02 Aprilie 2018
2520 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunță luna aprilie plină de evenimente. În această perioadă va fi desfășurat un program de instruire în domeniul educației media, va fi lansată o amplă analiză a legislației mass-media și va putea fi urmărit cel de-al doilea atelier online care îi va ajuta pe jurnaliști și consumatorii de presă să facă distincție între fapte și falsuri.
- Programul de instruire pentru învățători în domeniul educației pentru media, în urma căruia dascălii vor putea preda opțional acest curs, va avea loc în perioada 20-22 aprilie, iar doritorii de a participa la eveniment se pot înscrie până pe data de 12 aprilie. La program se pot înscrie învățători care activează într-o instituție de învățământ din Republica Moldova și care vor preda în anul de studii 2018-2019 pentru clasele a III-a și a IV-a. Instruirile vor fi moderate de Loretta Handrabura, dr. în Filologie, conf. univ., UPS „Ion Creangă”, și Natalia Grâu, consultant superior la Ministerul Educației Culturii și Cercetării.
- Cel de-al doilea atelier online - „Fals sau Fapt” - realizat de experta Solvita Denisa-Liepniece, va fi accesibil pe portalul Media Azi și va fi promovat pe pagina de Facebook și canalul de Youtube al CJI. Atelierul, parte a proiectului MEDIA-M, abordează fenomenul „fake news” și oferă jurnaliștilor și consumatorilor de produse media un șir de instrumente care îi ajută să depisteze falsurile.
- Pe Media-azi.md găsiți relatări despre evenimentele interne și externe din domeniul mass-media. La fel, reporterii portalului vor urmări activitatea comisiei parlamentare de profil și vor scrie despre proiectele de legi ce vizează activitatea jurnaliștilor și instituțiilor de presă. Comentariile de miercuri, cu care v-ați obișnuit deja, vor aborda chestiuni de deontologie jurnalistică, dar și alte probleme și provocări ce afectează mass-media într-un an electoral. Vă invităm să accesați și rubrica interviuri unde experți străini și naționali vor împărtăși experiența lor. La fel, veți găsi și câteva emisiuni marca Media Azi în care moderatorii, împreună cu invitații lor, abordează probleme actuale din domeniu.
- Vă invităm să accesați și portalul Mediacritica.md unde veți găsi noua platformă a CJI Educația Mediatică, lansată la sfârșitul lunii martie. La fel, cititorii Mediacritica.md vor putea urmări mai multe tutoriale video despre educație digitală, dar și ABC-urile presei.
- Departamentul Politici și Legislație Media va publica în următoarele zile studiul cu privire la analiza legislației mass-media, va continua să urmărească situația din domeniu și va oferi consultație juridică gratuită jurnaliștilor și instituțiilor de presă.
- În aprilie, la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism se țin ultimele cursuri. Împreună cu instructoarea Lilia Curchi, redactoră-coordonatoare la revista „Natura” și directoare executivă a Asociaţiei Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic, studenții vor explora subiectul mediului înconjurător în cadrul cursului de Jurnalism de mediu. Va urma cursul Jurnalismul social, împreună cu Elena Cioina, manager media al platformei E-Sănătate.MD, unde vor fi dezvoltate abilităţile de a scrie despre oameni şi problemele lor. Următorul curs este Multimedia News Room. Împreună cu instructorul Dumitru Ciorici, cofondatorul portalurilor de ştiri Unimedia şi Agora, studenții vor învăța să îmbine producerea materialelor originale cu viteza maximă. Tinerii jurnaliști vor participa la un laborator practic realizat în colaborare cu echipa de la Agora, unde vor vedea cum se lucrează într-o redacție de știri online, vor participa la ședințe redacționale, vor afla cum se face cel mai bun video pentru web și, la final, vor testa o dronă.
- De asemenea, în luna aprilie, discipolii celei de-a XII-a promoții a Școlii de Studii Avansate în Jurnalism vor efectua o vizită de lucru la București, unde se vor întâlni cu mai mulți jurnaliști și vor afla cum funcționează câteva importante instituții de presă de peste Prut.
Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de CJI, accesați pagina noastră www.media-azi.md. De asemenea, ne găsiți și pe Facebook – Centrul pentru Jurnalism Independent Moldova și Școala de Studii Avansate în Jurnalism.