
Peste 100 de studenţi ai Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii de Stat din Moldova au participat la o întâlnire cu reprezentanţii Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), care a avut loc la 6 noiembrie.
Fenomenul manipulării, normele etice şi goana după senzaționalism şi rating-uri au fost câteva dintre subiectele care au aprins discuţii printre participanţii la caravana CJI.De asemenea, studenţii au fost îndemnaţi să utilizeze portalul www.media-azi.md, o sursă importantă de informare şi dezvoltare pentru jurnalişti, unde vor găsi invitaţii la evenimentele organizate de CJI (cluburi de presă, ateliere, seminare, stagii), dar şi materiale de analiză, interviuri şi studii care abordează problemele actuale ale mass-media din Moldova.
Astfel, studenţii au conștientizat importanţa implicării lor în diverse activităţi de voluntariat şi programe de stagii, care le oferă posibilitatea să deprindă abilităţi profesionale de la jurnalişti cu experienţă.
Întâlnirea cu studenţii USM a fost organizată în cadrul caravanei CJI, activitate care îşi propune să consolideze relaţiile de colaborare cu instituţiile de învăţământ superior din Moldova.