Eşti aici

Raport CJI: Mai multe instituții media autohtone transmit știri politizate, cu etichetări și omisiuni

22 Ianuarie 2019
965 de afişări
,În ultimele trei luni ale anului 2018, toate cele 12 instituții media monitorizate au admis cel puțin o încălcare a normelor deontologice și au folosit cel puțin o tehnică de manipulare. Instituțiile media și-au arătat predilecția pentru anumiți politicieni sau partide politice, s-a amplificat utilizarea etichetărilor și a devenit tot mai frecventă manipularea prin intermediul imaginilor video și al coloanei audio. Acestea sunt câteva dintre constatările raportului Elemente de propagandă, manipulare informațională și încălcare a normelor deontologiei jurnalistice în spațiul mediatic autohton (1 octombrie - 31 decembrie 2018), lansat marți, 22 ianuarie, de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).

Potrivit cercetătorului Victor Gotișan, unele dintre mass-media monitorizate au omis să reflecte subiecte de interes public, demonstrând astfel „partizanatul sau simpatia față de anumite partide sau politicieni”. Omisiunea și estomparea se mențin în topul tehnicilor de manipulare folosite de media.

Manipularea prin intermediul imaginilor video și a coloanei audio este un alt procedeu care a devenit tot mai popular în perioada octombrie-decembrie 2018 și a fost folosit de mai multe posturi TV. De asemenea, s-au menținut generalizările și prezentarea selectivă a faptelor. La fel, în raport se constată că majoritatea instituțiilor media au continuat să amestece faptele cu opiniile, nu au acordat dreptul la replică, au prezentat selectiv faptele și au folosit generalizări și etichetări.

CJI recomandă Consiliului Audiovizualului să se autosesizeze în cazul posturilor TV, al căror conținut este semnalat ca fiind o sursă de informații eronate sau manipulatoare, iar editorilor posturilor TV li se recomandă să supravegheze conținutul editorial, pentru că acesta să corespundă  misiunii presei de a informa publicul. În același timp, reporterii sunt îndemnați să relateze de pe teren toate faptele relevante în mod echidistant și cu verificarea informațiilor.

CJI va continua monitorizarea instituțiilor media autohtone, selectate în baza criteriilor de audiență, limbă, arie de acoperire și tip de proprietate.
___________________
Raportul de monitorizare este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în calitate de partener în cadrul proiectului „Mass-media în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID și implementat de Internews. Proiectul MEDIA-M își propune să promoveze dezvoltarea unei prese independente și profesioniste în Moldova, oferindu-le cetățenilor acces la o diversitate de perspective și contribuind la formarea unui sector media mai rezistent la presiuni politice și financiare.