Ro
En
Рy
În fond, nimic condamnabil. Proiectul cu pricina, în linii mari, a apărut, vrem să credem, din dorința de a stimula produsul audiovizual autohton și de a contracara, cumva, propaganda externă. Intenții nobile, nimic de spus (chiar dacă nimic nu-i spus despre propaganda internă). Și, la drept vorbind, asta au confirmat și experții OSCE și CoE care au avizat proiectul. Pentru că expertiza a stârnit controverse, să o spunem o dată în plus: experții europeni au salutat intențiile, și este de înțeles. Ce-i rău în sporirea volumului de produse mediatice autohtone sau în contracararea propagandei străine, dacă acestea servesc unei mai bune și oneste informări a cetățeanului?! Și cine ar contesta atare intenții?! Dar aceeași experți au spus că modalitățile prin care se dorește realizarea intențiilor sunt, cel puțin, îndoielnice. Să fim de acord: este extrem de dificil să dibuiești linia până la care să mergi cu contracararea propagandei, ca să nu calci pe libertatea informației. Și, în fond, la asta atrăgeau atenție experții europeni.
Se zice, toate conflictele umane, de la gâlceavă până la război, au apărut din motiv că aceleași cuvinte au fost tălmăcite diferit. Straniu, paradoxal, de necrezut, dar așa s-a întâmplat și cu expertizele proiectului de lege la care ne referim – unii au înțeles că-s pozitive, alții – că-s negative. Să reamintim: când ONG-urile de media au luat cunoștință de conținutul proiectului și când au participat la audieri publice, au avut mai multe întrebări și nedumeriri, la care nu au primit răspunsuri clare. Se știe, că atunci când un filosof îți răspunde la întrebare, uiți ce l-ai întrebat. Se pare, constatarea e valabilă nu doar în cazul filosofilor. Oricum, la răspunsul, gen: nu interpretați ceea ce este prevăzut, a urmat un contra-răspuns: dacă o prevedere poate fi interpretată, înseamnă că-i proastă într-un text de lege. Ca să nu părem declarativi, să reproducem doar două prevederi din proiectul 218:
Art. 2, c): radiodifuzor – persoană juridică, titulară a licenței de emisie eliberată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului, având responsabilitatea totală pentru transmisia serviciilor de programe destinate recepționării de către public;
Art. 11, (3): radiodifuzorii care au drept scop obținerea resurselor financiare exclusiv din distribuție nu au dreptul să plaseze publicitate...
Acum, haideți să traducem ce-i scris la definiția ”radiodifuzor”, în care ne deranjează total ceea, pentru ce-i responsabil – pentru ”transmisie”.
Dex-ul zice, că ”transmisie” înseamnă ” ”dispozitiv cu ajutorul căruia se transmite mișcarea de la un organ de mașină la altul sau de la o mașină la alta”. Oare chiar atât de jos să coborâm statutul radiodifuzorului, deținător de licență și utilizator de frecvență/frecvențe, patrimoniu național, încât să-l facem responsabil de a apăsa un buton ca să realizeze transmisia serviciilor de programe?! Lucrul ăsta ar putea să-l facă oricine e în stare să apese pe un buton. Nu oricine, însă, poate concepe și produce emisiuni radio/tv la standarde profesionale. Asta trebuie să facă un radiodifuzor, dar nu să răspundă pentru apăsarea butonului. Art. 11, (3), în general, ne duce în hățișuri de junglă, pentru că, pe de o parte, radiodifuzorul trebuie să fie total responsabil de ”transmisia serviciilor de programe”, iar, pe de altă parte, ar putea să se ocupe exclusiv de ”distribuție”, scuipând de pe turnul Effel pe definiția din eventuala lege. Și, după asemenea prevederi, să facem un test: cine și ce a înțeles din ele? Dar ar trebui să înțeleagă toți: și cetățenii, și radiodifuzorii, și CCA. Deocamdată, prevederile alambicate la care ne-am referit, nu au treabă cu contracararea propagandei ori cu sporirea volumului de produs autohton. Dar, să ne întrebăm, chiar dacă facem abstracție de celelalte prevederi, ar fi putut vreun expert în domeniu să dea aviz pozitiv la asemenea mostre?! În audieri publice, când am auzit de intenția autorilor de a trimite proiectul spre expertizare, am sugerat ca, mai întâi, să fie redactat, să nu fie trimis un produs crud că, mă rog, experții, de regulă, pun preț pe timp, și-i păcat să-l piardă cu descifrarea dedesubturilor din texte, de rând ce, mai ales, în texte de lege, n-ar trebui să fie dedesubturi.
Dar, de fapt, nici asta, în esență, nu contează. Contează altceva, și acest altceva, de când suntem independenți (mai degrabă s-ar cere să zic ”de capul nostru”), ridică cu o încăpăținare de invidiat, multiple întrebări. Să reconstituim câteva:
De ce, dacă expertizele europene erau gata în septembrie 2015, proiectul, în regim de urgență, este scos la mezat la sfârșit de iulie 2016?
De ce, dacă a fost votat în primă lectură proiectul noului Cod al audiovizualului, să nu unim eforturile pentru a pregăti o lege bună, care să abordeze sistemic domeniul, și să fie prezentată, în toamnă, pentru lectura a doua?
De ce ignorăm înțelepciunea populară despre când porcul nu se îngrășa?
De ce punem preț mare pe ”să raportăm” și nu pe ”să asigurăm”?
Ce diferență este între ”raportăm Moscovei c-am strâns de două ori mai mult grâu ca anul trecut”, doar că săteanul trebuie să meargă la raion să cumpere pâine, și ”raportăm Bruxelles-ului, c-am îndeplinit Foaia de parcurs”, doar că cetățeanul va continua să privească ”Давай поженемся” ori ”Как стать миллионером”?
De ce și astăzi, când, după prăbușirea ”poveștii de succes”, Europa, tranșant ca niciodată, ne zice ”Nu aruncați cu praf în ochi!”, noi continuăm să-i întocmim rapoarte?
De ce, după ce ni s-a spus ceea ce și așa era clar - să lucrăm pentru cetățenii Moldovei, noi lucrăm la rapoarte?
De ce, în definitiv, nu includeți în programul electoral dezideratul ”Ne angajăm să scriem rapoarte!” și să așteptați ca votanții să vă împingă în parlament?
Cât de evidente sunt răspunsurile!? Și după câte lacăte sunt ele ascunse!
_____________________
Acest material este publicat în cadrul proiectului “Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.
Elaborarea acestui material este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.
