Eşti aici

Viorica Zaharia, președinta Consiliului de Presă din Moldova: „Un jurnalist liber este un jurnalist puternic”

28 Aprilie 2017
2063 de afişări
Media Azi: În opinia Dvs., cât de liberi sunt astăzi jurnaliștii în R. Moldova?

Viorica Zaharia: Noi suntem liberi în măsura în care ne dorim să fim liberi, în măsura în care pentru noi, ca indivizi, libertatea și independența sunt valori. Dacă pentru noi acest lucru este o chestiune de însăși existență ca jurnalist, de onoare, de reputație, atunci vom găsi căi și soluții să rămânem liberi și neafiliați grupurilor de interese care finanțează presa și, implicit, îi influențează conținutul. Jurnalistul trebuie să conștientizeze în primul rând că nu cineva îi asigură lui libertatea, ci el însuși trebuie să aibă o gândire liberă și să se ferească de orice fel de „patronaj”. Un jurnalist liber devine un jurnalist puternic. Dacă se angajează la carul unui partid sau politician devine vulnerabil.

De aceea per ansamblu, presa din Republica Moldova nu poate fi numită liberă, deoarece o mare parte din ea este finanțată, deci controlată de un lider politic. Nu putem însă nici afirma că nu avem presă liberă în persoana unor jurnaliști liberi. Ce înseamnă asta? Înseamnă că avem, din fericire, jurnaliști care scriu/investighează orice subiect pe care-l consideră important pentru public, PE CARE ÎL ALEG EI, critică guvernarea atunci când este cazul și astfel salvează reputația profesiei. Presă în totalitate liberă nu avem, jurnaliști liberi - da! Și sper din tot sufletul să fie mai mulți în continuare.

Trebuie, totuși, să spun că se face, în opinia mea, tot posibilul ca presa liberă să o ducă greu, să nu reziste concurenței cu presa subvenționată, să nu aibă acces la informații relevante, să tremure pentru ziua de mâine etc. Avem o presă liberă chinuită.

M.A.: Cum este percepută mass-media de către actualii guvernanți?

V.Z.: Actualii guvernanți, majoritatea reprezentând Partidul Democrat, știu foarte bine cum funcționează presa. Ei știu că la Publika, Prime, Canal 2 și Canal 3 ei nu vor fi criticați și nici întrebări incomode (poate cu mici excepții) nu le vor fi date fie pe teren, fie la talk-show-uri. Deci, pot sta liniștiți. Iar la nevoie, mai și pot solicita realizarea unor materiale pentru lustruirea imaginii. Mai complicat e cu presa independentă (în special, cea de investigație). Unii reprezentanți ai puterii o iau în răspăr și încearcă pe alocuri s-o discrediteze. De ce? Tocmai pentru că îi deranjează. Nu zic, se întâmplă să greșească și jurnaliștii de investigație, pentru că e firesc, una e să tirajezi declarațiile neverificate ale unui politician, și alta e să lucrezi săptămâni întregi cu documente. Totuși, în adâncurile sufletului lor, o respectă, pentru că și ei, cei care se îmbată cu apă rece auzind laude la unele posturi, au nevoie să se informeze veridic de undeva. Iar când le convine, chiar citează această presă detestată de ei. Faptul că îi deranjează presa despre care ei spun ironic că e independentă se vede din ultimele acțiuni ale puterii - numai povestea datelor cu caracter personal cât face.
 
M.A.: „Presa este câinele de pază al societății”... Reușește presa noastră să se afirme în această postură?

V.Z.: Categoric da. Desigur, nu în măsura în care ne-am dori, mai e nevoie ca instituțiile statului, cele care ar trebui să ofere o reacție la tot ce descoperă presa, să nu fie subordonate cuiva și să aibă deplina capacitate de acțiune. Cred că în aceste condiții, Procuratura, ANI, structurile de securitate internă sau cele care supraveghează abaterile disciplinare s-ar autosesiza mult mai des din articolele din presă și nu ar acționa selectiv. Aud de multe ori istorii în care oamenii, atunci când consideră că sunt supuși unei nedreptăți, își amenință șefii cu „chem presa” și, în mod miraculos, uneori, se rezolvă. Înseamnă că încă suntem o putere. Dar nu mare :).
 

M.A.: Codul deontologic nu este respectat întotdeauna, mai ales, în campaniile electorale. Cine credeți că ar putea să-i responsabilizeze pe jurnaliști?

V.Z.: Propria conștiință. Pentru că indiferent de câte legi și coduri deontologice am face, dacă nu va exista bun simț, bună credință și responsabilitate în exercitarea profesiei situația nu se va schimba. De aceea cred că organizațiile de media, Consiliul de Presă, profesorii universitari ar trebui să fie cât mai vocali în a promova integritatea jurnalistică și valorile jurnalismului de calitate. Pentru propagandă, partizanat politic, manipulare informațională încă nimeni nu a oferit premii de excelență. Poate premii ale rușinii. Dimpotrivă, prestigioasele premii internaționale în jurnalism au fost acordate pentru materiale în urma cărora au căzut guverne, au fost salvate vieți sau au fost demascate scheme internaționale de corupție. Cred că acestea ar trebui să ne fie reperele.
 

M.A.: La Forumul Mass-Media, din decembrie 2016, cineva susținea că ar trebui responsabilizați nu doar jurnaliștii, dar și patronii, proprietarii din mass-media, care se implică uneori în politicile editoriale ale instituțiilor media, iar în urma acestui fapt are de suferit reputația jurnalistului. Ar fi posibil acest lucru?

V.Z.: Patronii pot fi responsabilizați doar cu banul. Cunosc puțini proprietari de media, mai bine zis un caz sau două, în care văd că se pune preț și pe reputația redacției. Iar economic, patronii sunt responsabilizați în prezent prin amenzile pe care le plătesc posturile TV și de radio, dacă vorbim despre audiovizual. Apropo, nu am auzit ca în urma sancționării posturilor să fie demiși sau pedepsiți pe intern jurnaliștii, ceea ce înseamnă, cel mai probabil, că greșelile/abaterile sancționate de CCA sunt o consecință a amestecului patronilor în activitatea editorială. Altfel, dacă ar fi culpa exclusivă a jurnalistului, cred că am avea cazuri de demisii. Realitatea tristă este că tocmai de la patroni vine „inițiativa” de a produce material manipulator și neonest. Prin recenta modificare a Codului audiovizualului amenzile au fost majorate, deși eu tot le consider destul de mici. Acum avem nevoie de „dezlegarea mâinilor” CCA-ului, ca acesta să poată aplica sancțiuni mai dure, cum ar fi oprirea emisiei atunci când constată abateri grave. Acest lucru este necesar, în special, în campaniile electorale, când unii manipulează la greu, votanții au făcut alegerea reieșind inclusiv din informația falsă sau manipulatoare pe care au primit-o, iar sancțiunea de la CCA vine postum, după scrutin, când deja nu mai are nicio valoare nici pentru proprietarul postului și nici pentru consumatori. În breaslă se vorbește des despre asta, președintele CCA a criticat el însuși sancțiunile blânde și procedura graduală de aplicare, dar a recunoscut că nu a propus niciodată vreo modificare de lege referitoare la înăsprirea sancțiunilor.
 

Cât privește site-urile, aici nu avem deocamdată o altă pârghie de responsabilizare decât Codul deontologic, a cărui respectare este o obligație de onoare a jurnalistului, dar nu una juridică.

Iar chestiunea cu „patronul care dictează și astfel prejudiciază reputația jurnalistului” e o… amăgeală. Orice om, jurnalistul inclusiv, este stăpânul propriei reputații, el o construiește, el o păstrează. Deci, el alege dacă execută comenzi ce nu consună cu integritatea și convingerile sale sau le denunță și le refuză.

