Rolul mass-media în prezentarea perspectivei europene, analiza comparativă a etapelor de pre-aderare a României și R. Moldova, limbajul materialelor despre integrarea europeană - sunt doar câteva dintre subiectele incluse în agendă.
Programul va fi moderat de către Cristina Liberis (România), jurnalistă cu 20 de ani de activitate în mass-media, care posedă și o amplă experiență în reflectarea subiectelor ce țin de relații externe, context geopolitic și jurnalism de război.
Activitatea de instruire va avea loc în perioada 24-25 aprilie 2015, la Chişinău, în contextul în care integrarea europeană este un subiect actual - în special, după ratificarea Acordului de Asociere R. Moldova - UE, la 13 noiembrie 2014. În condițiile în care tendințele contradictorii între est și vest devin tot mai evidente, existând riscul de a diviza societatea, presa are un rol fundamental în reflectarea corectă și echilibrată a valorilor europene.
Toţi cei interesaţi să participe la acest program sunt rugaţi să expedieze CV-ul până la 17 aprilie, la adresa: coordonator@ijc.md. Jurnaliștii care scriu pe tematică europeană vor avea prioritate. Cheltuielile pentru cazare şi alimentare vor fi acoperite de către organizatori.
Informaţii suplimentare puteți obține la Departamentul Instruire şi Comunicare al CJI, tel. (022) 21 36 52. Persoană de contact: Adriana Solovei, coordonatoare de programe CJI.