Memoriu privind libertatea presei in Republica Moldova, 3 mai 2007 - 3 mai 2008

Reflexele autoritariste, antidemocratice ale partidului de guvernământ sunt camuflate de retorica proeuropeană şi măsuri legislative formale, neobligatorii, ignorate în practica administrativă şi cea judiciară. Acţiunile menite să creeze în exterior aparenţa respectării principiilor libertăţii presei şi libertăţii de exprimare nu împiedică puterea să neglijeze principiile respective, atunci când o cere interesul ei. Se poate vorbi despre instaurarea în RM a unui regim cvasisovietic, care garantează la modul declarativ un şir de drepturi şi libertăţi, însă acestea pot fi exercitate numai sub supravegherea şi în măsura permisă de partidul guvernant.

 

Controlând, prin Consiliul Coordonator al Audiovizualului, acordarea licenţelor de emisie, puterea a continuat să acapareze, prin persoane interpuse, posturi de radio şi TV independente, asigurându-şi monopolul asupra posturilor TV cu acoperire naţională. Reformarea Companiei de Stat „Teleradio-Moldova” în serviciu public a fost doar mimată, soldându-se în realitate cu epurări ale jurnaliştilor pe criterii politice, fără o reformare serioasă a politicii editoriale în direcţia pluralismului, reflectării obiective a evenimentelor de interes public.

Autorităţile încurajează presa loială, docilă, acordându-i acces preferenţial la informaţia oficială, cât şi asistenţă financiară directă şi indirectă, inclusiv publicitatea de stat. Presa care îşi face datoria de „câine de pază” este harţuită şi intimidată pe diverse căi.

Legislaţia Republicii Moldova în domeniul mass-media este, în linii generale, orientată spre normele şi standardele europene. Totuşi, nu sunt rare cazurile când forţele politice modelează legile în funcţie de interesele lor momentane. Drept exemplu serveşte Codul Audiovizualului, redactat de o manieră care să asigure menţinerea controlului PCRM asupra Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi Companiei publice „Teleradio-Moldova”, şi să permită privatizarea posturilor municipale „Antena C” şi „Euro TV Chişinău”.

Există şi unele neconcordanţe între legislaţia Republicii Moldova şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Constituţia RM interzice «defăimarea statului şi a poporului», prevedere care poate servi drept pretext pentru îngrădirea dreptului la libera exprimare. Iniţiativa legislativă a Guvernului RM privind excluderea din articolul 32 a Constituţiei a sintagmei „contestarea si defăimarea statului şi a poporului” a fost aprobată la 8 noiembrie 2007, însă nu a fost examinată în Parlament. Nu este ajustat la rigorile Convenţiei Europene nici art. 304 al Codului Penal care prevede o pedeapsă cu “amendă în mărime de 10 000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 an” în cazuri de „calomniere a judecătorului sau a persoanei care efectuează urmărirea penală ori contribuie la înfăptuirea justiţiei, însoţită de învinuirea acestora de săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, în legătură cu examinarea cauzelor sau materialelor în instanţa de judecată”. Nu au fost depenalizate „culegerea ilegală şi răspândirea cu bună ştiinţă, fără consimţământ, a unor informaţii ocrotite de lege despre viaţa personală (art. 177 Cod Penal), divulgarea datelor urmăririi penale contrar interdicţiei persoanei care efectuează urmărirea penală (art. 315 Cod Penal), „profanarea drapelului, stemei sau imnului Republicii Moldova sau a unui alt stat” (art. 347 Cod Penal). De asemenea, se cere modificarea în spiritul normelor europene a Codului Administrativ care stipulează pedeapsa cu arest de până la 30 de zile pentru calomnie şi injurie.

Cu toate acestea, considerăm problema primordială în legătură cu legislaţia rezidă în faptul că, de obicei, nu legile determină activitatea de zi cu zi a presei, ci uzanţele şi reflexele ideolgice şi birocratice, interesele partidului de guvernământ şi ale aliaţilor săi.

Orice persoană care se consideră defăimată prin răspândirea unor informaţii care nu corespund realităţii poate cere în proceduri civile, în temeiul art. 16 Cod Civil, dezminţirea acestei informaţii şi compensaţii morale şi materiale, dacă cel care a răspândit informaţia nu va demonstra că ea corespunde realităţii. Cuantumul maxim al daunei morale care poate fi acordată nu este limitat prin lege. În practică, pârâtul este chemat să demonstreze adevărul declaraţiilor sale până în cele mai mici detalii, fără a se ţine cont de buna credinţă, respectarea eticii deontologice de către jurnalist şi interesul publicului de a cunoaşte informaţia. Sarcina probaţiunii nu se schimbă nici în cazul judecăţilor de valoare, cel care a răspândit informaţiile fiind obligat să dovedească că acestea corespund realităţii.

Deşi Curtea Supremă de Justiţie a recomandat judecătorilor să protejeze mai puţin reputaţia persoanelor publice în acţiunile de defăimare, în practică acest lucru nu se respectă. Politicienii câştigă frecvent procesele de defăimare, iar compensaţiile în cazul lor nu sunt mai mici decât cele acordate simplilor cetăţeni, ba, dimpotrivă, există tendinţa ca acestea să fie mai mari. Judecătorii din RM sunt tentaţi să dea câştig de cauză politicienilor chiar şi în cazurile vădit nefondate, prin hotărâri motivate insuficient. De aceea, 7 din cele 10 cauze care vizau libertatea de exprimare, pierdute de RM la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, au implicat fie politicieni, fie persoane apropiate cercurilor politice guvernante.

Parlamentul RM constata în hotărârea din 28 martie 2008 că „persistă cazuri de neaplicare a jurisprudenţei şi practicii CEDO de către instanţele judecătoreşti şi colaboratorii organelor de drept”, şi că examinarea incorectă a cauzelor privind apărarea onoarei şi demnităţii este una dintre principalele motive ale condamnării RM la CEDO.

Din păcate, şi noua componenţă a Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) dă dovadă de partizanat în activitatea sa, luând decizii care avantajează partidele care au asigurat în Parlament alegerea membrilor CCA. Este grăitor faptul că noii membri CCA şi-au început activitatea cu demersuri care au grăbit partajarea „Antenei C” şi „Euro TV Chişinău” de către PCRM şi PPCD, în preajma alegerilor locale din 2007. Deşi Codul Audiovizualului stipulează că, în procesul reorganizării posturilor publice „să nu se admită lichidarea lor, ci să se asigure un mediu pluralist de dezvoltare a domeniului audiovizualului”, CCA nu a reacţionat atunci când noul proprietar a suspendat grila de emisie a „Antenei C”, excluzând majoritatea emisiunilor şi programelor cunoscute de ascultătorii acestui post şi disponibilizând majoritatea jurnaliştilor.

O altă decizie a CCA care a scandalizat opinia publică a fost retragerea, la începutul anului 2007, a frecvenţei postului „FM 103,5” din Bălţi care emitea din 1994 în favoarea unui pretendent înregistrat în ajunul prezentării dosarului la concurs. Motivul invocat - încălcări ale grilei şi nerespectarea proporţiei de emisiunii în limba română şi rusă – nu justifică o sancţiune de acest fel, iar Codul Audiovizualului prevede că sancţiunile „se aplică gradual”. Postul de radio trebuia, mai întâi, să fie avertizat public, apoi - penalizat şi, în cele din urmă - pedepsit cu retragerea licenţei. Într-un interviu acordat Agenţiei Monitor Media, la 15 februarie 2007, referitor la acest caz, Colleen Graffy, asistent-adjunct al Secretarului de Stat al SUA, a declarat ca „argumentele CCA de a suspenda licenţa „FM 103.5” nu sunt clare, iar sancţiunea este dură.”

În luna iunie 2007, Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) a iniţiat procedura penală pe marginea unui caz de presupusă estorcare de mită în suma de 60.000 euro de către unii membri ai CCA. Faptul vehiculării unei sume atât de impresionante în contextul realităţii mediatice din RM, încălcarea normelor de procedură, intimidarea şi aducerea forţata la sediul CCCEC a unor persoane nebănuite, au ridicat suspiciuni în privinţa adevăratelor intenţii ale anchetatorilor. Din punctul de vedere al organizaţiilor neguvernamentale mass-media, nu era exclusă posibilitatea ca CCCEC “să fie utilizat de guvernare sau de alte grupuri de interese afectate de unele decizii ale CCA in calitate de instrument de presiune asupra membrilor acestuia şi pentru a stopa unele tentative de a schimba spre bine starea de lucruri din audiovizualul autohton”.