M.A.: Apropo de Codul deontologic, în cadrul aceluiași Forum Mass-Media s-au făcut propuneri de modificare a acestui document. Ce anume ar trebui schimbat în cod?

V.Z.: Pe scurt, ar fi de adăugat o prevedere referitoare la fals, una referitoare la modul de citare, pentru că există destule acuzații între jurnaliști că unele texte sau idei au fost preluate fără citarea corespunzătoare, iar o prevedere care ar recomanda citarea exactă a sursei și nu sub formula de „presa a scris” ar fi binevenită. De asemenea, ne gândim la o soluție pentru responsabilizarea administratorilor de site-uri care transmit știri sau alte materiale informative, dar nu indică nici autorii și nici măcar o informație de contact. Mi se pare o lipsă de onestitate și o nedreptate făcută consumatorilor.
 

M.A.: Astăzi, în mass-media avem jurnaliști, dar avem și imagemakeri. Care ar fi coraportul? Și ce/cine i-ar putea readuce pe jurnaliști în profesia lor, să-și facă onest meseria?

V.Z.: Ei înșiși. Sau mai bine zis, propria conștiință. Cum am spus mai sus: noi înșine trebuie să conștientizăm ce profesie exercităm și să ne găsim locul în ea: facem informare sau slujim patronul și, respectiv, ne autocenzuram, acceptăm blocarea unor subiecte, facem propagandă și materiale manipulatoare. Noi îi criticăm pe rușii propagandiști. Dar ce facem noi? Același lucru, doar că pe plan intern. Nu văd mare diferență. Să nu uităm că a fi jurnalist e o profesie, care are rigorile ei, deontologia și, mai ales, reputația ei. Iar pe scurt, acestea se rezumă la a informa și a nu minți! Schimbarea poate porni de la jurnalist, nu de la patron. Odată ce ai mințit cu intenție sau ai făcut propagandă nu mai poți fi credibil în fața publicului și practic, nu mai ai reputație. Din păcate, în ultimii ani, mulți jurnaliști moldoveni s-au compromis, iar azi vedem, în special, la TV, niște transmițători de mesaje propagandistice și manipulatoare și nu jurnaliști.
 

M.A.: Vorbim adesea despre lipsa de solidaritate a jurnaliștilor din R. Moldova. Ce credeți că ii dezbină pe reprezentanții mass-media și ce i-ar putea uni?

V.Z.: Onestitatea. Simt o ruptură în ultimii ani între jurnaliștii din presa independentă și cei din instituțiile media angajate. E oarecum firesc, în condițiile în care presa independentă face fact-cheking și demască falsurile din presa partizană. Fără să vrei se creează ruptura. Jurnaliștii vizați se apără, fac atacuri la persoană, spun că pe voi tot vă plătește cineva etc.. Din păcate, nu există o mândrie pentru profesie și reputație. Astea sunt valorile în jurul cărora jurnaliștii se pot coaliza. 

O spun cu regret, dar constat că în primii ani de existență a presei libere din Republica Moldova, am avut o mișcare haotică… am știut doar că (,) comunismul e rău și că ce a făcut presa până în 90 nu a fost bine. Nu am avut însă și niște repere puternice referitoare la deontologie și obligația de a nu minți și a nu manipula. Să nu faci partizanat era înțeles ca „să nu faci partizanat pentru comuniști sau agrarieni”. Să nu faci partizanat pentru opoziție nu era luat în calcul. Dar ăsta tot este partizanat. Abia acum, în ultimii ani, începem să ne dăm seama și să revenim la normele acestei profesii, care nu sunt de azi, au fost inventate cu ani în urmă și spun că, indiferent pentru cine ai minți, tot minciună rămâne.

Sursa foto: www.ipn.md