Până în ianuarie 2010, în cadrul acestui proiect se vor desfăşura următoarele activităţi:
• Stagii pentru jurnaliştii din presa scrisă şi audiovizuală din UTAG. Programul de stagii se va desfăşura în perioada octombrie – noiembrie 2009, în cadrul mai multor mass-media centrale şi regionale/locale din R. Moldova. La acest program pot participa reporteri, cameramani, editori de imagine, machetatori, manageri, precum şi agenţi de publicitate care sunt în prezent angajaţi ai instituţiilor de presă din UTAG. În bază de concurs, vor fi selectaţi şapte beneficiari, care vor avea posibilitatea să lucreze, timp de o săptămână, alături de colegii lor din cadrul unei instituţii de presă regionale sau din Chişinău, astfel preluând din experienţa acestora.
• Programe de instruire pentru: a). machetatorii/designerii publicaţiilor periodice din UTAG; b). jurnalişti TV, cameramani şi editori de imagine; c). managerii de publicitate şi contabilii mass-media. Programele de instruire se vor desfăşura în perioada octombrie - decembrie 2009.
• Programe de consultanţă pentru manageri mass-media, reporteri, cameramani, editori de imagine, machetatori, manageri de publicitate ş.a. O serie de instituţii de presă din UTAG vor fi vizitate de instructorii din R. Moldova şi Ucraina, care vor oferi consultanţă în domeniul managementului mass-media, designului publicaţiilor, conţinutului editorial, vânzărilor de publicitate, precum şi în domeniul promovării mass-media etc. Instructorii vor analiza materialele realizate de către jurnalişti, vor discuta problemele specifice ale fiecărei redacţii şi vor oferi soluţii pentru îmbunătăţirea produsului jurnalistic. În calitate de instructori, la programele de instruire şi consultanţă vor participa: Veaceslav Perunov, Rodica Deleu, Angela Ivanesi (R. Moldova), Iulia Vinokur (Ucraina) ş.a. Programul de consultanţă se va desfăşura în perioada octombrie - decembrie 2009.
• Două vizite de studiu la un şir de instituţii de presă din Odesa şi Ternopol (Ucraina), la care vor participa două grupuri de jurnalişti din UTAG. Un grup de jurnalişti TV va vizita postul de televiziune "TV-4" din Ternopol, iar al doilea grup (constituit din jurnalişti din presa scrisă) va vizita o serie de ziare din Odesa. Vizitele de studiu se vor concentra pe schimbul de bune practici în domeniul managementului mass-media, conţinutului editorial, reflectării subiectelor de interes comunitar, reflectării campaniilor electorale etc.