Constantin Cheianu, între „şansa” bâtei şi pericolul răngii

Antidot

Constantin Cheianu este un bărbat mare. Poate că greşesc niţel, dar, de la înălţimea mea, îmi pare că are cel puţin vreo doi metri. Şi este unul dintre acei bărbaţi de care nu oricine îndrăzneşte să se apropie pe-aiurea în stradă, pentru că… niciodată nu ştie… Orice om, însă, indiferent cât de înalt şi de puternic este, poate să se apere doar atunci când „inamicul” e la vedere. Atacaţi pe la spate fiind, devenim cu toţii extrem de fragili şi vulnerabili. Aşa cum este Constantin Cheianu în aceste zile.

Don Quijote nu e cel mai iubit dintre… moldoveni

…Săptămâna trecută, realizatorul emisiunilor „Ora de ras” şi „Mai pe scurt” de la Jurnal TV a fost ameninţat cu răfuiala fizică. Printr-un SMS, el a fost avertizat că va fi oprit, dacă „nu va înceta să vorbească despre sistemul oligarhic şi mafiot de la putere”. Constantin Cheianu e convins că ameninţarea are legătură directă cu activitatea sa şi cu opiniile critice exprimate zilnic în adresa structurilor oligarhice şi a sistemului judecătoresc din Moldova. Publicistul a adresat o plângere către Procuratura Generală, Ministerul de Interne, preşedintele ţării, în atenţia corpului diplomatic şi a reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale…

„Şansa” de a se pomeni cu o bâtă în cap şi-o asumă oricine vine în presă (excepţie fac, poate, cei din monden, dar şi aici cu condiţia să nu fii prea paparazzi în raport cu intangibilele vedete autohtone) şi indiferent de vârsta la care vine. Viteza cu care te pătrunzi de iminenţa acestui risc depinde de mai mulţi factori – cât de tânăr şi naiv eşti, câtă credinţă sau ambiţie (mai) ai, domeniul DIN care sau ÎN care vii…

Pe Constantin Cheianu nu poţi să-l bănuieşti nici de naivitate, nici de iluzii vizavi de izbânda demersului jurnalistic. El face parte din acei care au luptat ani de zile prin intermediul cuvântului – fie scris, fie rostit – şi care cunosc cât „zero-ntreg şi nu ştiu cât la sută” din munca lor îşi are ecou în societate, dar mai ales în zona deciziei politice. De cele mai multe ori, ziariştii (se) trec prin viaţă cu sentimentul de câini ce latră la caravana politică (şi în care orice „opinaci” poate arunca o piatră) sau, în versiunea mai optimistă, de Don Quijote care se ia de piept cu o moară de vânt. Doar că moara – moară rămâne, iar Don Quijote din presă nu e nici pe departe cel mai iubit dintre… moldoveni. Şi-atunci, unde a greşit Cheianu?

Viaţa e teatru doar la Shakespeare…

Răspunsul simplu e că lui Cheianu i-a jucat festa teatrul, de unde el a şi venit în presă. S-a obişnuit, în postura sa de dramaturg, să „rânduiască” viaţa personajelor şi chiar să-i schimbe, în caz de nevoie, cursul. Dar viaţa, dragă domnule Cheianu, e teatru doar la Shakespeare, pe când în lumea oligarhilor, cu care te-ai luat de piept, se acţionează conform unor principii (şi valori) total diferite (po poneatiam, vorba unui personaj politic ce nu se mai termină). Nu ştiu dacă există şi o listă „oficială” a acestor principii (şi valori), dar libertatea de expresie sigur nu se regăseşte în ea.

…Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) s-a autosesizat în cazul intimidării mai multor jurnalişti, instituţii media şi persoane civile din Republica Moldova (ameninţări similare au primit jurnalistul Vasile Năstase şi analistul politic Bogdan Ţârdea), fiind iniţiate măsuri de investigaţie. SIS a calificat acţiunile ca pe o încercare de a aplica metode „medievale” într-un stat cu vocaţie europeană…

Unde aţi văzut solidaritate în scenă?

Nu-mi mai amintesc dacă în vara lui 2004, când colega Alina Anghel lua o rangă în cap pentru dezvăluirile despre tranzacţiile dubioase făcute de puterea comunistă de atunci, SIS-ul semna declaraţii în spirit la fel de european. Mai curând că nu… Ceea ce ştiu sigur e că nu ne imaginam nimeni la acel moment – nici colegii de breaslă care astăzi îşi duc zilele de parcă nici n-ar exista un Cheianu ameninţat, nici ONG-urile de media şi cele ale societăţii civile care le-au cerut organelor de drept să-i identifice neîntârziat pe autorii intimidărilor – că în 2013, într-o cu totul altă conjunctură politică, ne vom afla în faţa aceluiaşi pericol: pericolul răngii în cap.

Sper din tot sufletul că aceste ameninţări vor rămâne, totuşi, la nivel de incident şi că nu vom ajunge să vorbim de „cazul Constantin Cheianu”, aşa cum am vorbit (în van!) despre „cazul Alina Anghel”. Pentru că adevăraţii atacatori ai Alinei nu au mai fost găsiţi… Aş mai vrea să cred că doar dintr-o pură întâmplare situaţia lui Constantin Cheianu nu a fost discutată în cadrul vizitei de documentare pe care, luni, spicherul Igor Corman a făcut-o la Consiliul Coordonator al Audiovizualului.

Poate că a fost, dar n-a încăput în comunicatul de presă? Că doar n-o fi menţionat şeful Legislativului aşa, de flori de cuc, faptul că „libertatea mass-media e o condiţie de bază a unei societăţi democratice, iar rolul CCA e determinant…” Dar poate… vii din teatru, domnule Cheianu, şi unde ai văzut tu solidaritate în scenă?

Sorina Ștefârță