Răspuns: În virtutea art. 10 al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale[1], art. 34 din Constituția Republicii Moldova[2] și prevederilor Legii privind accesul la informație[3], dreptul de acces la informație este garantat tuturor persoanelor.
Astfel, precizăm din start că îngrădirea accesului persoanelor la ședințele consiliului local, precum și nepublicarea hotărârilor emise de către autoritate, reprezintă o practică ilegală ce urmează a fi sancționată conform legislației în vigoare.
Potrivit Legii privind administrația publică locală[4], actele de dispoziție ale administrației publice locale sunt supuse publicității prin intermediul Registrului de stat al actelor locale[5]. Altfel spus, actele primăriei (decizii, hotărâri, dispoziții, procese-verbale) trebuie să fie publicate pe pagina actelocale.gov.md.
Totodată, potrivit legii, ședințele consiliului local sunt publice și orice persoană interesată poate asista la acestea[6]. Prin urmare, atât nerespectarea obligației de publicare a actelor administrației publice locale, cât și încălcarea dreptului persoanelor de a asista în cadrul ședințelor se sancționează conform Codului contravențional.
Mai exact, dacă persoana responsabilă din cadrul primăriei nu a publicat actele emise de autoritate, inclusiv procesele-verbale ale ședințelor consiliului local, aceasta riscă o amendă de la 300 la 600 de lei[7]. Pentru împiedicarea accesului liber la ședințele consiliului local, persoana vinovată riscă o amendă de la 1.500 la 2.250 de lei, iar în cazul în care aceasta are statut de persoană cu funcție de răspundere, amenda va constitui între 2.250 și 3.000 de lei[8].
În ambele cazuri, pentru a declanșa mecanismul de sancționare este necesar să depuneți o plângere contravențională la poliție.
Materialele publicate reflectă opinii juridice cu caracter consultativ și nu reprezintă o sursă autentică de drept. CJI nu poartă răspundere pentru prejudiciul suferit de către destinatarii consultației drept urmare a luării deciziilor bazate pe informația furnizată.
Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.
a) deciziile consiliilor locale de nivelurile întâi și al doilea;
b) dispozițiile primarului și ale președintelui raionului;
c) actele pretorului;
d) alte acte ale autorităților publice locale, care sunt supuse controlului obligatoriu de legalitate conform art.64.”;
(2) Registrul de stat al actelor locale are următoarele funcții:
a) evidenta, înregistrarea și păstrarea actelor autorităților administrației publice locale;
b) asigurarea accesului public la actele autorităților administrației publice locale;
c) oferirea mecanismelor de efectuare a controlului administrativ al actelor autorităților administrației publice locale.
(3) Accesul la Registrul de stat al actelor locale este gratuit și garantat de lege.
(4) Actele normative ale autorităților administrației publice locale, incluse în Registrul de stat al actelor locale, cu excepția actelor ce conțin date cu caracter personal, pot fi accesate public fără restricții. Actele cu caracter personal și actele cu caracter individual se introduc în Registrul de stat al actelor locale și pot fi accesate în conformitate cu Legea nr.133 din 8 iulie 2011 privind protecția datelor cu caracter personal.
(5) Registrul de stat al actelor locale este creat, administrat și ținut în modul stabilit de Guvern.
(6) Crearea, administrarea și ținerea Registrului de stat al actelor locale se efectuează în conformitate cu Legea nr.71-XVI din 22 martie 2007 cu privire la registre”;