Autorii petiției le reamintesc parlamentarilor că adoptarea acestui proiect de lege este așteptată de jurnaliști, întrucât modificările pe care le prevede vor facilita și îmbunătăți procedura de înregistrare a cererilor cu privire la accesul la informație, vor permite reducerea termenului de prezentare a informației și vor înăspri pedepsele pentru încălcarea legislației privind accesul la informație de către persoanele responsabile de prezentarea acesteia.
Precizăm, că propunerile asupra proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 982-XIV din 11.05.2000 cu privire la accesul la informație au fost elaborate de către experții CJI în cadrul Campaniei de advocacy a Centrului pentru Jurnalism Independent pentru modificarea Legii privind accesul la informație.
Petiția a fost semnată, în perioada 6 iulie -18 octombrie, de 116 persoane și poate fi vizualizată aici.