Eşti aici

25 de organizații și instituții media solicită Ministerului Sănătății conferințe de presă online cu răspuns direct la întrebările jurnaliștilor

13 Aprilie 2020
2422 de afişări
Reprezentanții a 25 de organizații și instituții media au semnat o solicitare comună în adresa Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cerând ca instituția să organizeze săptămânal conferințe de presă, în regim online, cu participarea jurnaliștilor care vor adresa întrebări în direct. Cererea a fost depusă luni, 13 aprilie.

Solicitarea a apărut în contextul în care jurnaliștii se confruntă cu lipsă de transparență și acces restricționat la informația de interes public după ce autoritățile au introdus starea de urgență în legătură cu pandemia de Covid-19. Reprezentanții presei susțin că oferirea răspunsurilor în cadrul conferințelor desfășurate online va contribui la informarea corectă și echidistanță a cetățenilor pe subiecte ce țin de situația de criză. 

Inițiativa aparține Centrului pentru Jurnalism Independent care a decis să creeze o celulă de criză a jurnaliștilor prin care se vor semnala cazurile de îngrădire a accesului la informație, a libertății de exprimare sau a dreptului de a informa și se va pune presiune pe autorități ca să asigure  respectarea drepturilor jurnaliștilor. 

„Timp de câteva săptămâni, demnitarii au comunicat unilateral și au acceptat selectiv invitațiile la emisiunile posturilor de televiziune. Astfel, mulți dintre colegii noștri nu au posibilitate să adreseze autorităților întrebări care să ofere claritate asupra problemelor majore ce ne vizează pe toți”, explică CJI în anunțul de lansare a celulei de criză.