Indirect, imixtiunea puterii în activitatea CCA a ieşit la iveală atunci când, în urma unui conflict intern, a fost destituit, cu votul majorităţii membrilor, preşedintele CCA Corneliu Mihalache, acuzat de lipsă de transparenţă în relaţiile cu colegii şi de tăinuirea faţă de ei a “unor documente şi acte oficiale”. Invocând tot felul de pretexte ridicole, „Monitorul Oficial” a refuzat, timp de o lună şi ceva, să publice decizia respectivă a CCA, blocând astfel intrarea ei în vigoare şi împiedicându-l pe nou-alesul preşedinte Vlad Ţurcanu să-şi exercite funcţia. După ce în cadrul CCA s-au produs regrupări şi s-a format o nouă majoritate care a ales un nou preşedinte pe placul PCRM, „Monitorul Oficial” s-a grăbit să publice în aceeaşi zi documentul trimis de CCA.

În iulie 2007, răspunzând unei solicitări nemotivate juridic, venite de la Ministerul Dezvoltării Informaţionale, CCA a luat decizia scoaterii la concurs a frecvenţelor repartizate pentru canalul TVR 1. Interesul sutelor de mii de telespectatori a fost ignorat în folosul unei companii necunoscute, al cărui reprezentant a activat în media holdingul PCRM. CCA nu a ţinut cont de faptul că licenţa de emisie eliberată SRTv de către CCA în 2006 asigura dreptul de difuzare a programelor TVR 1 pe teritoriul Republicii Moldova până în anul 2011, iar titularul licenţei, SRTv a arătat disponibilitate şi a făcut demersurile necesare pentru a nu prejudicia procesul de difuzare a programelor sale pe teritoriul R. Moldova. De asemenea, CCA a nesocotit opinia publică din R. Moldova, care şi-a manifestat îngrijorarea faţă de o eventuală sistare a transmisiunilor TVR 1.

Lipsa de obiectivitate, acordarea de licenţe după criterii politice devine o practică obişnuită pentru CCA, stârnind protestele radiodifuzorilor. Astfel, într-o declaraţie a fondatorilor postului de radio „Vocea Basarabiei” din 19 decembrie 2007 se spune că CCA nu le-a acordat nici o frecvenţă din cele 10 solicitate. În schimb, postul de televiziune NIT a primit în aceeaşi şedinţă licenţe pentru toate canalele scoase la concurs. În condiţiile în care Codul Audiovizualului nu prevede o modalitate eficientă de asigurare a transparenţei proprietăţii mass-media, în RM are loc, cu concursul CCA, concentrarea mass-media audiovizuale în mâinile puterii.

După o intervenţie a PCRM, CCA a refuzat să examineze chestiunea limbajului licenţios în emisiunea “Poveşti cu măşti”, difuzată de postul de televiziune NIT. O solicitare de acest fel a formulat Biroul Permanent al Parlamentului, în şedinţa din 1 aprilie 2008, în prezenţa preşedintelui CCA, Gheorghe Gorincioi, care a recunoscut că, pe parcurs, CCA a primit mai multe sesizări din partea cetăţenilor privind utilizarea limbajului obscen în cadrul emisiunii „Poveşti cu măşti”, şi a promis că sesizările respective vor fi examinate în cadrul şedinţei publice din 8 aprilie 2008. După câteva amânări, în şedinţa din 17 aprilie, 5 din cei 8 membri CCA, prezenţi la şedinţă, s-au opus discutării acestei chestiuni. Printre cei care au votat împotrivă s-a numărat şi preşedintele CCA dl Gheorghe Gorincioi. Conform art. 6 (2) al Codul Audiovizualului, „este interzisă difuzarea de programe care .... conţin pornografie, violenţă exagerată sau limbaj licenţios”, iar CCA are obligaţia de “a investiga, în termen de 15 zile din data sesizării, cererile şi plângerile depuse”. (art. 37, al. 4).

Transformarea Companiei de stat “Teleradio-Moldova” în instituţie publică este marcată de aceeaşi duplicitate a acţiunilor proprie guvernării comuniste care urmăreşte aparenţa, nu esenţa transformărilor. Acestui scop îi sunt supuse politica editorială şi politica de selectare a cadrelor, a componenţei Consiliului de Observatori, acordându-se prioritate criteriului loialităţii înaintea celui profesional.

Nu e de mirare că atunci când CCA a avertizat public Compania „Teleradio-Moldova” (prin Decizia nr. 68 din 23 mai 2007 “Cu privire la difuzarea blocurilor de ştiri de către M 1, Radio Moldova, NIT în perioada desfăşurării campaniei electorale la alegerile locale generale din 03 iunie 2007”) pentru lipsa de pluralism politic şi social, nerespectarea principiilor echilibrului social-politic, echidistanţei, principiului de informare din mai multe surse în perioada desfăşurării campaniei electorale, cerându-i ca în termen de 7 zile să-şi modifice programele de ştiri în corespundere cu rigorile Codului Audiovizualului, Consiliul de Observatori s-a convocat să discute nu măsurile care trebuie luate în acest sens, ci justeţea deciziei CCA.

Monitorizarea TV „Moldova 1” şi „Radio Moldova” atestă o tendinţă de schimbare, dar aceasta este superficială, neesenţială. Aceste posturi reflectă în continuare realitatea preponderent de pe poziţia partidului de guvernământ, problemele majore ale societăţii fiind evitate sau abordate formal, accesul opoziţiei rămânând sporadic şi selectiv.

În perioada 3 mai 2007 - 3 mai 2008 în RM au fost comise un şir de acţiuni ce contravin prevederilor Legii Presei care interzic „imixtiunea în activitatea de pregătire şi de difuzare a informaţiei” (art. 1) de către presă şi stipulează că, „în scopul exercitării atribuţiilor profesionale”, jurnalistul are dreptul „a) să obţină şi să difuzeze informaţii; ...c) să facă imprimări audiovizuale, să filmeze şi să fotografieze; .... să asiste la mitinguri, demonstraţii şi la alte manifestaţii publice” (art. 20).

La 8 iunie 2007, poliţia a descins abuziv la „Euro TV Chişinău”, după ce pe postul respectiv au fost prezentate mai multe buletine de vot găsite de jurnalişti in apropierea sediului lor. În loc să demareze o anchetă pentru descoperirea vinovaţilor de încălcare a legislaţiei electorale, poliţiştii au procedat la intimidarea jurnaliştilor.

La 19 iulie 2007, serviciul de presă al Preşedinţiei a îngrădit accesul jurnaliştilor la o reuniune a şefului statului, Vladimir Voronin, cu funcţionari ai Primăriei Bălţi. În afară de aceasta, angajatul serviciului de presă a interzis jurnaliştilor să realizeze înregistrări în timp ce preşedintele Voronin a discutat, în unul din cartierele oraşului, cu un grup de pensionari, motivând că „partea oficială a luat sfârşit”.

La 17 august 2007, un deputat comunist a atacat cameramanul postului „TV Prim Glodeni” care filma altercaţiile din cadrul şedinţei consiliului orăşenesc Glodeni.

La 11 septembrie 2007, poliţiştii au împiedicat filmările, acoperind obiectivele camerelor, în timpul unei acţiuni de protest în faţa Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene din Chişinău.

La 19 octombrie 2007, reporterul şi cameramanul de la „PRO TV Chişinău” au fost agresaţi de către poliţişti în timp ce realizau un reportaj despre evacuarea forţată a unui cetăţean dintr-un bloc locativ din Chişinău.

La 18 decembrie 2007, ziariştii reprezentând instituţii de presă din România nu au fost lăsaţi să participe la conferinţa de presă de sfârşit de an, susţinută de preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin. Invocarea lipsei acreditărilor la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene poate fi considerată drept un argument formal, odată ce i s-a refuzat accesul la conferinţă şi unui ziarist care dispunea de respectiva acreditare.

La 28 decembrie 2007, un reporter al portalului „Unimedia” a fost târât de persoane necunoscute în timp ce-l filma pe preşedintele Vladimir Voronin care participase la ceremonia de inaugurare a „Pomului Ţării” în centrul capitalei.

La 18 ianuarie 2008, un grup de jurnalişti de la „PRO TV Chişinău”, TV Dixi, şi “Jurnal de Chişinău” a fost împiedicat să relateze despre serata de creaţie a scriitorului şi umoristului Gheorghe Urschi, sub pretextul că nu ar fi avut „bilete de invitaţie”. În afară de aceasta, cameramanul de la PRO TV a fost forţat să şteargă imaginile cu preşedintele Voronin, filmate la intrarea acestuia în Palatul Naţional.

La 9 martie 2008, agenţii din paza de corp a preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova au împiedicat echipa postului „PRO TV Chişinău” să-l filmeze pe dl Marian Lupu care participa la festivalul minorităţilor slave „Masleniţa”. De menţionat că alte posturi de televiziune nu au fost oprite să-şi facă meseria.

La 15 februarie 2008, corespondentul ziarului „Moldavskie vedomosti” nu a fost admis la întâlnirea comisarului european pentru relaţiile externe şi politica europeană de vecinătate, Benita Ferrero-Waldner, cu studenţii Universităţii de Stat din Chişinău. Administraţia Universităţii, secundată de gardienii Serviciului de Pază, au blocat, sub diverse pretexte false, intrarea jurnalistului în sală, permiţând, în acelaşi timp, altor jurnalişti să participe la eveniment.

Pe data de 16 februarie 2008, un reporter al cotidianului „Timpul de dimineaţă” a fost bruscat de către un agent din paza de corp a premierului Vasile Tarlev pe teritoriul Bazei auto a Aparatului Guvernului, inspectată de către premier. Deşi ziarista s-a legitimat, invocând faptul că premierul este o persoană publică şi vizitează un obiectiv public, la indicaţia şefei Serviciului de Presă, unul dintre gardienii premierului a scos-o pe jurnalistă cu forţa din incinta întreprinderii respective. Înainte de incident, ziarista publicase câteva articole în legătură cu unele nereguli comise de această instituţie la achiziţionarea a 17 automobile „Skoda”.

La 21 februarie 2008, Procuratura Generală i-a intentat un dosar penal directorului ziarului “Timpul de dimineaţă” Constantin Tănase „pe faptul acţiunilor intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase”. Organizaţiile neguvernamentale mass-media au constatat că învinuirile nu se bazează pe prezentarea unor dovezi care ar certifica reaua voinţă a jurnalistului acuzat, ridicând semne de întrebare privind legalitatea demersului justiţiar.

La 22 martie 2008, vameşii din RM au confiscat de la un cetăţean român 450 de exemplare ale revistei „Credinţa noastră”. Incidentul s-a produs în vama Sculeni.

La 11 aprilie 2008, după întâlnirea dintre preşedintele Vladimir Voronin şi liderul separatist Igor Smirnov, preşedinţia a organizat o conferinţă de presă la care au fost invitate doar televiziunile agreate de guvernarea comunistă.

Organele de drept din Republica Moldova nu numai că ignoră demersurile în legătură cu cazurile tot mai numeroase de încălcare a libertăţii presei şi libertăţii de exprimare, de îngrădire a accesului la informaţie, ci şi iniţiază ele însele acţiuni care cad sub incidenţa legilor ce apără aceste drepturi.

La 15 aprilie 2008, Procuratura Generală a somat, printr-o încheiere a judecătorului de instrucţie, portalul „Unimedia” să ofere Serviciului de Informaţii şi Securitate adresele IP ale unor comentatori de pe forum. Motivele acestui demers nu sunt prezentate. Atât Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, cât şi legislaţia naţională permit unele ingerinţe în dreptul la libera exprimare a cetăţenilor, dar numai în cazurile când această măsură este motivată de ameninţări la securitatea naţională, integritatea teritorială, siguranţa publică etc.

În luna martie 2008, mai mulţi participanţi la emisiunea interactivă „Forum”, difuzată zilnic, de luni până vineri, de către postul de radio „Vocea Basarabiei”, au fost vizitaţi de colaboratori ai Direcţiei Generale de Urmărire Penală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cerându-li-se să se prezinte ca „martori” pentru a depune explicaţii privind opiniile expuse în cadrul emisiunii respective. Citarea radioascultătorilor s-a făcut, conform poliţiei, în cadrul dosarului penal intentat postului „Vocea Basarabiei” de către Procuratura Generală (la 20 decembrie 2007), sub pretextul că acesta ar fi difuzat „ mesaje pasibile a fi calificate drept chemări publice la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale ori la violarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”. Este ciudat faptul că, în pofida stipulărilor legale, Procuratura Generală nu a informat redacţia „Vocii Basarabiei” despre faptul că ar fi început urmărea penală, nu i-a prezentat vreo motivaţie scrisă şi nu i-a cerut depoziţii în acest sens. Despre iniţierea unui dosar penal împotriva „Vocii Basarabiei”, administraţia a aflat în legătură cu descinderea în redacţie a ofiţerilor Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), sub pretextul că la „Vocea Basarabiei” s-ar fi comis... fraude financiare şi este necesară verificarea modului de cheltuire a granturilor obţinute din România. Implicarea CCCEC în operaţiuni ce nu au legătură cu corupţia, ci cu libertatea de exprimare este, în opinia organizaţiilor neguvernamentale din domeniul mass-media, cu atât mai îngrijorătoare, cu cât CCCEC are reputaţia de instrument al puterii împotriva opoziţiei. Trezeşte dubii şi raţionalitatea invitării radioascultătorilor la poliţie, în condiţiile în care emisiunile respective au fost înregistrate de către redacţie şi aceste înregistrări pot fi puse la dispoziţia anchetatorilor. La demersul făcut către Procurorul General, „Vocii Basarabiei” i s-a comunicat că nu există fapte în temeiul cărora urmărirea penală ar fi pornită împotriva postului de radio. În cazul acesta, împotriva cui a fost pornită urmărirea penală, de ce se fac controale financiare la „Vocea Basarabiei” şi de ce sunt interogaţi radioascultătorii? Conform Codului de Procedură Penală (art. 52) procurorul, în cadrul urmării penale, are obligaţia să aducă la cunoştinţa părţilor conţinutul dosarului şi să fixeze un termen rezonabil de urmărire penală. Timp de cinci luni de zile, având la dispoziţie înregistrarea emisiunii, organele de anchetă nici nu au trimis cauza în instanţa de judecată, dar nici nu au dispus încetarea urmăririi penale. Radioascultătorilor audiaţi nu li s-au adresat întrebări referitor la subiectul cauzei penale, ci doar întrebări cu caracter politic privind preferinţele lor politice, părerile lor despre guvernare etc. Care poate fi rostul acestei tărăgănări, dacă nu hărţuirea, intimidarea, inocularea unei stări de incertitudine jurnaliştilor şi administraţiei postului „Vocea Basarabiei”?

La 14 aprilie 2008, Judecătoria Sectorului Centru din municipiul Chişinău a decis să aplice sechestru pe suma de 300 000 lei din contul ziarului “Jurnal de Chişinău”, ca măsură de asigurare a acţiunii în procesul judiciar intentat de către un fost procuror de Donduşeni care pretinde că ziarul i-ar fi lezat, acum cinci ani, onoarea şi demnitatea, prin articolele „Procurorul de Donduşeni – acuzat de violarea unei femei de 62 de ani”, apărut la 9 mai 2003, şi „A doua Transnistrie”, apărut la 24 august 2004. De menţionat că fostul procuror a fost într-adevăr anchetat în calitate de bănuit în cazul violării unei femei, iar „Jurnal de Chişinău” nu a făcut decât să relateze despre acest caz. Conform art. 1424 Cod Civil al RM, acţiunile pentru repararea prejudiciului se prescriu timp de 3 ani din momentul în care persoana vătămată a aflat despre existenţa prejudiciului. De aceea, există temei pentru a presupune că în spatele acţiunii de sechestru se pot ascunde alte motive decât cele anunţate. Care să fi fost necesitatea sechestrului, decât intimidarea şi blocarea activităţii „Jurnalului de Chişinău” pe o anumită perioadă, dacă repararea prejudiciului moral oricum nu va fi plătită reclamantului?

De regulă, autorităţile şi organele de drept au ignorat apelurile oganizaţiilor neguvernamentale mass-media privind asigurarea respectării întocmai a dreptului la libera exprimare şi pedepsirea celor care au comis abuzuri împotriva jurnaliştilor şi a presei, care au îngrădit accesul jurnaliştilor la informaţia şi evenimentele de interes public.

Puterea discriminează pe diverse căi mass-media care difuzează ştiri şi opinii critice la adresa sa. Mass-media loiale puterii, docile se bucură de prioritate în ceea ce priveşte accesul la informaţia de interes public şi la plasarea publicităţii de către organele publice, ministerele, departamentele şi întreprinderile de stat. Puterea continuă să acorde subvenţii fostelor ziare guvernamentale „Moldova Suverană” şi „Nezavisimaia Moldova” care au fost privatizate, dar şi-au menţinut vechea politică editorială. De exemplu, în iunie 2007, Guvernul a decis alocarea a 84 mii de lei pentru perfectarea unor abonamente la fostele ziare guvernamentale „Moldova Suverană” si „Nezavisimaia Moldova” în beneficiul „asociaţiilor obşteşti ale diasporei moldoveneşti” (Monitor Media, 14 iunie 2007).

Autocenzura este practicată atât în mass-media publice, cât şi în cele private, iar partizanatul politic afectează până şi producţia de ştiri a agenţiilor informaţionale. Condiţiile economice nu sunt singura explicaţie a acestui fenomen regretabil.

Potrivit Legii accesului la informaţie, adoptată cu opt ani în urmă, orice individ rezident legal pe teritoriul Moldovei poate solicita orice informaţie sau document de la autorităţile sau instituţiile publice fără a da explicaţii privind motivele care l-au determinat să solicite informaţia. În realitate, informaţia publică nu devine mai accesibilă. Funcţionarii de rang mic şi mediu evită să discute cu jurnaliştii fără acordul instanţelor ierarhic superioare, iar după adoptarea recentă a Legii cu privire la Codul de conduită a funcţionarului public, în care se stipulează că doar funcţionarii abilitaţi cu acest drept vor efectua comunicarea “în numele autorităţii publice”, e de presupus că accesul la informaţie va fi şi mai dificil. La adoptarea acestei legi, nu s-a ţinut cont de Legea privind accesul la informaţie care este una organică şi corespunde tuturor rigorilor internaţionale şi s-au ignorat ultimele decizii ale Curţii Europene versus Republica Moldova în domeniul libertăţii de exprimare.

După ce la 23 martie 2007 Parlamentul a decis să sisteze transmiterea in direct a şedinţelor Parlamentului la posturile naţionale de radio si TV, postul privat de radio „Vocea Basarabiei” şi-a anunţat disponibilitatea de a transmite şedinţele Legislativului in direct, pe bani proprii, dar până în prezent nu a fost adoptată o decizie în acest sens.

Deşi în mod legal accesul la mass-media străine nu este îngrădint, ziarele occidentale nu se găsesc în chioşcurile din RM din motive economice. Piaţa informaţională locală este dominată în continuare de presa, televiziunea şi radioul din Rusia.

Pentru asigurarea unei libertăţi reale a presei, în conformitate cu principiile unei societăţi democratice şi normele internaţionale, autorităţile din RM ar trebui:

- Să reacţioneze şi să pedepsească vinovaţii în cazurile de agresiune împotriva jurnaliştilor, de intimidare şi hărţuire a presei, de violare a dreptului la exprimare, de îngrădire a accesului la informaţia de interes public;

- Să asigure aplicarea jurisprudenţei şi practicii CEDO de către instanţele judecătoreşti şi colaboratorii organelor de drept;

Să asigure transparenţa proprietăţii mass-media şi să se evite monopolizarea mass-media de anumite forţe politice şi grupuri de interese;

- Să perfecţioneze cadrul legal şi să asigure funcţionarea legilor în vigoare, inclusiv: să depolitizeze Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi să perfecţioneze cadrul legislativ privind acordarea licenţelor de emisie şi a frecvenţelor; să revizuiască legislaţia privind Instituţia publică a audiovizualului pentru asigurarea independenţei reale a companiei publice; să modifice Codul Civil astfel încât mărimea compensaţiilor să fie proporţională cu prejudiciile aduse, iar în cazul persoanelor publice să se ia în considerare un grad mai mare de expunere faţă de critică;

- Să nu admită discriminarea mass-media în funcţie de forma de proprietate şi pe criterii politice, să ia măsuri pentru încurajarea investiţiilor locale şi internaţionale în domeniul mass-media.