01 Aprilie 2021
1069 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) pregătește noi instruiri și materiale utile pentru jurnaliști, cadre didactice și consumatorii de media de toate vârstele.
- Cele 4 redacții învingătoare ale concursului de granturi mici, desfăşurat în cadrul proiectului „Înţelegerea audienţei prin asistență digitală” – BAStv, Vmeste, Media TV și CU SENS – vor beneficia de consultații online pentru sporirea audienței. Expertul media Serge Sakharau, fondatorul şi redactorul-şef al publicaţiei CityDog.by din Minsk, Belarus, va discuta cu fiecare redacție, va stabili necesitățile fiecărei instituții media și va oferi sugestii pentru îmbunătățirea indicatorilor de audiență.
- În luna aprilie, CJI va organiza patru instruiri în domeniul educației media, la care sunt invitate cadrele didactice ce predau la toate cele trei trepte de învățământ. Așadar, învățătorii sunt așteptați la instruire în perioada 2-4 aprilie, iar profesorii de gimnaziu – în perioada 9-11 aprilie. Tot în intervalul 9-11 aprilie și profesorii de liceu care predau în limba română vor participa la o altă instruire, iar profesorii de liceu care predau în limba rusă vor avea posibilitatea să-și dezvolte competențele media la instruirea din 16-18 aprilie.
- La mijlocul acestei luni, vom spune STOP înscrierilor în cadrul competiției pentru fotojurnaliștii și jurnaliștii preocupați de tematica drepturilor omului - Tulip Press Awards. Concursul, lansat în colaborare cu Oficiul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos, urmărește scopul de a susține eforturile jurnaliștilor în domeniul promovării drepturilor omului în Republica Moldova. Concursul este organizat la două secțiuni: Fotografie și Presa online/Presa scrisă.
- La sfârșitul lunii aprilie, CJI va lansa înscrierile pentru cea de-a șaptea ediţie a hackathonului media „Puterea a cincea”. Evenimentul se va desfăşura în perioada 25-27 iunie, în format online. La ediția din acest an a hackathonului vor fi invitate să participe doar instituții media, acestea fiind încurajate să creeze instrumente de interacțiune cu consumatorii de media, care urmează a fi integrate pe site-urile lor. Învingătorii, cinci la număr, vor primi câte 4.250 de dolari fiecare pentru a dezvolta noile produse.
- La Media Azi vom aborda situația de pe piața publicitară și noile modele de finanțare pe care le testează mai multe instituții media de la noi. Totodată, jurnalistul Vladimir Thorik va aminti, într-un comentariu, despre promisiunile privind accesul gratuit pentru jurnaliști la bazele de date moldovenești, de ce nu s-au realizat și de ce ar fi un deziderat important. Nu ratați tradiționalele caricaturi lunare, precum și Emisiunea Media Azi.
- Mediacritica va urmări în continuare cu atenție cum mass-media reflectă subiectele de pe agenda publică și va demasca eventualele abateri. Vom continua să publicăm studii de caz prin care să arătăm cum 12 instituții media de la noi informează despre evenimentele-cheie de pe agenda politică. Tot în luna aprilie vom publica două analize despre fenomenul marcării necorespunzătoare a materialelor de presă și despre mesajele pentru care ar trebui să opteze jurnaliștii și redacțiile atunci când informează pe subiecte de importanță majoră precum ar fi, în prezent, procesul de vaccinare. Și echipa Podcastului cuMINTE muncește pentru a vă aduce în căști alte două ediții, sub îndemnul „Filtrează cuMINTEa trează!”.
- Emisiunile în care se încalcă principiul imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor; reportajele sociale cu tentă de publicitate politică difuzate în buletinele de știri; conținutul cu scene de violență fizică și psihică – toate sunt subiecte ale petițiilor ce urmează a fi examinate de Consiliul Audiovizualului în luna aprilie, întocmite în baza plângerilor consumatorilor de media care au raportat încălcările pe platforma T(V)E Privește!. Despre deciziile autorității vă vom informa în articole de presă publicate pe tvpriveste.mediacritica.md.
- Primul curs al lunii la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism este Jurnalism pe teme economice. În perioada 5-9 aprilie, studenții vor afla cum să scrie simplu și interesant pe teme economice de la Ion Chișlea, redactor la publicația Economist și jurnalist la Gazeta de Chișinău. Următorul curs este Multimedia newsroom (12-16 aprilie), unde veți fi ghidați să vă adaptați noilor tehnologii informaționale de către Victoria Dumbravă, redactoră-șefă a portalului Agora.md. Cei și cele care vor dori să învețe cum să-și antreneze vorbirea prin exerciții practice de articulare corectă și clară a sunetelor, se pot înscrie la cursul Dicție cu Dana Ciobanu, jurnalistă la TVR Moldova și actriță la Teatrul Geneza Art. Cursul se va desfășura în perioada 26-30 aprilie. Iar în fiecare zi de marți și joi, Cristina Leva discută despre dinamica limbii române contemporane și tendințele ei actuale, la cursul Cultivarea limbii române. La cursurile ȘSAJ se pot înscrie jurnaliștii experimentați sau debutanți, studenții din ultimii ani de licență, master și doctorat sau profesioniștii interesați de jurnalism.
Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de CJI, accesați pagina noastră www.media-azi.md. De asemenea, ne găsiți pe Facebook – Centrul pentru Jurnalism Independent Moldova, Media Azi și Mediacritica; Twitter, Telegram și Instagram.
Activitățile CJI sunt susținute financiar în principal de către Deutsche Welle Akademie/ Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania, USAID, UK Aid, Internews, Fundația Soros-Moldova, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în Republica Moldova, Ambasada Finlandei la București, Suedia și Uniunea Europeană.