Eşti aici

CJI a prezentat proiectul noii Legi cu privire la publicitate

25 Iulie 2017
2102 afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent a prezentat marți, 25 iulie, proiectul noii Legi cu privire la publicitate. Evenimentul face parte din campania desfășurată de CJI pentru îmbunătățirea cadrului legal din domeniul publicității. Documentul a fost elaborat în perioada ianuarie-iunie 2017 de către experții CJI, după ce un studiu de cercetare realizat de CJI în anul 2016, care a evaluat cadrul juridic național de reglementare a domeniului publicității, a constatat  necesitatea stringentă de îmbunătățire a acestuia.

Proiectul noii legi a publicității a fost prezentat în cadrul unei dezbateri publice care a reunit la o masă comună de dialog reprezentanți ai Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Ministerului Justiției, Consiliului Concurenței, Agenției pentru Protecția Consumatorilor, Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Asociației Agențiilor de Publicitate, jurnaliști, manageri și experți media.

Elaborarea proiectului de lege a fost dictată de necesitatea stringentă de îmbunătățire a reglementărilor în domeniu, în vederea creării unui climat adecvat de dezvoltare a pieței de publicitate în care să primeze responsabilitatea socială a tuturor actorilor implicați în activități publicitare.

Proiectul de lege oferă largi libertăți de acțiune tuturor actorilor din domeniu și îi motivează să acționeze cu responsabilitate. Totodată, documentul elimină inexactitățile și ambiguitățile existente în cadrul juridic actual, completându-l cu noi prevederi, care vizează concurența loială, publicitatea outdoor, drepturile consumatorului de publicitate etc.

Participanții la dezbaterea publică au fost de părerea că o astfel de lege ar constitui o nouă etapă în ajustarea cadrului juridic național la limbajul și la rigorile normelor și bunelor practici internaționale în domeniul publicității.

Proiectul de lege este disponibil pe portalul www.media-azi.md la secțiunea Utile/Legislație.

Această activitate este sprijinită financiar de  Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională, prin intermediul Ambasadei  Suediei în  Chișinău.

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)  este prima organizație de media care acordă asistenţă jurnaliştilor şi instituţiilor media din Republica Moldova, având scopul de a contribui la consolidarea unei prese libere și viabile, prin intermediul proiectelor ce oferă instruire în domeniul jurnalismului și relațiilor cu publicul, campanii media, advocacy, cercetare și  educație mediatică.