Eşti aici

CJI a decernat premiile Tulip Press Awards

17 Mai 2021
625 de afişări
Centrul pentru Jurnalism Independent, în parteneriat cu Oficiul Ambasadei Țărilor de Jos la Chișinău, a decernat premiile Tulip Press Awards – o competiție lansată pentru a aprecia  eforturile jurnaliștilor de a explora tematica drepturilor omului. Evenimentul s-a desfășurat la Chișinău pe 14 mai.
 
Floris van Eijk, șeful Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, a menționat că Oficiul Ambasadei acordă o atenție deosebită presei independente. „Noi considerăm că, într-un stat democratic, presa are un rol aparte, nu doar pentru a informa corect și echidistant cetățenii, dar și pentru a educa și a cultiva valori democratice. Una dintre aceste valori este respectarea drepturilor omului. În acest context, împreună cu partenerii de la CJI, am decis să lansăm acest concurs care celebrează și promovează jurnaliștii și fotojurnaliștii care, în materialele lor, reflectă și promovează drepturile omului. Noi considerăm că astfel de jurnaliști trebuie încurajați pentru munca lor asiduă pentru educarea și sensibilizarea cetățenilor și autorităților Republicii Moldova privind încălcările drepturilor omului”, a spus Floris van Eijk.
 
Anastasia Nani, directoarea adjunctă a CJI, a apreciat drept incontestabil rolul jurnaliștilor care reflectă tematica drepturilor omului. „Datorită vouă aflăm cum ne putem proteja drepturile și care sunt instrumentele pe care le avem la îndemână pentru a sesiza anumite probleme. În același timp, suntem conștienți că scriind despre respectarea drepturilor omului, de fapt, vi se pot încălca vouă anumite drepturi, fiind abuzați, agresați verbal sau fizic. Cu regret, sesizăm astfel de cazuri în fiecare lună. Vă rugăm să nu tăceți atunci când vă sunt lezate drepturile, pentru că vă asigurăm - noi la CJI monitorizăm orice situație, batem la ușa autorităților, le îndemnăm să ia act și să acționeze. Felicitări încă odată pentru eforturile de a sesiza probleme care vizează drepturile omului. Sperăm că veți continua să scrieți despre ele într-o manieră profesionistă și responsabilă”, a menționat Anastasia Nani.
 
Secțiunea Presa online/Presa scrisă
 
Premiul I -  Olga Gnatkova, NewsMaker

 
„NewsMaker scrie de multă vreme despre drepturile omului, abordând subiectele din diferite unghiuri. Am analizat situația minorităților naționale, am scris despre problemele persoanelor cu nevoi speciale, am relatat despre drepturile cetățenilor din stânga Nistrului, am vorbit despre femeile necăsătorite și am discutat despre femei, în general. Cu siguranță, mai avem mult de scris despre drepturile omului în Moldova și mă bucur că, împreună cu colegii mei, reușim să facem acest lucru și să atenționăm societatea asupra unor probleme care până la urmă ne vizează pe toți”. 
 
Premiul II – Aliona Ciurcă, Ziarul de Gardă
 
„Mulțumesc organizatorilor pentru apreciere. În același timp, vreau să mulțumesc mult și Ziarului de Gardă, care mi-a permis să cresc, să învăț și să progresez. Dar mai ales vreau să le mulțumesc oamenilor datorită cărora noi, jurnaliștii, reușim să scriem; oamenilor care acceptă să ne lase în casele lor, să ne spună poveștile lor; oamenilor care își deschid sufletul, fiind conștienți că poate nu toată lumea ar putea înțelege ce spun. Dar faptul că ei vorbesc ne permite să vedem problemele și să încercăm să găsim soluții”.
 
Premiul III – Liliana Botnariuc, Oameni și Kilometri
 
„Este o onoare să fiu premiată alături de cei mai buni jurnaliști. Oameni și Kilometri este singura instituție de storytelling din Moldova, unde avem luxul de a petrece mai mult timp alături de oameni, pentru a-i urmări de dimineață până seara, uneori câteva săptămâni la rând sau chiar câteva luni. Acest fapt ne permite să intrăm în profunzimea lucrurilor și să descoperim istorii impresionante. Ceea ce mi se pare minunat în jurnalism este faptul că prin ceea ce facem putem atenționa asupra anumitor probleme, iar prin aceasta ne aducem contribuția la soluționarea lor”.
 
Secțiunea Fotografie
 
Categoria Mediu – Vadim Șterbate, Observatorul de Nord


 

„Pentru mine acest premiu este nu doar o apreciere, ci și o provocare. O provocare pentru ca să continui să mediatizez și alte subiecte prin fotografia documentară, iar aici teren de lucru este mult și pentru toți. Prin urmare, nu ar fi rău să schimbăm selfie-urile tradiționale pe fotografii care spun multe despre ceea ce ne înconjoară”.
 
Categoria Probleme contemporane – Alexandru Vasilos, ProTV Chișinău


 

„Sunt onorat să fiu prezent la acest eveniment. Mulțumesc Centrului pentru Jurnalism Independent și Oficiul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău pentru organizarea Concursului Tulip Press Awards. Mulțumesc Pro TV Chișinău pentru o informare corectă, obiectivă și echidistantă a publicului asupra evenimentelor. Mulțumesc juriului pentru aprecierea fotografiilor și, nu în ultimul rând, persoanelor dragi care mă susțin și au încredere în mine”.
 
Categoria Știri generale – Nadejda Roșcovanu, Jurnal.md


 

„Noi, jurnaliștii care ne aflăm în teren, suntem deseori expuși riscului, amenințărilor, intimidărilor. Nicio săptămână nu a trecut de când am fost intimidată și amenințată că voi uita cum mă cheamă. Sper ca astfel de premii și concursuri să popularizeze cumva și drepturile noastre, ale jurnaliștilor, iar prin exemplul partenerilor europeni care încurajează astfel respectarea drepturilor noastre, ale tuturor oamenilor, politicienii și societatea să înțeleagă că numai așa poate funcționa un stat democratic, cu ochiul presei mereu pe ei”.
 
Premii
 
La Secțiunea Presa online/Presa scrisă au fost oferite trei premii, după cum urmează:
 
Premiul I – 500 de euro
Premiul II – 350 de euro
Premiul III – 250 de euro
 
La secțiunea Fotografie, câștigătorii de la cele trei categorii au primit câte un premiu în valoare de 300 de euro fiecare.
 
La concursul Tulip Press Awards, secțiunea Fotografie, au fost admise 15 dosare, iar la secțiunea Presa online/Presa scrisă – 23 de dosare.
 
Concursul este organizat de CJI cu suportul financiar al Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.