Premianții anului 2016 în jurnalism: Gheorghe Erizanu

26 Decembrie 2016

456 de afişări

Tradiționala Gală a Clubului de Presă, organizată în acest an pentru a douăzeci şi doua oară, de către Centrul pentru Jurnalism Independent și Comitetul pentru Libertatea Presei, i-a întrunit, în aceeași sală, pe cei care au adunat câte un coș de mere de-a lungul activității lor în jurnalism și... pe cei care fac abia primii pași în profesie. Printre ultimii au fost și 13 studenți de la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, cărora li s-a încredințat prima misiune importantă: să realizeze interviuri cu câștigătorii Galei. Așadar, înarmați cu dictafoane, blocnotes-uri și aparate de luat vederi, dar, mai ales, cu o curiozitate imensă de a-și cunoaște interlocutorii, aceștia și-au ocupat pozițiile în sală. Pentru a asculta, a observa și a afla de la protagoniștii serii:

Ce semnificații a avut pentru ei anul 2016?
Ce calități i-au ajutat să obțină acest premiu?
Spre ce victorii țintesc în 2017?

Gheorghe Erizanu: „Textele politice se scriu foarte uşor, mult mai complicat e să scrii despre cultură”

Licențiat al Facultății de Jurnalism a USM, din 1987 şi până în 1996, Gheorghe Erizanu a fost reporter, editor, secretar de redacție, redactor de cultură la diverse publicații. În 1995 a fondat Editura „Cartier”, al cărei director este. În același an debutează ca scriitor cu volum „Carte orange”. În 2012, pentru „Miercuri când era joi” (blogograme), obține Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova. Tot în 2012 îi apare „Ce spun cărțile. Bookiseli”, intrată în „Top 10 cele mai citite cărți ale anului”. În 2014 revine cu „Ce spun cărțile. Alte bookiseli”. De câțiva ani, Gheorghe Erizanu este și autorul unui blog, în care scrie despre cultură, dar și despre actualitatea zilei. Este tocmai produsul care, indirect, l-a adus pe Gheorghe Erizanu în breasla jurnalistică - la 16 decembrie, în cadrul Galei Presei, el a luat premiul pentru „Cel mai bun blog”, acordat în premieră.

La general, anul 2016 a fost unul foarte prost. La editură proiectele au decurs bine. Am scos peste o sută de titluri. Am avut o colaborare foarte bună cu Administrația Fondului Cultural Național, cu Ministerul Culturii. Am inițiat o colecție nouă şi au apărut primele zece titluri din „Cartierul de colecție”. O colecție în care poezia combină un poet clasic, un poet contemporan - care face selecția, un fotograf - care ilustrează cu imagini cărțile şi un artist plastic ce face coperțile în acuarelă. Din punct de vedere profesional, așadar, suntem împliniți. În același timp, ținând cont de tot ce se întâmplă, parcă a înnebunit globul, parcă suntem în 1916, când lumea spunea: „Dă Doamne să treacă acest an prost c-o să vină altul”... şi a venit 1917.
E vorba de muncă, de perseverență - şi câteodată te apucă o dorință nebună de a fi firesc şi de a vrea ca lucrurile să se întâmple firesc, nu aşa cum se întâmplă la noi. Pe blog, pur şi simplu, am încercat să-mi fac munca. Am încercat în prima fază să promovez lectura, scriind despre cărți. În momentul în care situația politică era atât de penibilă, încât te forța să scrii... atunci am scris şi despre politic. Paradoxul este că politicul atrage. Ori că vizează mai mulți oameni, ori oamenii cred că sunt vizați... Atrage mult mai mulți cititori decât cultura. Eu am altă părere, cultura e mult mai importantă decât politicul şi politicul îl avem aşa cum îl avem din cauza lipsei de cultură.
Acest premiu a fost o surpriză completă. Eu n-am înaintat niciun proiect şi nu sunt adeptul premiilor. Nu cred în inspirație - şi scriitorii care spun că aşteaptă inspirația sunt leneşi. Nu există inspirație. Există doar muncă, muncă, muncă. În ziaristică este acelaşi lucru. Te aşezi la computer şi scrii.

Mariana Matcovschi,
Școala de Studii Avansate în Jurnalism