Eşti aici

Premianții anului 2016 în jurnalism: Agora.md

29 Decembrie 2016
595 de afişări
Tradiționala Gală a Clubului de Presă, organizată în acest an pentru a douăzeci şi doua oară, de către Centrul pentru Jurnalism Independent și Comitetul pentru Libertatea Presei, i-a întrunit, în aceeași sală, pe cei care au adunat câte un coș de mere de-a lungul activității lor în jurnalism și... pe cei care fac abia primii pași în profesie. Printre ultimii au fost și 13 studenți de la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, cărora li s-a încredințat prima misiune importantă: să realizeze interviuri cu câștigătorii Galei. Așadar, înarmați cu dictafoane, blocnotes-uri și aparate de luat vederi, dar, mai ales, cu o curiozitate imensă de a-și cunoaște interlocutorii, aceștia și-au ocupat pozițiile în sală. Pentru a asculta, a observa și a afla de la protagoniștii serii: 
 
  • Ce semnificații a avut pentru ei anul 2016?
  • Ce calități i-au ajutat să obțină acest premiu?
  • Spre ce victorii țintesc în 2017?  
Victoria Dumbravă: „Vrem ca, în 2017, Agora.md să fie și mai bună decât a fost”
 
Victoria Dumbravă este editoare-șefă la Agora.md, un proiect lansat în februarie 2014 și care, în scurt timp, a devenit unul de succes, astăzi regăsindu-se în topul celor mai citite site-uri de știri din Republica Moldova. La Gala Presei din acest an, în numele întregii echipe a portalului, Victoria a ridicat Premiul pentru jurnalism inovativ, oferit de Centrul pentru Jurnalism Independent și Comitetul pentru Libertatea Presei. A fost, astfel, cel de-al doilea premiu primit de Agora.md la 16 decembrie, după Cel mai bun jurnalist din presa online...
 
  • Anul 2016 a fost unul destul de frumos, dar și dificil, în situația în care, în premieră după 20 de ani, cetățenii Republicii Moldova și-au ales direct președintele țării. Iar campaniile electorale sunt, cred eu, provocarea numărul unu pentru orice jurnalist... Campania din toamnă a fost pe alocuri murdară, cu subiecte „manipulatoare”, iar noi, ca instituție de presă, a trebuit să-i facem fața și să alegem grâul din neghină. Tocmai de aceea, primim cu toată deschiderea aprecierile și premiile din această seară. Este și o responsabilitate mai mare pentru noi ca instituție și pentru fiecare membru al echipei în parte. Căci, este foarte greu să urci sus, să te faci auzit, să atragi vizitatori, să-i faci să te urmărească și să te citească. Dar și mai greu este să te menții acolo sus, să menții la nivel standardele, să respecți regulile etice și deontologice și tot ce presupune munca unui jurnalist corect. 
  • Într-adevăr, anul care se încheie a fost unul în care am încercat să mergem în pas cu suflul vremurilor și... să inovăm. Am făcut-o, prin filmările cu drona, prin elaborarea aplicației mobile a portalului nostru și prin formele de prezentare a informației. Spre deosebire de alte instituții, pe Agora.md informația nu este prezentată ca text obișnuit. Mergem pe format multimedia - cu infografice și conținut video însoțit de text și foto. 
  • În perioada alegerilor prezidențiale, pentru noi a fost o provocare să inovăm de la un tur de scrutin la altul. În ce de-al doilea tur, ne-am propus să fim și mai buni în reflectarea evenimentului. Cred că ne-a reușit și... cu siguranță vom continua să inovăm. Îmi este greu să zic la ce victorii am vrea să ne inspire aceste premii în 2017, pentru că este incert ce se poate întâmpla în Republica Moldova. La nivel declarativ avem stabilitate, avem președinte ales și învestit... Și totuși, ceva ne face să credem că, undeva, se coace ceva și în orice moment poate ieși la suprafața. Poate fi o surpriză bună, poate fi una mai puțin bună. Cert este că vrem să fim în continuare și mai buni decât am fost până acum. 
 
Eugeniu Kanskii,
Școala de Studii Avansate în Jurnalism