01 Iunie 2020
1192 de afişări
La început de iunie, echipa Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) vă invită să-i urmăriți cu atenție activitățile și pe parcursul verii, pentru că noutățile și evenimentele nu-și iau niciodată vacanță.
- Media Azi, bunăoară, va publica în continuare știri la subiecte actuale din sectorul mediactic, iar mai multe probleme ale breslei vor fi abordate în cadrul comentariilor și emisiunilor lunare, printre care piața publicitară sau accesul la bazele de date. În cazuri stringente de îngrădire a libertăților jurnaliștilor vom reacționa cu declarații publice ale ONG-urilor de media. Totodată, nu ratați și caricatura Media Azi, devenită deja o tradiție.
- Pe portalul Mediacritica veți citi un material ce va explica care sunt ultimele tendințe pe social media în contextul pandemiei de coronavirus. De asemenea, veți putea citi două studii de caz despre cum mai multe instituții media abordează subiecte de actualitate din Republica Moldova, precum și știri zilnice la tradiționalele rubrici Media în vizor și Filtrează informația.
- Pe platforma Educația Mediatică vom continua să publicăm materiale utile consumatorilor de informație de toate vârstele.
- Departamentul Politici și Legislație Media va continua să urmărească situația legislativă din domeniul mass-media și va oferi consultații juridice gratuite jurnaliștilor și instituțiilor de presă. De asemenea, răspunsuri la întrebările de ordin legal ale jurnaliștilor veți afla în rubrica „Juristul Presei”.
- În luna iunie, ultima din anul academic 2019-2020 la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, studenții își vor testa abilitățile și cunoștințele acumulate la cursuri și vor munci în diverse redacții și instituții media din țară, în cadrul stagiului profesional care va dura patru săptămâni, fiind și o oportunitate de angajare imediată a proaspeților absolvenți.
- Începând cu 29 iunie, jurnaliștii în devenire își vor definitiva proiectele finale, ale căror susținere publică va avea loc pe data de 17 iulie.
- Tot în iunie continuă campania de admitere pentru anul de studii 2020-2021. Termenul limită de depunere a dosarelor este 1 iulie, iar detaliile despre înscriere pot fi găsite atât pe site-ul școlii, cât și pe rețelele sociale - pagina de Facebook și contul de Instagram.
Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de CJI, accesați pagina noastră www.media-azi.md. De asemenea, ne găsiți pe Facebook – Centrul pentru Jurnalism Independent Moldova, Media Azi și Mediacritica; Twitter și Instagram.
Activitățile CJI sunt susținute financiar în principal de către Suedia, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în Republica Moldova, Deutsche Welle Akademie/ Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania, USAID, UK Aid și Internews.