Centrul Independent de Jurnalism (CIJ) si Proiectul „Noi Perspective pentru Femei”, implementat de Winrock International (www.winrock.org.md) si USAID, anunta lansarea unui concurs pentru jurnalistii din presa scrisa. La concurs pot participa ziaristi profesionisti si incepatori (studenti care colaboreaza cu presa scrisa).
Materialele jurnalistilor se vor referi la urmatoarele teme: prevenirea si combaterea traficului de fiinte umane, a migratiei ilegale si a violentei domestice, oferirea unor noi oportunitati pentru femeile din R. Moldova, lupta cu saracia, idei de afaceri in mediul rural, domeniile de activitate ale Proiectului „Noi Perspective pentru Femei” al Winrock International.
Concursul va fi organizat pe 2 compartimente: presa scrisa locala si presa nationala. Pentru fiecare compartiment vor fi acordate urmatoarele premii: premiul I – 125 USD, premiul II – 100 USD, premiul III – 75 USD. De asemenea, va fi acordat si un premiu pentru cel mai bun articol scris de un student. Aceste articole vor fi incluse intr-o culegere, care va fi publicata dupa incheierea concursului.
Articolele vor fi evaluate conform urmatoarelor criterii:
- gradul de corespundere cu tematica sugerata
- gradul de obiectivate si argumentare a materialului
- gradul de profunzime
- structura articolului
- relevanta imaginilor folosite.
Participantii la concurs vor prezenta maximum 5 materiale, publicate in perioada aprilie – octombrie 2006. Copiile materialelor vor fi trimise la CIJ pâna la data de 6 noiembrie 2006.