Eşti aici

CJI anunță înscrierea participanților la Tabăra de educație mediatică ”Filtrează Informația”

27 Iulie 2015
3428 de afişări

Centrul pentru Jurnalism Independent și Internews anunță înscrierea participanților la Tabăra de educația mediatică ”Filtrează Informația”, care va avea loc în perioada 17-21 august 2015, la complexul turistic SkyLand (Criuleni).

La tabără, 30 de participanți cu vârste cuprinse între 14-19 ani, vor învăța, într-un cadru non-formal,  ce înseamnă educația mediatică, cum să recunoască conținutul media de calitate de cel manipulatoriu și cum trebuie să reacționeze în cazul în care în care presa îi dezinformează , cum să folosească diverse canale de comunicare (social media, noile tehnologii etc) pentru a se exprima în calitate de cetățeni activi etc.

Școlile și liceele din diverse localități ale Republicii Moldova sunt invitate să delege grupuri  de maxim 5 participanți la tabăra de vară plus un profesor- însoțitor. Participanții vor fi elevi ai claselor a IX-XII (atât profil umanist, cât și real),  iar însoțitorul grupului – un profesor care va putea organiza ulterior activități de educație mediatică (lecții, cluburi extra-curriculare etc), în baza activităților de la tabăra ”Filtrează Informația”.

Școlile vor expedia dosarele care vor conține: numele, prenumele și vârsta participanților și CV-ul profesorului însoțitor, la adresa adrianasolovei@gmail.com până la data de 7 august 2015, ora 18:00.
Sunt încurajați să participe și vorbitori de limbă rusă.

Criteriile de selectare a școlilor participante:
1)      Experiența profesorului-însoțitor în organizarea lecțiile/activităților de educație mediatică va constitui un avantaj.
2)      Diversitatea teritorială  a școlilor.
3)      Diversitatea lingvistică a participanților.

Participarea la tabără este gratuită. Organizatorii vor acoperi costurile de transport, cazare și alimentare. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la nr de telefon 022 213 652 sau la adresa adrianasolovei@gmail.com

Tabăra de educație mediatică ”Filtrează Informația” se desfășoară în cadrul proiectului ”Consolidarea Independenței în Mediile de Comunicare din R. Moldova”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent în colaborare cu Internews.