07 Decembrie 2015
1559 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent a făcut totalurile proiectului "Libertatea de exprimare și dezvoltarea mass-media în Europa de Est, de Sud-Est și Caucazul de Sud" în cadrul unui eveniment neformal desfășurat la 4 decembrie. La activitate au participat reprezentanții Deutsche Welle Akademie, experți media, jurnaliști, formatori, profesori universitari.
Participanții și-au împărtășit experiența acumulată în cadrul activităților în care au fost implicați și au afirmat că au multe de făcut în continuare pentru promovarea educației mediatice, deoarece tinerii au nevoie de astfel de lecții.
Valentina Enachi, reprezentanta Universității de Studii Europene din Moldova, a menționat că participarea la activitățile de educație mediatică vor fi de folos la elaborarea unui curs special pentru studenții facultății de relații internaționale, în care se va pune accent pe factorul media în teoriile internaționale. La fel, în cadrul universității vor fi desfășurate conferințe științifice unde vor fi abordate diferite aspecte ale educației mediatice.
La rândul său, Anatol Moraru, profesor la Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți, s-a referit la un curs de educație mediatică care urmează a fi pilotat în anul de studii 2016-2017 și a comunicat că în prezent se lucrează la elaborarea unui set de materiale la aceeași temă.
Iar Liuba Petrenco, profesoară la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”, va propune un curs opțional de educație mediatică studenților în cadrul a două programe de masterat.
Implicarea în proiectul de educație mediatică s-a dovedit a fi deosebit de utilă și pentru Oleg Danilceac, vicerectorul Universității de Stat din Cahul. El a descris această experiență ca fiind una plăcută și inedită, subliniind că în cadrul activităților desfășurate cu elevii în instituțiile de învățământ s-a convins că aceștia au fost foarte curioși să afle mai multe lucruri despre mass-media, să înțeleagă ce este o știre și cum să citească presa pentru a nu fi manipulați.
Petru Cosoi, reporter Realitatea.md, unul dintre moderatorii lecțiilor de educație mediatică pentru elevi, a adăugat că interacțiunea cu copiii a fost și pentru el o experiență interesantă. ”Pentru noi a fost important nu atât să le povestim elevilor ce este manipularea, cum se manifestă, cât să-i ajutăm ca ei înșiși să distingă și să selecteze informația corectă, sursele echidistante”, a spus el.
CJI precizează că educația mediatică este una dintre prioritățile sale și își propune în continuare să intensifice și diversifice activitățile de educație mediatică, astfel încât consumatorii de media să fie conștienți de capcanele informaționale la care se pot expune, atunci când nu sunt atenți din ce surse se informează.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului "Libertatea de exprimare și dezvoltarea mass-media în Europa de Est, de Sud-Est și Caucazul de Sud" implementat de CJI, cu susținerea Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania.