Eşti aici

CJI a lansat pachetul multimedia Moldova plus ”Migrația”

02 August 2017
1894 de afişări
Migrația și cum aceasta a influențat Moldova, oamenii de aici și pe cei plecați, sunt câteva dintre subiectele abordate într-o serie de materiale multimedia lansate de CJI în cadrul unui briefing desfășurat la 27 iulie. La eveniment au participat autorii materialelor- echipa Agora și reprezentații celor 9 instituții de media locale, partenere ale proiectului Consolidarea Independenței în mediile de comunicare din Moldova, Ucraina și Georgia.

Pachetul multimedia include patru materiale care prezintă aspecte precum portretul unui sat afectat de migrație, care sunt motivele pentru care moldovenii migrează și cum acestea s-au schimbat în timp, pensiile europene pe care le primesc moldovenii care au lucrat peste hotare legal mai mulți ani și potențialul diasporei de a investi în Moldova. Subiectele abordate includ text, foto, video și infografice.Materialele realizate de echipa Agora urmează a fi publicate de partenerii locali ai proiectului din raioanele Nisporeni, Bălți, Soroca, Cimișlia, Basarabească, Rezina, Șoldănești și orașul Bender. Aceștia la rândul lor, vor realiza propriile seturi de reportaje multimedia la tema migrația.

La final, Dumitru Ciorici, a moderat  un  workshop despre dronă ca instrument pentru un jurnalism inovativ. Dumitru le-a explicat cum poate fi utilizată drona pentru a răspunde la necesitățile publicului de a fi informat.   

Programul Moldova Plus include șapte pachete multimedia care vor fi realizate și lansate până în luna ianuarie 2018. Urmează a fi lansate încă 4 pachete care vor aborda următoarele subiecte: Violența Domestică (Moldova.org), Ecologia (diez.md), Sănătatea (Elena Robu), Educație/Toleranța(New Project Media).

Programul Moldova Plus face parte din proiectul ”Consolidarea Independenței în Mediile de Comunicare din Moldova, Ucraina și Georgia”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.