Eşti aici

Elevi din 10 școli au prezentat proiectele media implementate cu suportul CJI

13 Noiembrie 2017
2612 afişări
Treizeci de elevi și zece profesori s-au reîntâlnit, sâmbătă, 11 noiembrie, la Chișinău pentru a-și împărtăși experiențele de implementare a proiectelor media în școlile lor. Proiectele au fost o continuare a activităților desfășurate la tabăra de vară ”Filtrează Informația”, organizată în perioada 20–26 august, la finalul căreia echipele participante au primit mici granturi de 300 de euro oferite de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). Trei elevi și un profesor din cele 10 școli au realizat activități pentru colegii lor, prin intermediul cărora au promovat educație media și consumul rațional de informații din presă.

Printre activitățile realizate de elevi au fost flashmob-uri, cluburi de discuții, instruiri de la egal la egal,  concursuri, crearea unui media club la Ungheni, materiale și panouri informative, vizionare de filme, etc. Profesorii, la rândul lor, au organizat ore de informare pentru colegi și părinți și ore de dirigenție pentru elevi.

Fiecare echipă a prezentat activitățile realizate, resursele implicate, rezultatele obținute, lecțiile învățate și experiența acumulată pe parcursul acestor două luni. Toate școlile își doresc să continue proiectele, fiind susținuți de administrația instituției și să aplice la noi oportunități de granturi pentru a  le dezvolta.

Participanții au menționat că implementarea acestor proiecte le-a oferit posibilitatea să se afirme, au  căpătat noi competențe și abilități, au devenit mai conștienți de informația pe care o consumă, au mai multă încredere în sine, au depășit frica de a vorbi în public. Totodată, au învățat cum să gestioneze un proiect, de la scriere acestuia la  implementarea tuturor etapelor. 

Activitatea a fost organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews și Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei  Suediei la Chișinău.