Eşti aici

O nouă ședință a Clubului de Presă organizată de CJI

06 Mai 2014
2038 de afişări

Jurnalişti, profesioniști din diverse domenii de activitate, studenți sunt invitați să participe la o nouă şedinţă a Clubului de presă din Chişinău, organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), la 7 mai 2014, cu începere de la orele 17.00, pe adresa: str. M. Kogălniceanu 62, et. 2 (restaurant Trattoria della Nonna).
 
O națiune unită este o națiune europeană este subiectul ce va fi discutat la sedință, în contextul divizării societății cu privire la integrarea țării în Uniunea Europeană sau Uniunea Vamală Euroasiatică.  
 
La eveniment au confirmat participarea Excelența Sa, Ambasadorul UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, Excelența Sa, Ambasadorul Slovaciei în Moldova, Róbert Kirnág, jurnalista Valentina Ursu, bloggerul Vlada Ciobanu și expertul în politici publice, economistul Sorin Hadârcă.
 
Jurnaliştilor din teritoriu le vor fi rambursate cheltuielile pentru călătorie. Pentru detalii suplimentare ne puteţi contacta la tel. (022) 213 652, 227 539 sau la adresa de email: coordonatorATijcDOTmd *

* a se înlocui AT cu @ și DOT cu .

Clubul de presă este organizat de CJI în cadrul proiectului ”Extinderea Dialogului European în R. Moldova”, implementat de Comisia Atlantică Slovacă (CAS) cu asistenţa grupului think-tank al Institutului pentru Politici Central Europene (IPCE) și susţinerea financiară a organizației SlovakAid.