Astfel, până acum, 90 de angajați ai sectorului public s-au familiarizat cu procedura de furnizare a informației.
Sesiunea de instruire face parte dintr-un ciclu de lecții pe care CJI le organizează la Academia de Administrare Publică (AAP) începând cu anul 2019, în urma unui acord de colaborare semnat între cele două entități partenere. Scopul activităților este de a spori competențele funcționarilor publici de toate nivelurile, pentru o înțelegere mai bună a legislației media, și depășirea actualelor probleme cu care se confruntă jurnaliștii în relația cu furnizorii de informație.
Cristina Durnea, consilieră juridică a CJI,și expertă în legislația media, și jurnalistul de investigație RISE Moldova Nicolae Cușchevici, formatori în cadrul acestui curs, le-au relatat audienților AAP despre legislația ce se aplică în cadrul procedurii de furnizare a informațiilor de interes public, regulile de recepționare, înregistrare și redirecționare a solicitării de informație, precum și despre cazurile în care furnizorul este îndreptățit să acorde solicitanților un refuz.
Totodată, formatorii au discutat despre necesitatea satisfacerii prompte a cererilor înaintate de presă. Or, din cauza că informația reprezintă un bun perisabil pentru jurnaliști, de cele mai multe ori răspunsurile furnizate cu întârziere nu mai reprezintă nicio valoare pentru investigațiile jurnalistice. Nicolae Chușchevici le-a relatat funcționarilor despre dificultățile pe care le-a întâmpinat în procesul de documentare a materialelor, precum și despre bunele practici ale unor furnizori de informație din țară. „Din cauza reticenței constante a furnizorilor, noi încercăm să evităm, pe cât se poate, adresarea cererilor de acces la informație și, atunci când o facem, noi chiar avem nevoie de acele date”, și-a argumentat el opinia.
Pe parcursul instruirii, în urma analizei unor răspunsuri primite de la furnizori, participanții au reușit să identifice cazurile când refuzurile oferite jurnaliștilor au fost contrare legii. Cunoștințele acumulate în cadrul instruirii i-au adus astfel cu un pas mai aproape de nevoile jurnaliștilor care solicită informații de interes public
Acest curs a fost desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID, UK și implementat de Internews în Moldova, care are ca scop promovarea dezvoltării mass-media independente și profesioniste și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice.