Eşti aici

Corupția: reglementare, prevenire și reflectarea de către mass-media

14 Ianuarie 2013
1196 de afişări

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunţă înscrierea jurnaliştilor la programul de instruire “Corupţia: reglementare, prevenire şi reflectarea de către mass media” ce va avea loc pe 26-27 ianuarie 2013,  la Chişinău.

Prin acest program, CJI își propune  să continue instruirea jurnaliștilor  în domeniul  legal în vederea îmbunătățirii abilităţilor de reflectare a fenomenului corupției. La seminar vor fi abordate o serie de subiecte, printre care:

  • ce este corupția;
  • aspectele legale privind fenomenul corupției;
  • care sunt cele mai sensibile aspecte ale aplicării legislaţiei în domeniu. 

Cursul de instruire va fi ținut de către Galina Bostan, avocată, directoare a Centrului de analiză și prevenire a corupției, și Tatiana Puiu, avocată, CJI.

Doritorii de a participa la programul de instruire sunt rugați să expedieze CV-ul și formularul de aplicare la adresa de e-mail: mlu@ijc.md.  Data limită – 22 ianuarie  2013. Atelierul se va desfăşura în limba română. Jurnaliştilor din afara Chișinăului li se vor rambursa cheltuielile de transport.

Informaţii suplimentare puteți afla la: mluATijcDOTmd*, tel. (022) 21 36 52, 22 75 39. Persoana de contact: Elena CANDU, coordonatoare de programe CJI.

Programul de instruire este organizat în cadrul proiectului „Fortificarea cadrului legislativ în domeniul mass-media în Republica Moldova” realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu susţinerea financiară a Civil Rights Defenders, Suedia.

* a se inlocui „AT” cu „@” și „DOT” cu „.”