Echipa Kreyon - proiectul Kabynet, o platformă online care va prezenta știri de calitate într-un format nou, prin intermediul fogografiilor și a video de tip scurt. Acest format este adaptat obiceiurilor de consum a publicului ce preferă sursele de informare online. Platforma va atrage resurse din comercializarea materialelor și proiecte de native advertising.
Nowtime va realiza o platformă care va răsplăti jurnaliștii pentru conținutul calitativ, iar consumatorii vor fi remunerați pentru consumarea informației de pe platformă prin intermediul unei monede virtuale numită infocoins. Jurnaliștii, blogerii, vloggerii și portalurile de știri vor fi conectați cu publicul prin intermediul unui infochain care generează moneda. Cu ajutorul acestora, consumatorii de conținut vor putea aprecia materialele de calitate, vor avea acces la conținut premium, jurnaliștii vor putea reinvesti aceste monede în publicitate pentru a obține mai mult trafic pe platformă, iar în timp echipa își propune să aducă aceste venituri în offline, iar utilizatorii să poată procura produse și servicii cu ei.
Di ArT - o platformă și aplicație ce va dezvolta creativitatea tinerilor și va promova antreprenoriatul creativ. Platfrorma va prezenta materiale despre antreprenoriatul creativ, articole despre tinerii autori/artiști și lucrărille lor, o rubrică evenimente. Printre scopurile proiectului este încurajarea colaborării dintre tinerele talente și branduri astfel încât cele dintâi să exceleze în calitatea produsului lor, iar cele din urmă să investească în dezvoltarea talentelor. Aplicația va permite colectarea de donații pentru inițiativele și proiecte tinerilor artiști și comercializarea lucrărilor lor. Utilizatorii aplicației vor primi notificări despre târgurile, expozițiile, alte evenimente culturale relevante.
Cele trei echipe câștigătoare vor beneficia de premii a câte 4000 $ pentru implementarea proiectelor.
Câştigătorii au fost selectaţi după ce, timp de trei zile, 72 de participanți din Republica Moldova au muncit la elaborarea unor proiecte IT, aplicaţii web sau mobile, care ar ajuta presa să câștige bani din conținutul online.
La eveniment au fost prezenţi experți naționali și internaționali din domeniile IT, design şi media, care le-au acordat asistență echipelor. De asemenea, aceştia au avut prezentări și master-class-uri pe teme precum: ce și cum să producem pentru și cu ajutorul audienței; ce este, cum funcționează și cum este creată metoda de monetizare Native Advertising; procesul de lucru de la știre la trafic și entertainment; metoda de crowdfunding, etc.
Membrii juriului au fost Cornelia Cozonac, președinta Centrului de Investigații Jurnalistice (R. Moldova), Dona Școla, co-fondatoarea Generator Hub și Asociația DNT (R. Moldova), Dmytro Tuzhanskyi, expert media (Ukraina), Jakub Gornicki, Outriders (Polonia) și Răzvan Băltărețu, VICE (România).
Juriul a apreciat proiectele în baza criteriilor de utilitate, fezabilitate a proiectului, cât de inedit este și progresul atins de echipă în timpul hackathonului.
La hackathon s-au înscris 22 de echipe, dintre care în competiţia finală au participat 14 echipe din diverse domenii de activitate: IT, jurnalism, comunicare, biblioteconomie, societate civilă etc. Lista participanților înscriși la hackathon poate fi vizualizată aici.