Eşti aici

Care este procedura de înregistrare a unei mărci

19 Aprilie 2019
2102 afişări
Întrebare: As vrea să știu ce condiții există la înregistrarea unei mărci, care sunt actele necesare și cât durează procedura?

Răspuns: Pentru înregistrarea mărcii trebuie să vă adresați cu o cerere la Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), instituția de stat abilitată în acest sens.

Dar înainte de a depune cererea de înregistrare a mărcii, recomandarea mea este să verificați mai întâi, în mod individual, dacă nu există o marcă similară deja înregistrată sau o altă cerere depusă de cineva înaintea dumneavoastră pentru înregistrarea unei mărci asemănătoare. Puteți afla acest lucru, fie căutând gratuit în bazele de date națională și internațională, fie contra-cost, la AGEPI, prin intermediul unei solicitări de cercetare documentară

După ce v-ați convins că denumirea mărcii pe care ați ales-o este disponibilă, accesați pagina www.agepi.md, secțiunea Obiecte de Proprietate Industrială/Mărci/Formulare, descărcați modelul de cerere de înregistrare a mărcii și completați documentul.

O precizare: în temeiul art. 28 al Legii privind protecția mărcilor, cererea de înregistrare a mărcii depuse la AGEPI de către o persoană fizică sau juridică trebuie să se refere la o singură marcă.

Art. 5 din Legea privind protecţia mărcilor stipulează că pot constitui mărci:

  • orice semne susceptibile de reprezentare grafică, adică cuvinte (inclusiv nume de persoane), litere, cifre, desene, culori, combinații de culori, elemente figurative, forme tridimensionale, în special forma produsului sau a ambalajului acestuia, holograme, semne de poziționare;
  • alte semne - sonore, olfactive, tactile, precum și orice combinații ale acestora, cu condiția ca ele să poată servi la deosebirea produselor şi/sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele ale altor persoane fizice sau juridice.
În cazul în care marca nu îndeplinește aceste condiții, legislația prevede motive absolute și relative de refuz, enumerate în art. 7 și 8 ale Legii menționate. Alte motive de refuz pot fi atunci când marca:
- nu are un caracter distinctiv;
- prejudiciază imaginea și/sau interesele statului ori este contrară ordinii publice și bunelor moravuri, în special apelurile antiumane, cuvintele, reproducerile și semnele indecente, precum și cele de natură să lezeze demnitatea persoanelor, minorităților, etniilor, națiunilor, sentimentele lor religioase, naționale, profesionale etc.;
- poate induce în eroare consumatorul în ceea ce privește originea geografică, natura ori calitatea produsului și/sau a serviciului.

Dacă sunteți o întreprindere mică sau mijlocie (cu un număr mediu anual de salariați de până la 250 și realizați o cifră anuală de afaceri de până la 50 de milioane de lei), puteți anexa la dosar o copie a raportului financiar pentru anul precedent și veți beneficia de o reducere în mărime de 50% din cuantumul taxei de înregistrare. În acest sens, va trebui să completați o cerere de acordare a înlesnirilor, în temeiul Anexei la Hotărârea Guvernului nr. 774 din 13 august 1997, „Cu privire la taxele pentru servicii cu semnificație juridică în domeniul protecției obiectelor proprietății intelectuale”, care, de asemenea, poate fi descărcată de pe site-ul instituției.

Atunci când depuneți cererea în calitate de persoană fizică, trebuie să știți că înlesnirile în cauză se acordă doar elevilor, studenților (cu frecvență la zi), pensionarilor, invalizilor și militarilor în termen. La cerere se va anexa un act confirmativ despre acest statut și copia buletinului de identitate. Formularul tipizat al cererii, la fel, poate fi descărcat de pe pagina www.agepi.md.

În termen de o lună de la data depunerii cererii, AGEPI va examina dacă aceasta întrunește condițiile prevăzute de lege și vă va acorda un număr de depozit. Procedura de eliberare a certificatului de înregistrare a mărcii poate dura însă mai multe luni, timp în care AGEPI va verifica toate actele pe care le-ați anexat, eventualele contestații sau alte cereri depuse pentru aceeași denumire de marcă, etc.
 
Rubrica „Juristul Presei” a fost lansată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a sprijini activitatea jurnaliștilor și a instituțiilor de presă, oferindu-le soluții juridice corecte, adaptate fiecărui caz în parte. În fiecare zi de vineri, puteți afla răspunsuri la chestiuni ce țin de apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, dreptul de autor etc. Răspunsurile oferite anterior în cadrul acestei rubrici le puteți găsi aici.