Eşti aici

Știri părtinitoare

Studii de caz realizate în baza materialelor publicate de: Jurnal.md și Omg.md.
 

 

Studiu de caz: Jurnal.md

 

Titlu: “Migrări PCRM-PD: „Nu ne interesează cine a furat băncile”
Autor: Jurnal.md
 
Ştirea relatează despre plecarea unui grup de primari şi aleşi locali de la Partidul Comuniştilor la Partidul Democrat. Cei opt primari care au anunţat că părăsesc PCRM şi aderă la PDM sunt prezentaţi într-o lumină negativă, autorul lansând afirmaţii tendenţioase chiar de la începutul articolului: “Cei opt primari au părăsit partidul, care i-a înaintat, pentru că unii colegi comunişti vor să-şi păstreze în continuare fotoliile şi nu-i interesează cine a furat băncile”.
 
În ştire apar trei citate scurte ale primarilor care îşi argumentează decizia de a pleca. “Vladimir Nicolaevici (Vladimir Voronin – n.r.) a declarat că este de acord să fie în opoziţie încă patru ani, dar noi, ca primari, nu suntem de acord. Astfel am hotărât să trecem la PD. Aici mai educat se vorbeşte, aici vorbesc despre doctrina electorală şi mai puţin bârfesc”, şi-a explicat decizia primarul din satul Răspopeni, Şoldăneşti, Pavel Drăguţa.
 
Din acelaşi subiect aflăm că “aleşii locali au recunoscut că au fost racolaţi de democraţi, care le-au promis finanţarea mai multor proiecte locale”. Este de fapt o deducţie a autorului. Primarii nu au folosit cuvântul “racolaţi”, optând pentru “aderare” la Partidul Democrat. Drept dovadă serveşte varianta video de la conferinţă de presă.
 
Autorul afirmă că “Primarii au declarat că nu-i interesează nici reputaţia dubioasă a lui Vladimir Plahotniuc, şi nici a altor persoane cu dosare penale de pe lista electorală a PD”, dar nu prezintă alte nume, detalii şi probe care ar confirma că pe lista electorală a PD sunt persoane cu dosare penale.
 
În cea de-a doua parte a ştirii, este acordat dreptul la replică Partidului Comuniştilor. Formaţiunea a calificat plecarea celor opt aleşi locali drept un “show ieftin”, pus la cale de PD, precizând că majoritatea din cei plecaţi nu au fost niciodată membri ai PCRM. Se face trimitere la un comunicat de presă al staff-ului electoral al comuniştilor şi este prezentat un citat în favoarea tezei că „Lupu (Marian Lupu - n.r.) şi compania sa nu mai au nici o speranţă de a obţine şansa de a ajunge în Parlament şi recurg la trucuri lipsite de inspiraţie”.
 
Ştirea este părtinitoare prin selectarea declaraţiilor şi interpretarea acestora pentru a defavoriza PDM.
 

 

Studiu de caz: Portalul de știri Omg.md 

Titlu: „Рошка обвинил Плахотнюка в планировании фальсификации предстоящих выборов” („Roşca îl acuză pe Plahotniuc că pregăteşte falsificarea alegerilor parlamentare”)
Autor: nu este indicat
 
Ştirea începe cu o declaraţie a liderului Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca, potrivit căreia, Plahotniuc (Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedintele PD - n.r) ar fi plătit 4 mln de dolari pentru falsificarea sistemului electronic de vot, ce va fi aplicat la scrutinul din 30 noiembrie. Roşca i-a acuzat şi pe liderii politici Vlad Filat şi Mihai Ghimpu (PLDM, şi respectiv PL) că vor frauda alegerile.

Materialul cu 1024 de caractere şi o poză cu Iurie Roşca de 30 cm.p., este unul conflictual şi dezechilibrat. Informaţia este scrisă doar în baza declaraţiei preşedintelui PPCD, lansată la un post de televiziune, şi nu a fost verificată din mai multe surse. Prin urmare, este o ştire incorectă, care îşi propune să denigreze concurenţii electorali PLDM, PD şi PL şi să favorizeze deschis PPCD. Astfel, au fost încălcate normele Codului de conduită privind reflectarea şi monitorizarea campaniei electorale, elaborat de CEC, conform căruia concurenţii trebuie să desfăşoare campanii electorale corecte, în condiţii de concurenţă egală şi să informeze obiectiv alegătorii asupra proceselor
electorale (art.3).

Din ştire mai aflăm că Roşca ar fi declarat că în actuala campanie electorală preţurile stabilite pentru publicitatea electorală sunt exagerat de mari şi că unii concurenţi electorali utilizează resursele administrative în favoarea anumitor partide, fără a indica cine sunt acei concurenţi şi fără a prezenta probe ce ar demonstra veridicitatea acestor afirmaţii.

La sfârşitul materialului este sesizată părtinirea autorului. „Anterior partidele aflate la guvernare au fost acuzate de încălcarea Codului Electoral”. Această afirmaţie nu este atribuită politicianului. Portalul face partizanat evident în favoarea concurentului electoral PPCD şi prezintă în context negativ concurenţii electorali PD, PLDM şi PL.
 

 

Studiile de caz au fost realizate în cadrul monitorizărilor, timp de şase săptămâni, a comportamentului presei în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, de către Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Asociaţia Presei Independente (API) şi Asociaţia Presei Electronice Libere (APEL). Studiile efectuate au confirmat, prin exemple concrete, ignorarea de către instituţiile mass-media a normelor deontologice şi profesionale ale jurnalismului.

 

Sursa foto simbol: http://www.roaep.ro