02 Martie 2020
1161 de afişări
În contextul protestelor organizate de veteranii războiului de pe Nistru, reamintim că Legea privind întrunirile, prin art. 16, stabilește că astfel de evenimente trebuie să se desfășoare în mod pașnic. Art. 17 din aceeași lege arată că orice persoană poate să facă înregistrări audio şi/sau video în timpul întrunirilor, în timp ce art. 19 al legii menționează că participanții la întruniri au obligația de a respecta legislaţia și ordinea publică, precum și să se abţină de la acţiuni care pot împiedica desfăşurarea întrunirii şi de la incitarea la astfel de acţiuni.
Organizatorii acestora și participanții la manifestații publice trebuie să țină cont că orice comportament violent în raport cu mass-media constituie o încălcare gravă a drepturilor jurnaliștilor, iar împiedicarea intenționată a activității mass-media este pasibilă de răspundere penală, în conformitate cu articolul 180 prim al Codului penal.
Declarația vine în contextul unui incident care a avut loc astăzi, 2 martie, când un participant al protestului a încercat să-i ia telefonul reporterului NewsMaker.md, Nicolae Paholnițchi, cu ajutorul căruia acesta transmitea LIVE manifestația din fața clădirii Guvernului. Protestatarul s-a arătat indignat de faptul că jurnalistul i-a adresat o întrebare în limba rusă și a încercat să îi smulgă telefonul.
Condamnăm cu vehemență acțiunile de intimidare și atac asupra jurnaliștilor, sub orice formă. Amintim că art. 20 din Legea presei le garantează libertatea de a obține și de a difuza informații prin intermediul mass-media, de a face imprimări audiovizuale, de a filma și fotografia, de a asista la mitinguri, demonstrații și alte manifestări publice.
Statul garantează apărarea onoarei şi demnităţii jurnalistului, îi ocroteşte sănătatea, viaţa şi bunurile. (art. 20 alin. (3) din Legea presei). De asemenea, publicul are libertatea de a fi informat (art. 6 alin (1) din Legea cu privire la libertatea de exprimare).
De cealaltă parte, amintim că și jurnaliștii trebuie să evite comportamentele provocatoare, să colecteze informația în mod etic și legal, să respecte normele Codul deontologic, precum și să poarte responsabilitate pentru propriile bunuri și integritate fizică.
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Centrul de Investigații Jurnalistice
Comitetul pentru Libertatea Presei
Asociația Telejurnaliștilor Independenți
Centrul „Acces-info”