Putem fi acționați în judecată pentru crearea și răspândirea unei caricaturi?

19 Iunie 2020

1246 de afişări

Întrebare: După ce postul nostru de televiziune a difuzat, în cadrul unei emisiuni de satiră politică, mai multe caricaturi ce reflectau comportamentul și activitatea unor persoane publice din clasa politică, redacția s-a trezit cu o cerere prealabilă privind repararea prejudiciului cauzat prin injurie. Autorul și-a motivat solicitarea prin faptul că imaginea i-ar fi fost prejudiciată. Putem fi trași la răspundere pentru crearea și răspândirea acestor caricaturi? Cum poate fi reparat prejudiciul cauzat prin injurie?

Răspuns:
Legea^{^[1]} definește injuria drept o exprimare verbală, scrisă sau nonverbală care ofensează intenționat persoana și care contravine normelor de conduită acceptate într-o societate democratică. Ca o persoană să poată fi trasă la răspundere pentru injurie, este necesar ca exprimarea acesteia să întrunească cumulativ următoarele condiții^{^[2]}:

să fie expusă într-o formă verbală, scrisă sau nonverbală;
să fie făcută intenționat;
să contravină normelor de conduită general acceptate într-o societate democratică;
să permită identificarea persoanei vizate.

În cazul întrunirii acestor condiții, persoana care se consideră lezată în drepturi poate solicita, prin intermediul instanței de judecată, repararea prejudiciului moral și material cauzat, precum și exprimarea scuzelor^{^[3]}.

Spre deosebire de alte fapte prejudiciabile^{^[4]}, injuria nu poate fi „reparată” prin dezmințire^{^[5]}, rectificare^{^[6]} sau replică^{^[7]}, deoarece în cazul replicii, acest lucru ar fi imoral, iar în cazul dezmințirii ar fi absurd^{^[8]}. Iată de ce singura formă non-pecuniară^{^[9]} de restabilire a dreptului lezat este exprimarea scuzelor. Atenționăm că lezarea drepturilor prin injurie este unul dintre puținele cazuri în care instanța poate obliga autorul exprimării să își ceară scuze^{^[10]}. Or, în marea majoritate a cazurilor de defăimare^{^[11]}, autorul informațiilor defăimătoare nu poate fi obligat din punct de vedere juridic să lanseze declarații prin care își exprimă regretul pentru cele comise.

Cu referire la cazul de față, subliniem că actualul cadru legal^{^[12]} instituie un regim special de protecție în raport cu persoanele care își exercită libertatea de exprimare într-un stil umoristic și satiric. Astfel, nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru stilul comic și pamfletistic dacă prin folosirea acestuia nu se induce în eroare publicul în privința faptelor.

Genul umoristic și satiric permite, prin natura sa, un grad mai mare de exagerare și chiar provocare. Prin urmare, autorii și răspânditorii caricaturilor, pamfletelor și ai parodiilor vor beneficia de protecție în litigiile cu privire la defăimare. Singura condiție necesară a fi respectată este ca publicul să nu fie dus în eroare cu privire la fapte. Atenționăm că în conținutul legii nu se regăsesc mențiuni exprese referitoare la incluziunea caricaturilor în categoria mijloacelor de comitere a injuriei. Totodată, considerăm că anumite tipuri ale reprezentărilor grafice constituie forme de exprimare capabile să inducă publicul în eroare cu privire la fapte și, prin urmare, pot fi asimilate injuriei.

Așadar, în situația de față, posibilitatea ca postul TV să fie tras la răspundere depinde de faptul dacă conținutul și mesajul imaginii difuzate, depășind semnificativ marja extinsă a admisibilului în caricatură, a indus sau nu în eroare publicul în privința faptelor^{^[13]}.

De altfel, în jurisprudența CtEDO^{^[14]} se regăsesc și cazuri^{^[15]} în care anumite caricaturi și satire au fost recunoscute drept inadmisibile într-un stat democratic, nu din cauză că ele defăimează sau induc în eroare, ci pentru că mesajul lor este distrugător și se regăsește în alte acțiuni condamnabile.

Rubrica Juristul Presei reflectă opinii juridice cu caracter consultativ și nu reprezintă o sursă autentică de drept. CJI nu poartă răspundere pentru prejudiciul suferit de către destinatarii consultației drept urmare a luării deciziilor bazate pe informația furnizată.

Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.

[1] Vezi art. 2 din Legea cu privire la libertatea de exprimare;

[2] Vezi art. 7 alin. (6) din Legea cu privire la libertatea de exprimare;

[3] Vezi art. 7 alin. (7) din Legea cu privire la libertatea de exprimare;

[4] Exemplu: răspândirea relatărilor false cu privire la fapte sau răspândirea judecăților de valoare fără substrat factologic suficient;

[5] Dezmințire – infirmare a relatărilor defăimătoare cu privire la fapte care nu corespund realității;

[6] Rectificare – corectare benevolă, din proprie inițiativă sau la cerere, a faptelor care au fost prezentate greșit;

[7] Replică – răspuns al persoanei lezate la opiniile exprimate într-un material răspândit de mass-media;

[8] Vezi pct. 13 din Hotărârea explicativă a Curții Supreme de Justiție nr. 7 din 24.12.2012 ;

[9] Non - pecuniar (adj.) - care nu constă în bani; care nu este bănesc;i

[10] Scuze – declarație prin care persoana își exprimă regretul pentru injurie sau pentru informații despre viața privată și de familie;

[11] Exemplu: defăimarea comisă prin răspândirea informațiilor false sau a judecăților de valoare fără substrat factologic suficient;

[12] Vezi art. 7 alin. (8) din Legea cu privire la libertatea de exprimare;

[13]Art. 2 din din Legea cu privire la libertatea de exprimare: ”fapt – eveniment, proces sau fenomen care a avut sau are loc în condiţii concrete de loc şi timp şi a cărui veridicitate poate fi dovedită”;

[14] Curtea Europeană a Drepturilor Omului - instanță creată de Consiliul Europei pentru a asigura respectarea drepturilor prevăzute de Convenția europeană a drepturilor omului;

[15] Vezi cauza Leroy c. Franţei. Rezumat: În cauza Leroy c. Franţei, CtEDO a examinat un desen ce se referea la atacurile teroriste din SUA din data de 11 septembrie 2001. La două zile de la atentat, a fost publicat un desen care simboliza atentatul, fiind însoțit de un text, ce reprezenta o parafrazare a unui slogan publicitar al unei renumite mărci comerciale: “Noi toți am visat la aceasta... Hamas a făcut-o”. În Franța, autorul caricaturii a fost sancționat pentru complicitate la apologia terorismului, iar CtEDO a considerat acțiunea pertinentă, statuând că termenii utilizați sugerau agrearea de către reclamant a violenței îndreptate împotriva unui număr mare de oameni.”