Eşti aici

Premianții anului 2016 în jurnalism: Ana Sârbu

21 Decembrie 2016
429 de afişări
Tradiționala Gală a Clubului de Presă, organizată în acest an pentru a douăzeci şi doua oară, de către Centrul pentru Jurnalism Independent și Comitetul pentru Libertatea Presei, i-a întrunit, în aceeași sală, pe cei care au adunat câte un coș de mere de-a lungul activității lor în jurnalism și... pe cei care fac abia primii pași în profesie. Printre ultimii au fost și 13 studenți de la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, cărora li s-a încredințat prima misiune importantă: să realizeze interviuri cu câștigătorii Galei. Așadar, înarmați cu dictafoane, blocnotes-uri și aparate de luat vederi, dar, mai ales, cu o curiozitate imensă de a-și cunoaște interlocutorii, aceștia și-au ocupat pozițiile în sală. Pentru a asculta, a observa și a afla de la protagoniștii serii:
  • Ce semnificații a avut pentru ei anul 2016?
  • Ce calități i-au ajutat să obțină acest premiu?
  • Spre ce victorii țintesc în 2017? 
 
Ana Sârbu: „Mărul jurnalistic nu mă va face să scad turațiile, dimpotrivă...”

Este jurnalistă și se mândrește foarte mult cu profesia sa. A venit în media acum șapte ani, iar din 2014 s-a alăturat echipei Agora.md, unde contribuie la mai multe rubrici. De un an și jumătate, „cartea ei de vizită” este „Dosarul presei”, în care - prin prisma corectitudinii, echidistanței, surselor etc. - analizează știrile realizate de diferite instituții media. Crede că nu ea a ales jurnalismul și spune că circumstanțele vieții au „convins-o” că mass-media este domeniul în care se poate regăsi și realiza. Dovadă că nu a greșit este și faptul că anul 2016 i-a adus cel mai râvnit premiul al breslei - titlul de „Cel mai bun jurnalist al anului”.

  • Anul 2016, al șaptelea din viața mea de jurnalistă, mi-a adus mai multe experiențe și mai multe lecții învățate. Căci, ca să devii bun în domeniul în care muncești, experiența este extrem de importantă. Cea mai memorabilă experiență a fost totuși călătoria de două săptămâni în SUA, care s-a produs datorită Ambasadei SUA și Guvernului Statelor Unite ale Americii. De fapt, nu a fost o călătorie propriu-zisă, ci două săptămâni în care am vizitat mai multe regiuni din SUA și am realizat materiale - despre IT și economie, despre evoluția unor orașe industriale, despre moldovenii care locuiesc acolo. Am muncit foarte mult, dar satisfacția profesională a fost pe măsură.                     
  • Un jurnalist bun este insistent, cu bun-simț și inteligent. Sper că am aceste calități. Însă, așa cum „o rândunică nu face primăvară”, un singur premiu nu este de ajuns pentru a spune că un jurnalist este cel mai bun în domeniu și... punctum. Și-apoi, munca noastră este o provocare zilnică. Acest premiu este dovada muncii mele, dar juriul, cu certitudine, ar avea mai multe argumente ca să spună de ce Mărul m-a ales pe mine... De aceea, mă mândresc cu Mărul, dar nu înseamnă să mă opresc din drumul meu sau că voi scădea turațiile și nici că este momentul culminant în experiența mea de jurnalist.
  • Premiile vin atunci când nu le aștepți. Mărul vine să îmi spună că ceea ce fac este bine și acest lucru mă bucură. Voi continua să fac reportaje video, îmi doresc să mă perfecționez, pentru că realizez că am nevoie să învăț mai mult și să depun și mai mult efort pentru a evolua. Cu trecerea anilor, înțelegi că ceea ce cunoști este prea puțin și simți nevoia de a studia lucruri noi. Niciun jurnalist care își dorește să fie bun nu va spune vreodată că el cunoaște mult sau chiar totul și că nu are nevoie de perfecționare. Am încrederea că pot face lucruri mai bune şi că trebuie să demonstrez că acest măr e binemeritat.
 
Parascovia Spic,
Școala de Studii Avansate în Jurnalism