Eşti aici

Liliana Rotaru, președinta CCF Moldova: „Îndemn jurnaliștii care scriu despre copii să aibă mai multă empatie față de ei”

23 Martie 2017
1028 de afişări
Media Azi: Doamnă Liliana Rotaru, am vrea să abordăm în acest interviu câteva momente care țin de abordarea de către jurnaliști și bloggeri a unor subiecte ce vizează siguranța copiilor. Mulți reprezentanți ai presei și ai ONG-urilor de media se întreabă cum ar trebui să scrie despre jocul virtual „Balena Albastră”, care a făcut deja și la noi victime... În opinia Dvs., cum s-a descurcat presa în relatarea unor astfel de cazuri?   

Liliana Rotaru: După părerea mea, în astfel de situații trebuie să găsim un echilibru în care să vorbim despre aceste lucruri,  pentru că dacă le ascundem, nu înseamnă că nu se vor întâmpla. Bineînțeles, că nu e deloc cazul nici să le propagăm în presă, ar fi în detrimentul copiilor.. Din fericire, nu au existat asemenea abordări; poate că s-a mizat pe ceva senzațional, dar nu s-a exagerat. Părerea mea este că presa trebuie să-și facă treaba cât de bine poate. Să se documenteze și să aibă surse veridice. În plus, este bine ca jurnaliștii să se axeze mai puțin pe detalii senzaționale, picante, ci mai mult să vină cu informații utile care să ajute cititorii/telespectatorii să tragă învățături sau să se înarmeze cu abilități și cunoștințe. Bunăoară, am înțeles că în școli administrația nu le recomandă profesorilor să pronunțe cuvântul „Balena Albastră” pentru a nu stârni curiozitatea copiilor de a încerca acest joc. Este bine ca jurnaliștii să ofere informații într-un mod dozat și echilibrat, astfel ca să nu provoace curiozitatea exagerată a adolescenților sau, din contra, panică și, totodată, să vină cu informații utile pentru părinți.   

M. M.: Consiliul de Presă a adresat recent un apel către jurnaliști și managerii media „să abordeze cu maximă prudenţă subiectele referitoare la riscul implicării copiilor în jocuri virtuale secrete şi periculoase, pentru a nu crea panică în societate”. Dumneavoastră ce ați mai adăuga la acest îndemn?

L. R.: În materialele jurnalistice, cred că ar trebuie să fie abordați și părinții. Panica poate apărea și printre profesioniști, nu numai în rândul părinților și al copiilor. Cei din urmă, imediat citesc emoția părintelui. În momentul în care el este încruntat, îngrijorat, caută știri fierbinți pe Internet, copilul preia imediat această stare de spirit. Specialiștii, la fel, pentru că am discutat cu mai mulți dintre ei, nu prea cunosc cum să procedeze în astfel de situații. Sunt paralizați de frică și adesea nu știu cum să reacționeze. Aș încuraja jurnaliștii să vorbească cu specialiștii, să afle cât mai multe de la ei. Și, principalul, să evite abordările senzaționale. 

Ce nu am văzut și, bănuiesc că ar fi bine de inclus, este opinia unui specialist în tehnologii informaționale, care ne-ar ajuta să înțelegem cum să ne comportăm în mediul online, în special, în asemenea situații. Iar opinia acestui specialist IT să fie prezentată într-o manieră accesibilă, poate chiar acest specialist  să fie un tânăr, care ar vorbi cu adolescenții într-o manieră de la egal la egal. Ce ar putea să le spună el copiilor? De exemplu, cum să se protejeze în mediul online, să nu ofere date cu caracter personal, să nu-și divulge identitatea, precum și informații despre locul de trai, munca părinților, detalii despre familie. La fel, să le explice ce poate face o persoană rău-intenționată cu astfel de informații. Dacă au intrat deja în acest joc periculos, expertul IT ar putea să le spună cum să iasă din el, care sunt pașii pe care trebuie să-i facă pentru asta. Cred că le-ar aduce copiilor răspunsuri la niște întrebări care-i macină, dar nu au de cine să întrebe. Mai mult, acest specialist le-ar aduce și părinților argumente, cum să vorbească cu copilul acasă, să-i apere de anumite amenințări care pot apărea în spațiul virtual.

M. M.: În cadrul rubricii Media în vizor, portalul nostru a atras atenția nu o dată la modul cum sunt prezentați în materialele jurnalistice minorii-victime ale violenței domestice, accidentelor – folosind titluri șocante sau fără să blureze fața acestora. Ce le-ați recomanda jurnaliștilor în asemenea cazuri?

