Eşti aici

CJI a organizat o nouă lecție de educație media pentru elevi: „Într-o societate aflată în permanentă schimbare, gândirea critică este o prioritate”

02 Martie 2020
1464 de afişări
De ce educația media și gândirea critică sunt imperative într-o societate aflată în permanentă schimbare? Elevii de la Liceul Teoretic „A.Cehov” din Chișinău au discutat subiectul în cadrul unei noi lecții de educație media, organizată de Centrul de Jurnalism Independent. Evenimentul, desfășurat pe 2 martie 2020, a fost moderat de jurnalistul Dumitru Stoianov.
 
Cei 45 de elevi din clasele IX-X, care au participat la lecție, au analizat conceptul de educație media și noțiunea principală care derivă din această noțiune – gândirea critică.   
 
„Educația media înseamnă, în primul rând, gândire critică. Societatea de astăzi nu acceptă să fim simpli ascultători la locul de muncă. Trebuie să manifestăm creativitate, să punem întrebări, să găsim răspunsuri și să trecem toate informațiile prin filtrul gândirii critice. Anume o astfel de abordare este apreciată în întreaga lume”, a menționat Dumitru Stoianov.
 
În cadrul lecției, elevii au discutat și despre cybermobbing, flaming, cyberbullying, cyberstalking sau trolling, noțiuni care au apărut odată cu dezvoltarea tehnologiilor informaționale.   
 
Vlada Todorov, elevă în clasa a IX-a, susține că oricare din acești termeni îi poate viza pe elevi. „Petrecem foarte mult timp în spațiul online. În momentul în care nu înțelegem ce presupune un termen sau altul, nu suntem conștienți de pericolul care se ascunde în spatele lui. De aceea, este foarte important să fim media educați și să cunoaștem esența acestor noțiuni”, susține eleva.
 
Arina Corjicova, psiholog, coordonatoare pentru drepturile copilului în cadrul instituției, consideră că atât elevii, cât și profesorii, trebuie să dețină competențe media.
   
„Cu siguranță, educația media trebuie să înceapă de la educarea profesorilor, pentru că noi suntem generația care nu este obișnuită să comunice în spațiul online. De aceea, în primul rând, noi trebuie să ne ridicăm nivelul de competență media, iar ulterior să-i învățăm pe elevi. Cea mai bună metodă de a însuși materia este să-i înveți pe alții”, a spus profesoara.
 
În opinia ei, educația media însemnă și respectarea anumitor reguli în spațiul online, iar elevii trebuie să fie conștienți că sancțiunile pentru nerespectarea lor sunt la fel de mari ca și în mediul social.
 
Disciplina opțională Educație pentru media este predată în anul de studiu 2019-2020 la toate cele trei trepte de învățământ – primar, gimnazial, liceal. Un număr de 78 de cadre didactice sunt antrenate în predarea disciplinei, care este studiată de  2723 de elevi (105 clase) în peste 60 de instituții de învățământ din Republica Moldova.
 
Lecția de educație media este desfășurată de Centrul pentru Jurnalism Independent în parteneriat cu Internews în Moldova în cadrul proiectului „Sporirea sprijinului pentru instituțiile media de limbă rusă independente și pentru eforturile în domeniul educației media”. Proiectul este susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos. Unul din obiectivele proiectului este dezvoltarea gândirii critice a elevilor vorbitori de limbă rusă.