliștii se gândesc atât de puțin la propria lor imagine, atunci când se angajează să-i șlefuiască imaginea unui politician, adesea nu tocmai curat?

P.M.: Trăim într-o țară în care aproape totul este partajat politic, inclusiv media şi structurile de reglementare legală a activităţii acesteia. Existența unui număr atât de mare a instituțiilor media pe o piață atât de mică cum este Moldova, cu venituri modeste din publicitate, din start ridică întrebarea care este scopul adevărat al acestora: informare și business sau manipulare? Experienţa anilor precedenţi arată că instituțiile media se declară inițial independente și promotoare a jurnalismului deontologic, pentru ca în situațiile de criză să își dea arama pe față. Aşa s-a întâmplat în timpul crizelor politice şi în special după cazul „Pădurea Domnească”.

Atunci când se angajează, jurnalistul este pus în faţa dilemei: fie își asumă politica editorială a instituţiei media, fie pleacă de acolo după un anumit timp. Ar fi ideal dacă politicile editoriale ale tuturor mass-media ar servi interesul public, şi nu interesul unui grup de persoane sau a unui oligarh. Din păcate, situaţia de la noi este departe de ideal şi atunci jurnaliştii deseori trebuie să aleagă între exercitarea onestă a profesiei şi slujul în faţa patronului. Unii nu rezistă tentaţiei şi lustruiesc imaginea politicienilor, chiar dacă acest compromis profesional duce la decredibilizarea lor ca jurnalişti.

În aceeaşi ordine de idei, asta se întâmplă şi pentru că în țara noastră nu există condiții favorabile pentru dezvoltarea presei independente, care ar ajuta mass-media să fie o afacere profitabilă şi să nu depindă de injecţii financiare din afară. Iar statul nu este interesat să susțină dezvoltarea presei, deoarece politicienii de la guvernare, de altfel ca şi cei din opoziţie, insistă să dețină controlul asupra mass-media, astfel influenţând opinia publică. Anume din acest motiv, ei nu vor să adopte legi importante pentru domeniul mass-media.        

 

Ce șanse sunt ca proiectele importante ce vizează presa să ajungă pe agenda noului Legislativ?  

P.M.: Şansele sunt destul de mici. Atâta timp cât politicienii în țara noastră au interese concrete pe segmentul mass-media și controlează instituțiile de presă, nu ne putem aştepta la realizarea unor reforme importante. Şansele ar putea creşte dacă va exista o presiune continuă din partea donatorilor şi a partenerilor de dezvoltare ai Moldovei, în primul rând Uniunea Europeană.

 

Ce rol vor trebui să-și asume organizațiile de media pentru adoptarea și implementarea reală a unor legi importante pe segmentul mass-media?

P.M.: Organizaţiile neguvernamentale trebuie să-şi intensifice eforturile de advocacy, adică de promovare a inițiativelor benefice pentru dezvoltarea mass-mediei independente, să le expertizeze şi să le dezbată public, să insiste prin diferite metode ca parlamentarii să le examineze, toate acestea într-o legătură strânsă cu europenii și partenerii de dezvoltare în Moldova.

Este vital să continuăm promovarea inițiativelor lansate în anii precedenţi – modificarea Codului audiovizualului prin aprobarea în lectura finală a prevederilor de asigurare a transparenței proprietății media, examinarea proiectului noului Cod al Audiovizualului, dar să insistăm şi pe adoptarea unor garanţii împotriva concentrării mediatice, pe asigurarea unor condiții economice pentru dezvoltarea presei, a facilitării accesului la informaţia de interes public etc.
 

 

FOTO: Vasile Botnaru/europalibera.rog