L. R.: Le-aș recomanda să facă o evaluare internă a acestor abordări. Să se gândească la subiect mai întâi ca oameni, apoi ca jurnaliști. Ar trebui să înțelegem că întâi de toate scriem despre un copil, căruia nu-i putem spune boschetar, vulnerabil, asemenea etichete sunt umilitoare pentru toți. Bineînțeles, faptul că nu blurăm fața copilului, sau oferim informații care ar putea duce la identificarea acestuia este grav, deoarece încalcă dreptul la intimitate. În cazul în care scrii despre violența în familie și filmezi o vecină, iar aceasta îți spune că aici locuiește familia în cauză, îți dă numele acesteia și localitatea, astfel de informații duc direct sau indirect la identificarea victimelor, inclusiv, a copilului, făcându-i un rău. Ar trebui să conștientizăm aceste lucruri.

Codul internațional de etică a jurnaliștilor ar putea să stea la baza unor reguli interne în redacții. Dar codul nu trebuie să fie o literă moartă, ci să funcționeze. Managerii media  ar putea face instruiri în fiecare an, cu angajații nou-veniți în colectiv, sau instruiri continui cu cei care lucrează de ani de zile, în cadrul cărora să le amintească de principiile deontologice ale profesiei de jurnalist.

M. M.: Să revenim la jocul „Balena Albastră”, care face ravagii pe Internet. În această perioadă s-a adresat cineva din presă pentru consultanță la CCF Moldova - Copil Comunitate Familie? După un sfat, de ex., cum ar trebui să evite anumite greșeli în abordarea acestui subiect?

L. R.: Nu am avut nicio solicitare în sensul acesta. Ca organizație,  am avut câteva apeluri, dar ele erau mai mult o reacție la ceea ce deja se întâmplase.

M. M.: Guvernul a aprobat săptămâna aceasta planul de acțiuni pentru promovarea siguranței pe Internet a copiilor și adolescenților. S-a discutat acest plan de acțiuni și cu CCF Moldova?

L. R.: Noi nu am fost implicați în consultarea documentului, dar asta nu înseamnă că nu au fost implicate alte organizații. Nu am citit versiunea finală a documentului, dar salut aprobarea planului de acțiuni, care recunoaște că pot exista abuzuri  și în lumea virtuală, ca și în cea reală, și pune în mișcare niște mecanisme de prevenire, de educare, de filtrare a conținutului, de monitorizare. Nu sunt adepta unor interdicții, mai ales că în mediul virtual lucrul acesta este practic imposibil. Pledez pentru acțiuni care ar preveni orice abuzuri.

M.M.: În general, în ce relație este CCF Moldova cu jurnaliștii?

L. R.: E o relație relativ bună. Totuși, dacă vorbim de relația cu media, am avut și situații mai puțin plăcute. De exemplu, când am fost abordați de către unii jurnaliști care în discuțiile cu noi creau impresia că doresc să audă niște răspunsuri  ce ar  corespunde cu opinia redacției. Sau, adesea, am sesizat că ei lucrează la un gen de comandă politică – le furnizezi o anumită informație, iar în presă apare cu totul altceva, ni se cere opinia, după care constatăm că aceasta a fost interpretată eronat de către autorul materialului.

M. M.: Vă rugăm să formulați un mesaj pentru jurnaliștii care scriu pentru și despre copii, în special, despre copiii în dificultate...

L. R.: Apelul sau rugămintea noastră este să se gândească bine atunci când scriu despre copii. Aceștia sunt la fel ca și copiii dumneavoastră, ca și surorile, frații, copiii prietenilor voștri, care vă sunt dragi. Analizați bine circumstanțele în care se află copilul. Noi, oamenii adulți, nu avem dreptul să blamăm un copil pentru situația în care se află. Chiar dacă poate a furat sau a inhalat niște substanțe toxice, chiar dacă a agresat pe cineva. Trebuie să înțelegem, comportamentul copilului este consecința vieții lui de până atunci. Rog jurnaliștii să ia în calcul următorul lucru: cu cât acest comportament este mai neacceptabil pentru societate, cu atât mai mult trebuie să înțelegem că trauma trăită de acel copil a fost mai mare. Un copil care a furat ceva, nu trebuie perceput ca un tâlhar, ci ca un copil care are nevoie de ajutor. Îndemn jurnaliștii care scriu despre copii să aibă mai multă empatie față de ei.