28.05.2012 / Organizațiile neguvernamentale de media își exprimă nedumerirea față de decizia președintelui comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, Victor Popa, de a îngrădi accesul jurnaliștilor la ședința comisiei din 24 mai, pe care a declarat-o închisă.
Amintim că Regulamentul Parlamentului în art. 24 prevede că ședinţele comisiilor sunt publice și că acestea pot să se desfășoare în mod închis în cazul în care dezbaterea publică a chestiunilor poate să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau siguranţa naţională.
În condițiile în care membrii comisiei au examinat proiectul Legii cu privire la asigurarea egalității și Legea privind reformarea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economie și Corupției, constatăm că pe ordinea de zi a ședinței au figurat proiecte de interes public ce nu justifică decizia deputatului Victor Popa.
Ne exprimăm îngrijorarea că acest caz ar putea deveni un precedent negativ și chemăm autoritățile să se abțină de la practici care afectează munca jurnaliștilor și vin în contradicție cu principiile și valorile europene ale transparenței decizionale.
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Centrul de Investigații Jurnalistice
Asociația Presei Electronice APEL
Comitetul pentru Libertatea Presei
Centrul „Acces-info”
Uniunea Jurnaliștilor din Moldova
Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova