Eşti aici

Jurnaliștii moldoveni pot aplica pentru Bursele Europene JTI 2013-2014

04 Septembrie 2013
3987 de afişări

Programul Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști continuă și în perioada 2013-2014, anunță Fundația Euromonitor pentru Excelență, cu sprijinul Agenției AD Media Consult. Bursele reprezintă un program de încurajare și facilitare a pregătirii profesionale, adresându-se jurnaliștilor care vor să câștige experiență în problematica europeană. Acest program îi ajută să înțeleagă mai bine tematicile Uniunii Europeană, cadrul de reglementare, funcționarea instituțiilor, relaționarea între statele membre, precum și modul în care este abordată problematica europeană de către media occidentală.
 
Programul cuprinde trei etape: un training specializat susținut în România de către specialiști în relații europene; o călătorie de studii de o săptămână, la Bruxelles, pe durata căreia jurnaliștii vor avea ocazia să se întâlnească și să discute cu oficiali ai Uniunii Europene; stagii de pregătire profesională, timp de trei săptămâni, în cadrul unor organizaţii de presă europene. La încheierea fiecărei etape vor fi selectați jurnaliștii care vor participa la faza următoare.

La ediția 2013-2014 sunt invitați să aplice jurnliști din România și Republica Moldova din presa scrisă, radio, TV și on-line, specializați în domeniile social, politic și economic. Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • Experiență profesională de minim 3 ani
  • Vârstă de până în 35 de ani
  • Abilități de comunicare în limba engleză (cunoașterea limbii franceze reprezintă un avantaj) 
  • Dosarul de înscriere va cuprinde:
  • Curriculum Vitae
  • Formular de înscriere disponibil pe site-ul Fundației Euromonitor pentru Excelență (www.euromonitor.ro)
  • Fotografie color tip pașaport
  • Portofoliu (trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunțate)
  • Trei scrisori de recomandare, de preferință una de la superiorul direct sau managerul instituției la care lucrează. 

Data limită de depunere a dosarelor este 10 octombrie (inclusiv), toate înscrierile având mențiunea «Pentru Bursele Europene JTI». Preselecția candidaților se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecția pe baza unui interviu. 
Programul Bursele Europene JTI pentru Jurnaliști a fost lansat în 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, ca o continuare a programului de stagii inițiat de National Forum Foundation/Freedom House în anii ’90, cu sprijinul Guvernului SUA, iar ulterior, începand din 2000, cu finanțarea JTI.
Obiectivul programului este dezvoltarea cunoștințelor și abilităților tinerilor jurnaliști, prin expunere la realitățile democrațiilor dezvoltate, imersiune în medii culturale diverse și practică profesională specializată, mai intâi în Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles.

Dosarele de înscriere se vor depune la: Ad Media Consult SRL, Strada Erou Iancu Nicolae, nr.103, Vila i-2 Voluntari, județul Ilfov, cod poștal 077190. Persoană de contact: Irina Apostol, Tel : 0721201559, fax : 0318164770
e-mail: irina.apostol@admediaconsult.ro
 
Documentația electronică se va trimite la adresa: burse@euromonitor.ro
 
Pentru detalii suplimentare vă puteți adresa Fundației Euromonitor pentru Excelență, la adresa: Calea Floreasca, nr. 167, et.4, sector 1, București; Tel: +40 731351301 / Fax: +4021 211 66.41
e-mail: burse@euromonitor.ro

sursa foto: WikiMedia Commons