Eşti aici

Învățătorii care predau în limba rusă sunt invitați la un curs de educație pentru media

28 August 2018
1714 afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) invită învățătorii claselor primare care predau în limba rusă la un program de instruire în domeniul educației pentru media, în urma căruia vor putea preda acest curs opțional.

Instruirea va avea loc la Chișinău, în perioada 26-28 octombrie 2018.

La program se pot înscrie învățători care în anul de studii 2018-2019 predau în limba rusă pentru clasele a III-a și a IV-a într-o instituție de învățământ din Republica Moldova. Limba de comunicare va fi rusă.

Programul de formare se va realiza în baza curriculei și a auxiliarului pentru pilotarea cursului opțional de educație pentru media. Scopul acestor formări este de a crește gradul de înțelegere și utilizare rațională a media de către elevi, de a forma un cetățean-consumator de media avizat și responsabil prin formarea competenței socioculturale de cunoaștere/înțelegere și apreciere a valorilor, normelor sociale transmise de media.

Instruirile vor fi moderate de Loretta Handrabura, dr. în Filologie și Natalia Grîu, consultant superior la Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării.

Cheltuielile pentru cazare și alimentare vor fi acoperite de către organizatori. Numărul de locuri disponibile este limitat, din acest considerent, participanții vor fi acceptați în ordinea înscrierii. Învățătorii care vor decide să predea cursul opțional vor primi manuale gratuite pentru ei și pentru elevi.

Persoanele interesate se vor putea înregistra la program până pe data de 19 octombrie. Pentru aceasta trebuie să trimită dosarul de participare, care va include: CV-ul și un mesaj de participare (vă rugăm să specificați clasa la care predați) la adresa info@ijc.md
Pentru informații suplimentare apelați la nr. (022) 213 652, persoană de contact: Veronica Coroi, asistentă de programe.

Instruirea este organizată de Centrul pentru  Jurnalism Independent (CJI) în cadrul proiectului „Consolidarea libertății de opinie în Republica Moldova” cu susținerea Deutsche Welle Akademie și finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania.