Eşti aici

Victor Panțîru, avocat: „La noi, persoanele cu demnitate publică nu au realizat că, în momentul în care li se acordă acest statut, limitele vieții lor private sunt minime”

20 Aprilie 2017
1082 de afişări
Subiectul depersonalizării hotărârilor judecătorești și lipsa posibilității de căutare a dosarelor după numele și prenumele părților implicate este pe larg discutat de societatea civilă, jurnaliști și avocați. Reamintim, că la începutul lunii martie  Ministerul Justiției a organizat consultări publice, iar Consiliul Superior al Magistraturii a format un grup de lucru pentru a caută modalități de modificare a regulamentului existent. Surse de la Ministerul Justiției ne-au informat că în luna mai este prevăzută o nouă dezbatere publică, despre care vă vom informa pe parcurs. Astăzi, vă propunem un interviu la acest subiect, pe care ni l-a acordat avocatul Victor Panțîru, unul dintre participanții la prima dezbatere publică.
 

Media Azi: Domnule Panțîru, cum se răsfrânge asupra activității avocaților decizia CSM privind depersonalizarea hotărârilor judecătorești și lipsa posibilității de căutare a dosarelor după numele și prenumele părților implicate?

Victor Panțîru: Nu știu dacă asupra avocaților are un impact major, dar aceasta a devenit o incomoditate. Oricum, avocații fiind părți în dosar pot cere copii din dosar, pot merge să facă copii din dosar. Plus la toate este o garanție în plus pentru justițiabili. Dacă dorim să aflăm date despre o persoană, în continuare aceasta este posibil doar că implică un efort în plus. Adică, mai întâi cauți la rubrica Agenda ședințelor după nume, identifici numărul dosarului, iar ulterior, după nr. dosarului, cauți la rubrica Hotărâri, dacă este Hotărârea, atunci o ai, dacă nu, înseamnă că încă nu a fost o Hotărâre pe cauza dată. Evident, sunt cazuri când Hotărârile nu se publică, din considerentul că ședințele au fost închise și aici nu este nicio încălcare.

M. A.: Când un jurnalist realizează o investigație în care sunt vizate persoane cu demnitate publică adesea este acuzat de către acestea că le încalcă dreptul la viața privată. Cât de justificate sunt aceste acuzații?

V. P.: La noi persoanele cu demnitate publică încă nu au realizat că, în momentul în care li se acordă acest statut, cu care sunt de acord, limitele vieții lor private sunt minime. Ori, funcția de demnitate publică, implică responsabilități sociale, asumate benevol prin acceptarea funcției. În această poziție persoana poate fi urmărită atent de către mass-media pentru a veghea asupra persoanei - cu cine se vede, unde se vede cu anumite persoane, ori în sine nu este o problemă să te întâlnești cu oameni, dar modul în care te întâlnești poate da de bănuit. La fel, trebuie să înțeleagă că poziția lor implică și niște norme de conduită, ele trebuie să fie exemplu de comportament și atitudine. Acum, având niște valori sociale, morale, drepturi și libertăți, persoana cu demnitate publică urmează să țină cont de ele mai mult decât un cetățean de rând. Persoanele cu demnitate publică nu pot opune presei ”viața privată”, ori ce fac ele în viața privată, dacă depășește anumite limite morale, poate fi dat publicității. De exemplu, adulterul, s-ar părea că este o chestiune strict personală, poate așa și este pentru un cetățean de rând, însă pentru o persoană cu demnitate publică aceasta devine o chestiune de interes public, iar dacă apar poze sau video, în mod cert persoana cu demnitate publică nu poate opune ”viața privată” drept scut pentru a-și apăra comportamentul amoral.

Același lucru e și cu averea. În momentul în care persoana intră în funcție urmează să-și declare proprietățile, ca societatea, dar și Fiscul, să îl poată monitoriza, dacă între timp el a devenit mai avut sau a rămas la fel.

Un caz aparte constituie companiile în care o persoană cu demnitate publică deține cotă-parte. Practica arată că aceste persoane își înstrăinează cota-parte, dar rămân a fi beneficiari ai acestor companii, în timp ce corect ar fi să le declare și să evite conflictele de interese.

M. A.: Jurnaliștii de investigație cred că prin acest regulament al CSM  nu se dorește protejarea datelor cu caracter personal, ci secretizarea informației privind implicarea în acte de corupție a unor demnitari sau altor persoane publice și ascunderea ei de ochii presei. Cum ați comenta aceste temeri ale reprezentanților mass-media?

V. P.: În mod evident căutarea informației devine mai complexă, dar nicidecum complicată sau imposibilă. Mai mult, jurnaliștii și-ar dori un acces mai ușor la anumite informații, dacă e posibil, fără a ieși din oficiu. Aceasta însă are un impact direct asupra calității investigației – una e să citești o hotărâre de condamnare a unei persoane și cu totul alta să asiști în sală, să vezi emoțiile, trăirile inculpatului, modul cum are loc procesul. Din toate acestea, la fel, se pot trage concluzii și se pot scrie articole. Revenind la întrebare: instanțele nu pot secretiza informația respectivă. Eventual, pot face ca să fie accesată mai complex, adică de mers la sediul Instanței, de urmărit avizierul, dar nicidecum nu este posibil de îngrădit accesul la informația care este publică în virtutea prevederilor Codurilor de Procedură.

M. A.: Ca avocat, cum vedeți soluționarea problemei? Cât de repede se va găsi echilibrul între dreptul jurnalistului de a avea acces la informație și dreptul oricărei persoane la viața privată, care este la fel de important?

V. P.: Definitiv această problemă nu va putea fi soluționată. Indiferent de situație o sa fie problema jurnaliștilor și a persoanelor vizate. Așa sau altfel, responsabilitatea și asumarea textelor și a acțiunilor, atât de către jurnaliști, cât și de persoanele vizate, este soluția pentru această problemă.

Aici echilibrul este foarte fin și se cântărește pe fiecare caz individual. Fără a limita dreptul jurnalistului de a investiga, de a scrie, de a informa opinia publică, pot să afirm că responsabilitatea îi aparține în egală măsură cu persoana investigată. Dacă jurnaliștii se vor ghida de al lor cod de etică nu ar trebui să apară probleme. Desigur că persoana vizată este deranjată de faptul că ajunge în gura lumii, dar, pe de altă parte, trebuie să fie conștientă că, dacă procedează amoral, ilegal, abuziv sau cu neglijență va fi taxat de mass-media și de societate, care au dreptul să îl monitorizeze.

Sursa foto: www.rightgov.eu