Calea de la stereotipuri până la acceptarea diversității este lungă și niciodată ușoară

Ioana AVADANI,

Românii se văd pe ei înşişi ca un popor blând şi tolerant, pentru care ospitalitatea este o valoare tradiţională. Gradul mare de aderenţă la religia ortodoxă (peste 85%) ar putea să ducă la concluzia că “dragostea de aproapele” este, de asemenea, puternic valorizată la nivel social. Studiile sociale tind, însă, să indice o altă realitate. Unul din șase români nu ar dori să aibă vecini musulmani, evrei și maghiari, iar mai mult de jumătate din populația României nu ar dori să aibă vecini homosexuali. Peste o treime nu şi-ar dori vecini romi (36%) sau de alte religii (33%), se arată în studiul „Religie și comportament religios” realizat de Fundația Soros România. O tendință încă și mai accentuată către intoleranță este vădită de studii similare efectuate pe adolescenți ( între 13 și 18 ani). În cazul acestora, trei sferturi dintre elevi nu ar dori să aibă persoane de altă orientare sexuală ca vecini, două treimi dintre elevi resping persoanele bolnave de SIDA și romii, iar peste o treime din elevi resping persoanele de altă etnie sau religie: 42% în cazul musulmanilor, 35% în cazul maghiarilor și 34% în cazul evreilor. Intoleranța în rândul elevilor este greu de explicat și argumentat deoarece, în cele mai multe cazuri, ei nu au avut contacte directe cu minoritățile pe care le resping, cantonându-se în ceea ce cercetătorul în antropologie Andei Oișteanu numește mitologia „străinului invizibil”.

Ținând cont de aceste realități, Centrul pentru Jurnalism Independent din România a derulat, în ultimul an și jumătate, un program dedicat dezvoltării de competențe media și de advocacy pentru elevii de liceu în combaterea discriminării și a discursului incitator la ură în mass media. (Proiectul finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, coordonat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Am lucrat cu peste 200 de elevi din zece orașe, cumulând sute de ore de training și mentorat pentru elevi. În aproape toate orașele am terminat cele patru zile de cursuri cu mai mulți elevi decât cei cu care am început: cursanții noștri își aduceau prietenii, chiar dacă era vorba de weekend-uri sau zile arzătoare de vară.
A fost, pentru noi, o experiență minunată și care ne-a îmbogățit, permițându-ne accesul în lumea liceelor, în spațiul intelectual și emoțional al adolescenților români. Ne-am întors de acolo cu câteva învățăminte.
1. Elevii români au auzit de "drepturile omului", dar nu le-au internalizat decât superficial în atitudinile și faptele lor. Le pot enumera, ca pe o poezie, dar prea puțini sunt convinși că au puterea de a le utiliza în practică. Cei mai mulți sunt convinși că "statul" le dă drepturile - nu că ar fi ale lor din naștere și că statul ar trebui să fie primul care să li le respecte. În felul acesta, se perpetuează atitudinea paternalistă a părinților lor, care așteaptă rezolvarea tuturor problemelor de către stat.
Găsim că această situație își are rădăcinile în modul formal și uneori nepotrivit în care materia drepturilor omului este predată în școli. Lecțiile de educație civică sunt predate la clasele de gimnaziu (a VII-a și a VIII-a) și nu au, de cele mai multe ori, caracter practic, aplicat. Elevii cu care am lucrat s-au dovedit extrem de deschiși și dornici să afle lucruri care să îi "ajute în viață".
2.Tinerii au deprins elemente de "corectitudine politică" dar, ca și în cazul informațiilor despre libertățile cetățenești, și cele legate de discriminare și discurs incitator la ură sunt absorbite doar în parte. Tinerii știu că "nu e frumos" să folosești anumiți termeni, care pot fi jignitori pentru cei din jur, dar își păstrează atitudinile de respingere pentru unele minorități (cu preponderență cele sexuale). Cu un pic de ajutor, reușesc să își identifice propriile stereotipuri și fac eforturi să le depășească - dar calea până la acceptarea cu sinceritate a diversității este lungă și niciodată ușoară.
3. Observă cu acuitate ce nu merge bine în societate, dar se cred prea "mici" sau prea neputincioși pentru a acționa. Am întâlnit tineri de nici 18 ani care consideră că "nimic nu se poate schimba", chiar dacă nu au avut personal experiența încercării și a eșecului în schimbare. Cei mai mulți vin cu această atitudine din familiile lor și aduc ca exemplu lipsa de schimbare vizibilă în gestionarea treburilor publice, chiar dacă se schimbă partidele la guvernare.
4. Se simte în educația lor influența școlii și a profesorilor. Acolo unde școlile încurajează dezvoltarea gândirii critice, am găsit în elevi - chiar dacă de vârste fragede - parteneri valoroși de dezbatere, tineri cu abilități de argumentare și fără teama de a-și expune părerile, chiar dacă acestea erau (sau păreau) contrare celor ale adulților. Acolo unde, însă, școala era axată pe "disciplină", elevii preferau să rămână cantonați în condiția lor de "școlari", conștiincioși și atenți, dar mai degrabă înclinați să asculte decât să întrebe.
"Învățămintele" de mai sus ne vor folosi în dezvoltarea pe viitor a programelor noastre. Ne vom apropia mai mult de tineri, vom încerca să petrecem mai mult timp alături de ei, îi vom sprijini în a încerca măcar să schimbe lucrurile care nu le convin. Vom lucra mai mult cu profesorii lor, ca să avem în aceștia ajutor și îndrumare după terminarea fiecărui proiect în parte.
Dar poate cea mai tulburătoare concluzie a acestei serii de cursuri este o replică a copiilor, care apare, sub o formă sau alta, în mai toate chestionarele de evaluare completate la finalul cursurilor: "A fost frumos, n-a fost ca la școală".
Au lucrat în zilele lor libere, în arșița zilelor de vară, închiși în săli de curs câte 8 ore pe zi și cu teme pentru acasă. Și cu toate acestea le-a plăcut. Au venit cu entuziasm, au participat la exerciții, și-au pregătit temele. Au lucrat singuri sau în grup, au uitat de diferențele sociale sau etnice, au mâncat împreună și au rămas prieteni. Oare nu așa ar trebui să fie "la școală"? Cu ce le greșim noi acestor copii dacă facem din școală un loc plicticos, inutil și greu de suportat?
Aș vrea ca la aceste întrebări să primim răspuns urgent din partea autorităților. Până acum, doar Serviciul Român de Informații a considerat "situația din învățământ" o prioritate - deci o amenințare la siguranța națională. Pentru Ministerul Educației, se pare, lucrurile pot merge mai departe așa… că doar nu o să schimbăm sistemul pentru a le face pe plac copiilor!
______________
Acest material a fost realizat în cadrul Campaniei „Presa nu urăște!”, care e parte a proiectului „Combaterea discursului de ură în media online și pe rețele de socializare”, implementat cu sprijinul Civil Rights Defenders (Suedia), partener al CJI.