Eşti aici

Emisiunea „Media Azi”, ediția 42: Nu putem afirma că s-a pus punct problemei concentrării din mass-media

18 Mai 2017
1678 de afişări
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a aprobat cesiunea a două televiziuni din cele patru, care aparțineau liderului PDM, Vlad Plahotniuc, către Compania Telestar Media, în urma intrării în vigoare a modificărilor și completărilor la Codul audiovizualului, potrivit cărora un proprietar media nu poate să dețină mai mult de două licențe în aceeași unitate administrativ-teritorială.

Protagoniștii ediției 42 a emisiunii „Media Azi” – jurnalistul Nicolae Negru, în calitate de moderator, și invitata sa, doctorul în politologie, Aurelia Peru-Balan -, se întreabă în ce măsură decizia CCA ar putea să diminueze concentrarea din mass-media, din moment ce Canal 2 și Canal 3, cele două posturi la care a renunțat președintele PDM, au ajuns în proprietatea unei companii conduse de consilierul său de imagine, jurnalistul Oleg Cristal.

O altă linie de subiect a ediției 42 este legată de ultimele demisii din cadrul CCA. Aflați de ce invitata emisiunii consideră că demisia președintelui și a vicepreședintelui CCA s-a produs ca „într-o piesă de Moliere”. Vedeți, de asemenea, ce cred participanții la emisiune despre modul în care își îndeplinește funcțiile CCA, în special, cea privind asigurarea echilibrului politico-social în mass-media, sau neadmiterea monopolului și a concentrării proprietății în domeniul audiovizualului.  

De asemenea, aflați ce schimbări ar fi binevenite la CCA pentru ca această instituție să fie independentă de factorul politic și să servească exclusiv interesului public. Și, nu în ultimul rând, vedeți ce declară în emisiune Aurelia Peru-Balan, care în prezent candidează la unul din cele trei funcții publice vacante de membru al CCA, în legătură cu participarea sa în acest concurs.

______________
Emisiunea „Media  Azi” este realizată săptămânal de Centrul pentru Jurnalism Independent. Prin intermediul ei, ne propunem să scoatem în prim-plan problemele cu care se confruntă în prezent jurnaliștii din media autohtone și să identificăm soluții pentru ele. Emisiunea poate fi vizionată pe portalurile www.moldova-azi.md, Media Azi și Mediacritica, și pe canalul Youtube al CJI.

Emisiunea este produsă cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei la Chișinău.