În solicitare, CJI s-a interesat ce înseamnă, în viziunea Consiliului, termeni precum reflectare „evidențiat pozitivă”, „accentuat pozitivă” sau „nesemnificativ negativă” a concurenților electorali.
De asemenea, CJI a cerut explicații privind formulările „reflectare echitabilă, echilibrată și imparțială a alegerilor prezidențiale” din Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale - când se consideră că un furnizor informează conform acestor cerințe și în ce circumstanțe încalcă aceste principii.
Organizația de media a solicitat reacția CA și pe marginea faptului că nu au fost aplicate sancțiuni în raport cu posturile de televiziune în cazul cărora Consiliul a constatat că a evidențiat sau reflectat pozitiv anumiți candidați.
Anterior, CA a respins sesizările CJI cu privire la încălcările identificate în cadrul monitorizării posturilor Primul în Moldova, Accent TV, NTV Moldova și Televiziunea Centrală, în perioada 7-14 octombrie 2020, expuse în cadrul celui de-al treilea raport lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent. Pe 4 noiembrie, CJI a expediat alte trei petiții cu privire la încălcările comise de radiodifuzori, potrivit rapoartelor de monitorizare pe care le publică organizația de media.
Primul raport CA de monitorizare a posturilor radio și TV în campania electorală s-a lăsat doar cu o atenționare verbală. Între timp, cel puțin două misiuni de monitorizare a campaniei electorale în acest scrutin, ENEMO și OSCE, au criticat modul în care CA a reacționat la încălcările furnizorilor de servicii media.